Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Agricultura si cresterea animalelor in egiptul antic si palestina

Autor: Meat MIlkmiercuri, 30 ianuarie, 2013

Vegetatia Egiptului antic nu a fost niciodata prea bogata, cu exceptia regiunii Deltei Nilului si a catorva oaze. In Delta, in marile mlastini si pe locurile canalelor parasite, cresteau din abundenta trestia, lotusul si papirusul. Rizomul fainos al lotusului, extrem de rar in Egiptul zilelor noastre, era folosit in alimentatie datorita mirosului placut, al parfumului si al aromei deosebit de suave. Papirusul, cu multiplele lui intrebuintari, facea parte din meniul vechilor egipteni care consumau partea inferioara a plantei. Desigur, se cultivau si cereale sau legume.

In epoca arhaica a Egiptului, fauna era foarte bogata. In Delta si in regiunile apropiate erau elefanti, rinoceri, mistreti, cerbi, capre negre, mufloni, tauri, magari salbatici, antilope, gazele. In zonele de desert si oaze traiau felinele mari, girafe, struti, sacali si hiene, iar in apele Nilului, crocodili si hipopotami. In epoca Regatului Nou mai traiau, inca, bourii, care reprezentau vanatul de prestigiu al faraonilor si al nobilimii.

Inca de la inceputul mileniului V i.Hr., locuitorii Vaii Nilului cresteau in gospodarii elini, porci, capre, oi, boi si vaci, fiind vorba, deocamdata, de o selectie empirica a speciilor. De abia la mijlocul mileniului al III-lea i.Hr., se poate vorbi despre o adevarata domesticire a animalelor.
Astfel, egiptenii au domesticit nu numai cainele, boul si oaia, asinul, porcul sau pisica, dar si antilopa, gazela, tapul salbatic sau hiena care era ingrasata si consumata. Dar, in timpul Regatului Mijlociu, vechii egipteni au renuntat la aceste animale de desert care, scapate din tarcuri, reveneau imediat la conditia lor salbatica. Iar, camila si bivolul vor fi introduse in randul animalelor domestice de abia in epoca romana.

Cresterea vitelor era raspandita mai ales in Delta Nilului. In restul tarii, terenul de pasunat trebuia redus la minimum, pentru a lasa loc agriculturii. Pe de alta parte, insa, expeditiile militare si cele de razboi nu vor neglija niciodata sa aduca, drept prada de razboi, mari turme de oi, turme de cornute sau herghelii de cai. La randul sau, calul, introdus in Egiptul antic de hiksosi, va fi folosit doar pentru tractiune in timp de pace sau in razboi, la carele de lupta, dar niciodata calarit

Pasarile de curte erau: porumbeii, cocorul, gasca si rata. Gaina si cocosul, domesticite de mult in Palestina, isi vor face aparitia in Egipt doar foarte tarziu. Au fost domesticite mai multe specii de bovine. Egiptenii erau mari consumatori de lapte, dar vacile le erau de ajutor taranilor si la arat. Boii erau folositi la tractarea marilor blocuri de piatra, in vremea construirii piramidelor sau a palatelor si templelor, iar vacile de lapte, care erau venerate in intregul Egipt, nu erau niciodata folosite drept animale de sacrificiu.

Structura economica si sociala a agriculturii

Tot pamantul Egiptului apartinea, de drept, faraonului. Acesta era acela care daruia templelor mari suprafete de teren, membrilor familiei sale, functionarilor superiori ai statului sau militarilor. De cultivarea acestor terenuri, precum si de cresterea animalelor, se ocupau, fie sclavii, fie, mai cu seama, taranii liberi care aveau statut de salariati sau care lucrau cu dijma. Acestora din urma li se recunostea dreptul de a avea in proprietate mici suprafete de teren. In practica, se recunostea dreptul la proprietate privata. Dar, respectarea principiului conform caruia tot teritoriul apartinea faraonului, ii permitea acestuia sa confiste, oricand, un teren. Norma fundamentala era: Nicio posesiune, oricine ar fi posesorul, nu se justifica daca nu e insotita de indeplinirea de catre posesor a unei functii in stat. Desigur, cand vorbim despre proprietate, aici includem si animalele domestice care reprezentau forma incipienta a zootehniei antice.

Alimentatia in Egiptul antic

Alimentul principal era painea si celelalte preparate din faina. Clerul prescria prepararea painii fara sarea care era socotita „element impur”, dar aceasta regula nu era respectata decat, cel mult, de preoti Panificatia era intr-atat de dezvoltata, incat, in timpul Regatului Nou, egiptenii antici pregateau mai bine de 40 de sortimente de paine si alte preparate, folosind diferite ingrediente.

Dar, din cauza raritatii combustibilului, o buna parte a alimentatiei era constituita din mancaruri crude, nefierte sau fripte. Carnea de vita sau de oaie era un lux rezervat doar celor foarte bogati. Preotii considerau ca pestele era, de asemenea, un aliment „impur”, dar taranii consumau mari cantitati de peste crud, uscat sau sarat. Porcul era considerat un animal necurat. Insa, in afara de preoti, restul populatiei Egiptului antic avea voie sa consume carne de porc, o data pe luna. Oricum, membrii clerului nu mancau niciodata sare, ceapa, usturoi, peste sau carne de porc.

Iata cateva amanunte interesante referitoare la alimentatia vechilor egipteni. De exemplu, nu orice peste se manca oricand si oriunde. Anumite specii erau interzise in unele orase sau provincii ale tarii, dar si in anumite zile ale anului. Animalele sacre, interzise la taiere, erau vaca si berbecul. Mult mai consumata era carnea de rata si de gasca. In vremurile foarte vechi, cum am mai amintit, se manca si hiena pusa la ingrasat, iar in ultimele secole, mai ales in zona orasului Elephantina, se manca si carnea de crocodil. La toate acestea se adaugau laptele si produsele lactate, iar ca bauturi putem aminti vinul de struguri, care era foarte scump, berea de orz si vinul de curmale. Pentru gatit se folosea uleiul de ricin, care era mai ieftin. Uleiul de susan era mai scump, fiind folosit mai rar, iar uleiul de masline era un lux.

Resursele si organizarea social-agricola in Palestina antica

Constituita pe teritoriul restrans al Israelului (Palestina) de azi, vechea civilizatie ebraica avea sa dureze timp de 14 secole. Potrivit surselor istorice, populatiile semite care au ocupat Palestina antica au venit din partea nord-vestica a Mesopotamiei, dar si din legendarul Ur. Migrand in cautare de pasuni, acestia au ajuns in valea Nilului, acolo unde au lucrat pe domeniile faraonilor in conditii de sclavie. Reintoarcerea in spatiul palestinian a insemnat germenele constituirii „poporului lui Israel”. Inaintea lor, insa, in aria geografica discutata, au trait amoreenii, din religia lor politeista pastrand si evreii anumite elemente.

Cu o diferenta de nivel de 3.000 de metri, care incepea de pe fundul Marii Moarte si se termina cu varful Muntilor Hermon, Palestina antica era saraca in resurse, desi textele biblice numesc acest teritoriu drept tara laptelui si a mierii. Numeroaselor cutremure, vanturilor desertului, perioadelor lungi de seceta, norilor pustiitori de lacuste, tantarilor care raspandeau malaria, li se adaugau si incursiunile continue ale triburilor nomade. La toate acestea, se adauga pericolul unei faune feroce: lei, ursi, lupi, leoparzi, serpi venosi.

Deoarece cursurile de apa erau putine si sarace, vegetatia era si ea, saraca, pastoritul fiind activitatea preponderenta. In Valea Iordanului, in schimb, cresteau curmalul si trestia de papirus, iar pe coline, vita de vie, smochinul, rodiul, maslinul, arborii rasinosi sau de esenta tare. In campiile vailor se cultivau orzul si graul, iar pastorii cresteau turme de oi si capre. Vitele, precum vaca si bivolul, erau rare.

Legile recunosteau dreptul la proprietate. Dar, era impus un regim strict al impozitelor. In general, averile erau concentrate in patrimoniul celor bogati. Preotii aveau dreptul de a detine proprietati. Cu toate acestea, odata cu Solomon, a inceput o perioada a absolutismului monarhic, in care sclavii erau folositi pe scara larga, iar regimul de impozitare a devenit draconic.

Pastoritul si agricultura

Viata pastorului care pazea turmele altora era deosebit de grea. La mediul si clima totdeauna ingrate, se adauga si continua amenintare a leilor si a ursilor impotriva carora ciobanul nu putea folosi decat tepusa, prastia si ciomagul.

Intr-o epoca tarzie a spatiului ebraic din antichitate, turmele ajunsesera la foarte mari dimensiuni. Textele biblice si sursele istorice vechi amintesc de cazul unui fermier bogat care avea 1.000 de capre si 7.000 de oi Iar, Iov cel biblic avea 14.000 de oi, 500 de asini, 500 de boi si 3.000 de camile. Oaia si capra erau pretuite pentru lapte dar, indeosebi, pentru lana lor si mai putin pentru carne, aliment greu accesibil multimii.

Asinul era un foarte pretuit animal de povara si tractiune. Catarul va fi inlaturat, cu timpul, caci legea interzicea incrucisarea speciilor. Calul, aparut in Palestina abia in timpul lui Solomon, era folosit aproape exclusiv la carele de lupta. Dintre pasarile de curte erau crescute doar ratele si porumbeii. Gaina era inca necunoscuta, in lumea lui Israel.

Þaranii liberi aveau o viata mai linistita, chiar daca agricultura dispunea inca de mijloace primitive. Plugul avea, insa, deja, brazdarul de fier. Parcelele de pamant si animalele se transmiteau prin mostenire, in familie. Semanatul si seceratul se faceau dupa norme stricte, prevazute inca din secolul al VI-lea i.Hr., normele constituindu-se intr-un adevarat calendar agricol. Imblatitul se facea, cu boi, vaci, asini si cai, pe aria comuna a intregului sat. Paiele amestecate cu balegar uscat serveau drept principal combustibil. Þaranii cultivau vita de vie, maslini si smochini, inclusiv specia denumita sicomor.

Alimentatia vechilor evrei

In epoca nomadismului, baza alimentatiei evreilor antici o formau painea de orz nedospita, branza si laptele acidulat si, mai putin, carnea de capra si de oaie.

Cand populatia evreiasca a devenit sedentara, alimentatia s-a diversificat, devenind mai consistenta si mai bine preparata. Painile mici de orz erau facute din aluat dospit si cu sare, coapte in fiecare zi pe un cuptor primitiv, in fapt, o simpla lespede de argila pusa deasupra flacarii si acoperita cu cenusa. Graul era foarte rar, asadar, era foarte scump. Prin consecinta, si painea din faina de grau era rara si scumpa.

Marea problema a evreilor a fost dintotdeauna apa, de aceea, in perioada antica se bea foarte mult zer din lapte de oaie sau de capra. Evreii mancau, in schimb, foarte multe fructe, care reprezentau principala lor hrana de seara. Beau vin de rodii sau de curmale, iar filistenii beau bere din orz. Vinul de struguri era baut curat sau, imprumutand obiceiul asirienilor, adaugandu-i mirodenii.

In privinta consumului de carne, legea evreiasca prevedea clar anumite interdictii, unele fiind in vigoare si acum. Puteau manca orice dobitoc dintre cele cu patru picioare care are copita despicata si care rumega. De unde rezulta ca era permis consumul carnii de oaie, capra, bou, cerb, caprioara, bivol, zimbru, capra neagra si girafa. Totodata, legea ebraica permitea mancarea tuturor vietatilor care sunt in ape, cate au aripioare de inotat si solzi, precum si „orice pasare curata”. De asemenea, se accepta mancarea lacustei si a soiurilor ei.

Total interzisa de lege era mancarea carnii de porc, de camila sau de iepure, precum si carnea oricarui animal „curat, daca a fost omorat de o fiara salbatica. In fine, era interzisa mancarea animalelor „spurcate, precum vulturul, corbul, gaia, bufnita, cocostarcul, pupaza, lebada, strutul si altele asemanatoare.

Roma antica, baza civilizatiei occidentale
Autor: Meat MIlk  /   joi, 31 ianuarie 2013

Tragandu-si seva din civilizatia Greciei antice, dar si din cea a etruscilor, locuitori ai peninsulei italice de dinaintea inchegarii statului roman, se poate spune ca, prin asimilarea si distilarea celor doua culturi, Roma antica reprezinta baza civilizatiei occidentale. O scurta trecere in revista asupra acesteia, facilitata de studiile...

Grecia antica, intre austeritate si ospat
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 30 ianuarie 2013

Grecia antica, unul dintre marile leagane ale civilizatiei, locul din care au izvorat atatea si atatea directii de dezvoltare a umanitatii ne ofera o imagine complexa asupra inceputurilor agriculturii si cresterii animalelor in Europa. Incursiunea noastra in aceasta parte de istorie o datoram, ca pana acum, monumentalei Istorii a culturii si...