Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Ambasadorul Franței a dres busuiocul la sediul MADR

Autor: Ilie Stoianmiercuri, 20 februarie, 2013

La sediul MADR a avut loc o întâlnire bilaterală dintre ambasadorul Franței și ministrul Daniel Constantin, întâlnire în care, în mod diplomatic, ES Philippe Gustin a încercat să dreagă busuiocul privind acuzele nefondate aduse procesatorilor români de carne, în scandalul cărnii de porc. Referitor la acest dialog, iată un comunicat din partea MADR:

”În data de 18 februarie 2013, ministrul Daniel Constantin a avut o întrevedere la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu ES Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, care a fost însoţit de Sévrine Jacobs, consilier pentru afaceri agricole al Ambasadei Franţei în România.

Cu această ocazie, partea franceză a mulţumit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promptitudinea autorităţilor române în ceea ce priveşte investigaţiile întreprinse în finalizarea anchetei etichetării şi trasabilităţii cărnii de cal.

În acelaşi timp, ministrul Daniel Constantin a mulţumit Ambasadei şi Guvernului francez pentru sprijinul acordat în aceasta perioadă extrem de grea. Pentru România, deşi a fost o situaţie dificilă, a reprezentat o oportunitate de a arăta tuturor celor implicaţi că unităţile de procesare româneşti sunt aliniate la standardele europene”, a afirmat ministrul Daniel Constantin.

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme referitoare la evoluţia negocierilor cu Parlamentul European privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, reforma Politicii Agricole Comune, precum şi dezvoltarea cooperării bilaterale româno-franceze în domeniul agriculturii şi în domenii conexe. Astfel, au fost punctate subiecte precum organizarea Camerelor Agricole, finanţarea agriculturii/fonduri mutuale, cooperarea între organismele de plăţi, măsuri de sprijin pentru tinerii agricultori, reglementarea şi organizarea filierelor de distribuţie, cadastru, etc.

Totodată, cei doi oficiali au discutat şi despre deplasarea în Franţa a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, din perioada 22-23 februarie 2013, cu ocazia ceremoniei de deschidere a Salonului Internaţional de Agricultură – SIA – de la Paris, la invitaţia ministrului francez al Agriculturii, Stephane Le Foll.

Pe această cale, ministrul Daniel Constantin a reiterat invitaţia adresată omologului său francez, Stephane Le Foll, de a efectua o vizită oficială în ţara noastră în perioada Congresului Mondial al Viei şi Vinului, care se va desfăşura între 2 – 7 iunie 2013, la Bucureşti.” (Biroul de Presă al MADR)

Carnea de porc, primul loc în Top-ul importurilor
Autor: Maria Demetriad  /   luni, 19 ianuarie 2015

Carnea de porc a ocupat primul loc în Top-ul importurilor de produse agroalimentare, în primele 10 luni ale anului 2014 Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2014 cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din...

Cris Tim va investi 5 mil. de euro în dezvoltarea producției ready-meal
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Cris Tim va investi 5 milioane de euro în dezvoltarea producției ready-meal, segment care a crescut cu 30% anul trecut, a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului. Totodată, activitatea companiei se va extinde și în zona vinificației, investind alte 2,5 milioane de euro în ”Crama Butic”. "În acest an investim aproximativ 3...