Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane

Autor: meatmilkjoi, 13 februarie, 2020

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 246 de localități din 24 de județe, cu un număr de 552 de focare (dintre care 6 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A).

 

În alte 12 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 577.212 porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.942 de cazuri la mistreți. În total au fost stinse 2.436 de focare.

 

Până la această dată (06.02.2020) au fost despăgubiți 14.803 proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 403.380.850 de lei.

 

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

 

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

 

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Gripa aviară, confirmată într-o fermă comercială din județul Maramureș
Autor: meatmilk  /   miercuri, 15 ianuarie 2020

În baza Legii nr. 1/2008, a HG nr.1189/2009 și conform solicitării ANSVSA, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată ședința Centrului Național de Combatere a Bolilor, în videoconferință cu Prefecții din Maramureș și județele limitrofe.   S-a avut în vedere gestionarea situației provocate de...

ANSVSA: Numărul focarelor active de PPA a scăzut cu 17 %
Autor: meatmilk  /   luni, 13 ianuarie 2020

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 235 de localități din 25 de județe, cu un număr de 609 de focare (dintre care 9 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). Numărul focarelor active a scăzut cu 17 de la precedenta actualizare.    În alte 11 județe au fost...