Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

AFIR: 453 milioane de euro disponibili pentru infrastructură rurală

Autor: Meat MIlkmarți, 24 mai, 2016

AFIR anunţă deschiderea sesiunii de primire de proiecte pentru Submăsurile 4.3.A – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructura de acces AGRICOLĂ, 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

 

„Dezvoltarea rurală se realizează atât prin investițiile beneficiarilor privaţi, cât şi prin cele ale celor publici. Cele două categorii de solicitanți se completează şi se sprijină reciproc. Dacă până acum am deschis o parte din sesiunile pentru beneficiari privaţi, acum completăm investiţiile ce se pot finanța în acest an în spaţiul rural cu cele care sunt accesibile beneficiarilor publici. Sunt trei submăsuri foarte aşteptate, ținând cont de faptul că, atât pentru PNDR 2007-2013, cât şi pentru sesiunea din 2015, nevoia de investiţie pentru infrastructura din mediul rural a depăşit alocările” a declarat Eugen POPESCU, directorul general AFIR.

 

Pentru toate aceste submăsuri, sesiunea anuală continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 25 mai 2016, ora 9.00 – 31 octombrie 2016, ora 16.00.

 

Solicitanții de fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au în 2016 la dispoziție peste 453 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, agricole sau forestiere şi protejarea patrimoniului cultural.

Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line pe pagina oficială a Agenției www.afir.info pentru toate cele trei submăsuri.

 

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

 

Scopul investițiilor sprijinite în cadrul submăsurii 4.3 A – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructura de acces AGRICOLĂ este de îmbunătățire a performanței economice a tuturor fermelor şi de facilitare a restructurării şi modernizării acestora, în special în vederea creşterii participării şi orientării către piaţă, dar şi a diversificării agricole.

Investiţiile realizate vor duce la creşterea competitivităţii sectorului agricol prin îmbunătăţirea accesibilităţii exploataţiilor agricole, la modernizarea şi adaptarea căilor de acces, asigurând totodată o mai bună aprovizionare şi un acces mai facil către consumatori şi pieţele de desfacere.

 

Beneficiari ai submăsurii sunt unitățile administrativ teritoriale și/ sau asociații ale acestora constituite conform legislației naționale în vigoare.

Sprijinul nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 1.000.000 Euro/ proiect pentru drumurile agricole de acces.

 

Una din condiţiile de finanţare este ca investiția să fie racordată la un drum existent. Evident, solicitanții trebuie să facă dovada proprietății/administrării terenului pe care se realizează investiția.

Printre cheltuielile eligibile se numără cele privind costurile generale ale proiectului sau cele legate de consultanţă şi pentru managementul proiectului.

Pentru sesiunea 25 mai – 31 octombrie 2016, submăsura 4.3 A beneficiază de o alocare de 20 milioane euro.

 

În ceea ce priveşte submăsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, scopul investițiilor sprijinite este de creare și modernizare a infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă/apă uzată, care constituie elemente de bază pentru comunitatea rurală. Totodată, beneficiarii submăsurii vor contribui la crearea și modernizarea infrastructurii educaționale ante și preșcolară și a infrastructurii de învățământ secundar superior, cu profil resurse naturale și protecția mediului dar și a școlilor profesionale în domeniul agricol.

 

Beneficiari pot fi comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare sau ONG-uri pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe) și socială (infrastructură de tip after-school).

Valoarea sprijinului nerambursabil acordat este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aplicate de autoritățile publice locale și ONG-uri care sunt negeneratoare de venit. Beneficiarii submăsurii pot obține până la 4 milioane euro pentru proiectele depuse de asociațiile de dezvoltare intercomunitare.

 

Pentru proiectele privind infrastructura rutieră de interes local și infrastructura de apă/apă uzată sunt cheltuieli eligibile construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei publice de apă în localități rurale care fac parte din aglomerări umane între 2.000 ‐ 10.000 locuitori echivalenţi (l.e.), construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei publice de apă uzată în localități rurale care fac parte din aglomerări umane între 2.000 ‐ 10.000 l.e. sau construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei de drumuri de interes local.

 

Pentru proiectele care vizează infrastructura de apă/apă uzată este necesar ca solicitanții să se informeze la Operatorul Regional dacă localitățile rurale fac parte din aglomerări umane cuprinse între 2.000 ‐ 10.000 locuitori echivalenţi, conform Master Planului aprobat şi dacă investiția propusă nu este finanțată/urmează a fi finanțată prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare).

 

Cheltuielile eligibile pentru proiectele de infrastructură educațională/socială sunt înființarea și modernizarea (inclusiv dotarea) grădinițelor, numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural, inclusiv demolarea, în cazul în care expertiza tehnică o recomandă, extinderea și modernizarea (inclusiv dotarea) instituțiilor de învățământ secundar superior, filiera tehnologică cu profil resurse naturale și protecția mediului și a școlilor profesionale în domeniul agricol.

Submăsura 7.2 are pentru sesiunea din 2016 o alocare de 360 milioane euro.

 

Submăsura 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, cu o alocare pentru această sesiune de 55 milioane euro, are ca scop protejarea patrimoniului cultural sau/ și realizare a investițiilor pentru conservarea moștenirii de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a modernizării așezămintelor culturale. Obiectivele submăsurii sunt susținerea investițiilor de restaurare, conservare și accesibilizare a patrimoniului cultural imobil de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a așezămintelor culturale.

 

De asemenea, fondurile alocate vor fi folosite pentru punerea în valoare a moștenirii culturale locale, la promovarea turismului rural, conducând astfel la creșterea nivelului de trai în zonele rurale.

 

Beneficiari ai submăsurii sunt ONG-uri, Unități de cult, persoane fizice autorizate sau societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B şi comunele.

 

Sprijinul nerambursabil poate fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de venit, caz în care valoarea unui proiect nu poate depăşi 500.000 euro. Dintre cheltuielile eligibile amintim restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă, modernizarea, renovarea și/sau dotarea căminelor culturale, achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.

Lista cheltuielilor eligibile, precum şi toate condiţiile de accesare ale celor trei submăsuri sunt disponibile pe site-ul AFIR, www.afir.info.

APIA: Reacție față de afirmațiile domnului Daniel Buda
Autor: meatmilk  /   vineri, 30 martie 2018

(Comunicat) Urmare a declarațiilor europarlamentarului Daniel Buda apărute în spațiul public,Ministerul Agriculturii, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) face câteva precizări, după cum urmează:   Este regretabil faptul că europarlamentarul Daniel BUDA recidivează, la fel ca și anul trecut,...

APIA: Cuantumul sprijinului cuplat pentru zootehnie
Autor: meatmilk  /   vineri, 23 martie 2018

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) revine cu precizări suplimentare referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumurilor pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), astfel:   La momentul stabilirii sprijinului cuplat au fost folosite informațiile din baza de date APIA, pe care le-au declarat...