Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Agricultura Americii de Sud la final de colonialism și început de secol XX

Autor: Nora Marinjoi, 11 ianuarie, 2018

America de Sud a finalului de secol XIX este caracterizată, încă, de sistemul colonial, inclusiv în domeniul agriculturii, fiind producătoare de materii prime pentru producătorii europeni, mai ales spanioli. Producția pentru desfacere locală era descurajată, iar economia era bazată în cea mai mare parte pe agricultura de subzistență și pe o anumită producție artizanală pentru consum local, necesară doar pentru susținerea administrației coloniale și a stratului superior al societății coloniale ca și trezoreria regală spaniolă sau portugheză, în Brazilia.

 

”Latifundio”, marea clasă dominantă

 

Chiar și după obținerea independenței țărilor din America Latină, acest cadru economic a continuat să existe sub forma economiei de export primare,  predominantă în regiune până în anii 1930 și care rămâne o parte esențială a acesteia și în prezent. Același proces poate fi observat în ceea ce privește organizarea socială și stratificarea, strâns legat, atât în ​​perioada colonială, cât și ulterior, de sistemul de proprietate funciară și de modelul relațiilor de muncă. Marea clasă ”latifundio”, prin hacienda (”fazenda” în Brazilia), a fost una dintre pietrele de temelie ale societății coloniale.

 

Astfel, hacienda a devenit o unitate productivă autonomă, cu marele proprietar exercitând în general o autoritate absolută, protectivă, opresivă sau ambele, asupra tuturor grupurilor care trăiau pe proprietatea sa: propria familie, numeroșii slujitori, țărani cu statut de iobagi și sclavi care au oferit forță de muncă pentru activitățile agricole, artizanale și alte activități.

 

Sclavi pe gratis

 

Relațiile de muncă reflectă atitudinile contradictorii ale guvernării iberice. ”Encomienda” (încredințarea un număr de indieni unui spaniol), a fost stabilită ca instituție pentru protecția indigenilor și pentru convertirea la credința creștină. De fapt, a fost un mijloc de reducere a acestora la sclavie. Acesta a fost un factor important în desființarea instituțiilor ”encomienda”, dar aceste relații semifeudale au fost reproduse în hacienda și au continuat sub diferite forme și în secolul al XIX-lea.

 

Ierarhiile claselor coloniale au avut o influență profundă asupra națiunilor independente viitoare. Structura socială moștenită (sclavi, africani liberi, indieni, mestisi, creoli și spanioli născuți în Europa), a dus la eșecul creării unui sistem politic modern viabil, în noile națiuni. În plus, rolul economic central, jucat de exporturile de materie primă, nu numai că a întărit sistemul latifundiului și a oferit un obstacol în calea industrializării, dar a determinat și forme de relații sociale care, la rândul lor, au avut tendința de a perpetua structura socială arhaică.

 

Independența a determinat extiderea agriculturii

 

Odată cu independența coloniilor și eliminarea restricțiilor spaniole asupra comerțului libertatea de a exporta pe piețele mondiale a ajutat extinderea agriculturii, chiar dacă numeroasele conflicte locale au împiedicat productivitatea. Grâul și pieile din Argentina au fost vândute în Europa. Cafeaua a fost introdusă în Sao Paulo, câștigând preeminența Braziliei care o menține și acum. Cacao a devenit important în Ecuador, Brazilia și Venezuela.

 

Agricultura de pe Coasta de Vest a arătat o expansiune redusă, din cauza depărtării și exiguității terenurilor arabile. Însă, în nicio parte a Americii de Sud, independența nu a dus la destrămarea imenselor latifundii, iar agricultura nu a avut nici un impuls de difuzare a proprietății. Un câștig compensatoriu, în Peru, a fost exploatarea de guano, de pe Insulele Chincha, iar exportul de nitrați naturali din deșertul Atacama-Chile, a dezvoltat îndustria mondială de îngrășăminte.

 

Sosirea fabricanților din Europa, cu costuri tehnologice reduse, a adus schimbări importante: cerealele, zahărul și pielea au fost prelucrate, zootehnia și exportul de carne a crescut, iar producția de săpun și băuturi a fost extinsă. Cauciucul natural din bazinul Amazonului, bananele din Caraibe, azotatul chilian din regiunea La Plata au finanțat înființarea de companii uriașe de ambalare și transport al cărnii refrigerate în Europa și în alte zone geografice, fapt care, acum, face din zootehnia Americii de Sud unul dinstre cei mai importanți jucători globali. (Cf. ”19th century South America Overview”-Selected excerpts from the Encyclopedia Britannica)

Caprele rabinului
Autor: Ilie Stoian  /   vineri, 16 iunie 2017

Într-o zi, Rabinul din Chelm se îmbolnăvi foarte rău și, deși era cel mai înțelept om din sat, nu se putea vindeca. Așa că a trimis după doctorul care, văzându-l, a clătinat din cap, spunând cu tristețe:   -Singurul leac este laptele proaspăt de capră. Dar, din păcate, nu avem capre în Chelm. -Hei, e ușor de...

Neufchatel-en-Bray, adică, dragoste și savoare medievală
Autor: Maria Demetriad  /   miercuri, 1 februarie 2017

Contrar credinței populare, brânzeturile Neufchatel-en-Bray în formă de inimă nu sunt o invenție recentă, special create pentru petrecerea în doi a unei seri de Ziua Îndrăgostiților. Aceste delicatese își au originea în urmă cu mai bine de 500 de ani.   Din dragoste pentru soldații francezi   Normandia a fost...