Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

Acțiuni de prevenție ale AFIR pentru utilizarea corectă a fondurilor acordate

Autor: meatmilkjoi, 15 iunie, 2017

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a derulat până în acest moment mai multe acțiuni de prevenire a neregulilor ce pot apărea în accesarea și implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene, disponibile țării noastre prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

 

Aceste acțiuni de prevenție fac parte dintr-o amplă campanie susținută de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) la nivel național și organizată în mai multe etape. În această prima etapă a acțiunii de prevenție sunt incluse 14 Oficii Județene și 3 Centre Regionale ale AFIR, urmând ca acţiunile să continue şi în celelalte structuri ale AFIR.

 

„Inițierea unei campanii de prevenție s-a confirmat deja ca fiind un demers oportun și eficient, în primul rând pentru că beneficiarii au apreciat organizarea unor astfel de acțiuni, inițiativa AFIR fiind considerată utilă și necesar, aceștia având nevoie de îndrumare și sprijin concret din partea noastră. Sunt omul acțiunilor concrete, iar acest demers este menit să aibă rezultate vizibile.” a declarat Adrian – Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

 

 

Echipele mixte ale AFIR, de la nivel central și din teritoriu, au organizat 5 acțiuni de prevenție în județul Iași în intervalul 15 – 19 mai, la structurile teritoriale ale AFIR (Centrul Regional și Oficiul Județean) și la beneficiarii din acest județ. De asemenea, au fost organizate 6 acțiuni de prevenție în perioada 22 – 26 mai, în județul Timiș, și alte 6 acțiuni în județul Teleorman, în perioada 6 – 9 iunie.

 

Pentru săptămâna 12 – 16 iunie sunt programate acțiuni din Planul de prevenție la Oficiul Județean Suceava și la unii beneficiari ai PNDR din zonă. Precizăm că beneficiarii selectați în cadrul acestor acțiuni de îndrumare și sprijin au proiecte în implementare care se află în etapa procedurală cuprinsă între contractare și prima plată.

 

„Subliniez că acțiunile de prevenție ale AFIR nu sunt acțiuni de control. Rolul experților AFIR în cadrul acestor sesiuni este acela de a explica beneficiarilor modalitățile de evitare a apariției neregulilor, tipurile de verificări prin care trece un proiect în etapa de implementare și în cea de monitorizare, dar mai ales necesitatea menținerii criteriilor de eligibilitate și de selecție în baza cărora proiectul a fost selectat pentru finanțare.” a precizat Adrian-Ionuț CHESNOIU.

 

În cadrul vizitelor pe teren, organizate la locurile de implementare ale proiectelor de investiții, reprezentanții Agenției au prezentat beneficiarilor importanța rolului acestora în calitate de parteneri ai AFIR.  A fost subliniată necesitatea creșterii gradului de conștientizare a beneficiarilor cu privire la respectarea cu strictețe a obligațiilor contractuale și legale asumate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor.

 

În cadrul acțiunilor, beneficiarii au supus atenției reprezentanților AFIR aspecte rezultate din experiența practică în relația contractuală cu AFIR și le-au prezentat spețe concrete pe care le-au întâlnit în faze diferite ale implementării investiției. Totodată, beneficiarii au prezentate o serie de sugestii și propuneri de simplificare a cadrului procedural de implementare a proiectelor, respectiv o mai bună corelare a procedurilor cu realitățile economice concrete.

Domnul Mihai Vișan a fost numit Secretar de Stat în MADR
Autor: meatmilk  /   joi, 20 iulie 2017

În sfârșit, Ministerul Agriculturii înțelege să se ocupe la modul serios, profesionist, de Industria alimentară din România, ridicând departamentul de resort de la rangul de directoriat, la cel de secretariat de stat.   Din fericire, la cârma acestui departament a fost numit ca Secretar de Stat unul dintre cei mai buni...

Propuneri și soluții găsite în cadrul întâlnirilor de lucru ale AFIR
Autor: meatmilk  /   miercuri, 19 iulie 2017

(Comunicat) În urma seriei de întâlniri de lucru avute la Târgoviște și la Craiova, la care au participat secretarul de stat Alexandru POTOR și Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian – Ionuț CHESNOIU, au fost discutate și analizate mai multe situații și probleme cu care se confruntă unii...