Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Abatorul Răsuceni, singurul autorizat pentru procesarea cărnii de struţ

Autor: Ilie Stoianjoi, 13 iunie, 2013

Călugăreni este singurul sat din Giurgiu unde se mai păstrează tradiţia creşterii acestor animale. În comuna Răsuceni, nu departe de Dunăre, se află cea mai mare fermă de struţi din ţară. Ferma se întinde pe aproximativ 300 de hectare, iar aici îşi duc traiul 250 de struţi. Ferma este specializată în creşterea şi abatorizarea struţilor pentru consum, dar şi în producerea de piei de struţ pentru industria auto sau marochinărie.

„Nu este pretenţios deloc, mănâncă furaje, grâu, porumb, lucernă. Avem un incubator aici, care este cel mai mare din Europa, cu o capacitate de 10.000 de ouă pe ciclu. Clocitul ouălelor durează aproximativ 45 de zile. O femelă, într-un an de zile, face în jur de 70-80 de ouă. Un pui când iese din ou are 200 de grame şi la maturitate ajunge la 100 de kilograme”, a declarat pentru Digi 24 HD Mihai Ristea, medic veterinar.

Este singurul abator autorizat din Europa pentru procesarea cărnii de struţi. Carnea acestor animale este una dintre cele mai sănătoase, conţine foarte puţin colesterol, aproximativ 48 % comparativ cu cea obișnuită, de pasăre.

„Noi avem şi un abator, avem şi tranşare şi carmangerie. Luăm struţii, mergem cu ei în abator şI din carnea care rezultă facem mici, cârnaţi, produse crud uscate, salam, prosciuto. Avem contracte cu majoritatea lanţurilor de magazine mari, cu hipermarketuri”, a adăugat medicul.

Un ou de struţ poate ajunge până la aproape două kilograme. Face cât un cofrag normal de ouă. Practic, o omletă dintr-un singur ou e destul pentru zece persoane. La Răsuceni nu rămâne nimic nevalorificat. De la struţi se poate comercializa aproape orice. Penele sunt folosite pentru decorarea hainelor, pielea pentru confecţionarea poşetelor de lux, iar grăsimea pentru produse cosmetice. În magazine, carnea de struţ se vinde cu 20 de euro pe kilogram. Aproape un milion de euro este profitul acestei firme într-un singur an. (digi 24.ro)

Carnea de porc, primul loc în Top-ul importurilor
Autor: Maria Demetriad  /   luni, 19 ianuarie 2015

Carnea de porc a ocupat primul loc în Top-ul importurilor de produse agroalimentare, în primele 10 luni ale anului 2014 Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2014 cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din...

Cris Tim va investi 5 mil. de euro în dezvoltarea producției ready-meal
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Cris Tim va investi 5 milioane de euro în dezvoltarea producției ready-meal, segment care a crescut cu 30% anul trecut, a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului. Totodată, activitatea companiei se va extinde și în zona vinificației, investind alte 2,5 milioane de euro în ”Crama Butic”. "În acest an investim aproximativ 3...