Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Alimentele preambalate vor avea inscriptionate valorea energetica

Autor: Meat MIlkmiercuri, 30 ianuarie, 2013

(Agepres) Alimentele preambalate din Uniunea Europeana, asadar, si din Romania, vor avea inscriptionate obligatoriu pe ambalaj valoarea energetica si cantitatile de grasime, acizi saturati, carbohidrati, proteine, zahar si sare.

Consiliul Competitivitate, reunit joi la Bruxelles, a aprobat, fara dezbatere, un text de compromis menit a oferi garantii ca etichetele alimentelor au inscriptionate informatiile esentiale 'intr-un mod clar si lizibil', in urma unui acord cu Parlamentul European stabilit in a doua lectura, se arata intr-un comunicat al Consiliului. Aprobarea in cadrul Consiliului inseamna practic ca noile reguli privind etichetarea alimentelor sunt adoptate, urmand sa intre in vigoare la 20 de zile dupa publicare lor in Monitorul Oficial al UE, asteptata la sfarsitul lunii noiembrie. Majoritatea noilor reguli vor deveni aplicabile la trei ani dupa publicarea lor.

Principalul obiectiv al noilor reguli este de a le permite consumatorilor sa faca alegeri echilibrate si mai sanatoase in privinta regimului alimentar, se arata intr-un comunicat al Consiliului.

Pentru a atinge acest obiectiv, alimentele preambalate trebuie sa aiba in viitor inscriptionate pe ambalaj valoarea energetica si cantitatile de grasime, acizi saturati, carbohidrati, proteine, zahar si sare. Ca principiu general, valoarea energetica si cantitatile de nutrienti vor trebuie exprimate la 100 de grame sau la 100 de ml, insa suplimentar pot fi indicate pe portie.

Operatorii din industria alimentara vor putea folosi forme suplimentare de exprimare sau prezentare atat timp cat sunt indeplinite anumite conditii, printre care si aceea de a nu-i induce in eroare pe consumatori. Toate elementele ale acestei asa-numite 'declaratii obligatorii privind alimentatia' ar trebui sa apara impreuna in acelasi camp vizual, insa unele ar putea fi repetate pe 'fata ambalajului'.

Noile reguli intaresc interdictia privind folosirea de informatii inselatoare (cum ar fi, spre exemplu, sugerarea prezentei unui anumit ingredient cand, in realitate, un ingredient folosit in mod obisnuit a fost inlocuit) si cer ca informatiile sa fie exacte, clare si usor de inteles de catre consumator. In cazul alimentelor in care o componenta sau ingredient la care consumatorii se asteapta sa fie folosit in mod normal sau sa fie prezent in mod natural a fost inlocuit cu o componenta sau ingredient diferit, eticheta ar trebui sa aiba inscriptionata – pe langa lista de ingrediente – o indicatie clara privind componenta sau ingredientul care a fost folosit pentru inlocuirea partiala sau totala.

Noul pachet legislativ extinde obligatia de mentionare a tarii de origine pentru carnea proaspata de porc, miel sau pasare. In prezent, indicatia privind tara de origine este obligatorie in special pentru carnea proaspata de vaca, fructe, legume, miere sau ulei de masline.

Comisia va trebui sa examineze in interval de doi ani dupa intrarea in vigoarea noilor reguli posibila extindere a etichetarii obligatorii a tarii de origine pentru carnea folosita ca ingredient. Un an mai tarziu, Comisia va trebui sa examineze aceeasi chestiune legata de alte tipuri de carne (decat cea de vaca, porc, miel si pui), lapte, laptele folosit ca ingredient, mancarea neprocesata, produsele cu un singur ingredient si ingredientele care reprezinta mai mult de 50% dintr-un aliment.

Bauturile alcoolice (inclusiv cele slab alcoolizate) care contin alcool mai mult de 1,2% din volum sunt, pentru moment, exceptate de la obligatia de a contine declaratia privind valoare nutritiva sau o lista de ingrediente. Comisia trebuie, totusi, sa examineze in interval de trei ani dupa intrarea in vigoare a noilor reglementari daca bauturile alcoolice ar trebui, in viitor, sa fie acoperite de cerinta de a indica valoarea energetica si sa faca propuneri legislative, daca va fi cazul. Cu aceeasi ocazie, Comisia ar trebui sa ia in considerare nevoia de a propune o definitie a bauturilor slab alcoolizate.

Alimentele care nu sunt preambalate sunt de asemenea exceptate de la etichetarea nutritionala, cu exceptia cazurilor in care statele membre iau o alta masura la nivel national. Totusi, alergenii vor trebui indicati in orice situatie. In privinta alimentelor preambalate, alergenii trebui inclusi in lista de ingrediente si evidentiati fata de restul listei de ingrediente.

ANSVSA la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor
Autor: meatmilk  /   luni, 21 mai 2018

(Comunicat) O delegație a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), condusă de președintele instituției, dr. Geronimo Brănescu, va reprezenta România la lucrările celei de-a 86 – a Sesiuni Generale a Adunării Mondiale a delegaților naționali ai Organizației Mondiale pentru Sănătatea...

INSSE: Efective de animale existente la 1 decembrie 2017 (Raport anual)
Autor: meatmilk  /   vineri, 18 mai 2018

Potrivit raportului anual emis de INSSE, în anul 2017 faţă de anul precedent efectivele de ovine şi caprine au crescut , iar efectivele de bovine, de porcine şi de păsări au scăzut.     România, în anul 2017, a ocupat locul patru la efectivele de ovine şi caprine în rândul Statelor Membre ale Uniunii...