Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

ANARZ se transformă în inspecţie de stat şi face angajări

Autor: Meat MIlkjoi, 19 iunie, 2014

Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu“ (ANARZ) se transformă în inspecţie de stat şi va angaja cel puţin câte o persoană la fiecare oficiu judeţean, a declarat pentru Lumea Satului Gheorghe Neaţă, director în cadrul Ministerului Agriculturii şi dezvoltării Rurale (MADR).

În prezent, agenţia este în plin proces de reorganizare, după aprobarea în decembrie 2013 a unei Hotărâri de Guvern în acest sens. „Organigrama se modifică şi va fi finalizată în curând. Se creează serviciul de inspecţie. În ultimii ani atribuţiile de inspecţie ale ANARZ au fost limitate la o direcţie, iar acum vrem să îndreptăm acest lucru. Instituţia are suficienţi bani şi suficiente dotări tehnice. Trebuie să mai umblăm la personal, să suplimentăm numărul la fiecare oficiu de reproducţie judeţean cu cel puţin o persoană, care să execute controlul pe pajişti“, declară reprezentantul MADR.

Pentru Gheorghe Neaţă transformarea ANARZ într-o instituţie reprezentativă de inspecţie şi control este un pariu pe care nu vrea să-l piardă. „Şi eu provin din ANARZ şi până ies la pensie vreau să las o instituţie etalon, care să controleze activităţile de ameliorare. ANARZ trebuie să externalizeze toate serviciile de control şi inspecţie şi să-i controleze pe cei care le execută. Să fie o inspecţie adevărată. O inspecţie constructivă, nu să se ducă să închidă fermele, ci să le ajute să se dezvolte.

ANARZ trebuie să devină inspecţia naţio­nală pe creşterea animalelor, pe nutriţie şi pe păşuni. Nutriţia nu trebuie înţeleasă din punct de vedere sanitar-veterinar, ci ca compoziţie a raţiei furajere“, precizează Gheorghe Neaţă.

Printre noile atribuţii pe care agenţia le are din acest an se numără monitorizarea şi controlul modului de implementare şi realizare a programelor de ameliorare elaborate de către asociaţiile/organizaţiile de crescători acreditate pentru înfiinţarea şi conducerea registrelor genealogice. De asemenea, va coordona, monitoriza şi controla activitatea de identificare şi înregistrare a ecvideelor, va constitui şi actualiza baza naţională de date a ecvideelor SIIE, va acorda numărul unic UELN (Universal Equine Life Number). Tot ANARZ va emite şi elibera paşapoartele pentru toate ecvideele, va organiza, identifica şi înregistra cabalinele de rasă.

O altă sarcină este aceea de acreditare a organizaţiilor/asociaţiilor crescătorilor de animale pentru efectuarea controlului oficial al producţiei, cantitativ şi calitativ, inclusiv pentru calcularea şi publicarea rezultatelor.

Cei care vor să urmeze cursuri de formare profesională vor putea să se înscrie, contracost, la cursurile organizate de ANARZ. Instituţia va efectua şi teste de biologie moleculară şi va întocmi planul anual de inspecţii.

Nu în ultimul rând, în sarcina agenţiei va cădea şi verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi va aproba programele de conservare şi utilizare a raselor de animale aflate în stare critică, în pericol de dispariţie, vulnerabile şi a celor nesigure, va asigura funcţionarea şi dezvoltarea băncii de gene animale cu fonduri de la bugetul de stat în colaborare cu asociaţii/organizaţii şi alte instituţii. (lumeasatului.ro)

Ultima oră! 850 de agenți economici din sectorul cărnii, investigați ACUM de IGPR
Autor: Meat MIlk  /   joi, 11 decembrie 2014

Conform unui comunicat emis de IGPR, chiar la această oră se află în desfășurare o acțiune la nivel național în care cca 850 de agenți economici din sectorul cărnii între care se numără producători, procesatori și firme care comercializează carne și produse din carne sunt investigate de ofițeri de poliție specializați în...

TVA de 9 % doar pentru hotelieri
Autor: Ilie Stoian  /   miercuri, 10 decembrie 2014

TVA de 9 % doar pentru hotelieri, așa se pare că s-a decis la negocierile cu FMI, C.E. și Banca Mondială! Aseară, într-o conferință de presă organizată la sediul Guvernului, Victor Ponta a anunțat că nivelul TVA-ului va fi redus doar pentru serviciile all-inclusive din regimul hotelier. La rândul său, Darius Vâlcov a anunțat tot...