Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Arabii Evului Mediu timpuriu, primii intelectuali ai agriculturii

Autor: Ilie Stoiansâmbătă, 11 octombrie, 2014

În secolul VII dChr., un popor de nomazi aproape necunoscut, din Peninsula Arabiei, își face intrarea pe scena istoriei universale, impulsionat de noua lui religie, Islamul. În mod spectaculos, în numai zece ani, ocupă Iranul, Mesopotamia, Irak-ul și Siria, Palestina și Egiptul, Sicilia, Africa Septentrională și Peninsula Iberică! Pe cât de războinici, pe atât de înzestrați din punct de vedere cultural, arabii pun la punct un sistem agricol viabil, despre care aflăm din Istoria Culturii și Civilizației Umane a academcianului Ovidiu Drimba.

 

Cadrul geografic

 

Cadrul geografic din care arabii au pornit spre a cuceri spații vaste este arida Peninsulă Arabică, primele semne ale civilizației lor datând încă din secolul I ÎChr. În secolul VII dChr., însă, își încep expansiunea, mai mult de 90 % din teritoriul ocupat fiind reprezentat de zone deșertice, terenurile cultivate neînsemnând decât 0,4 %.

În stepe și oaze, slabele ploi asigurau terenuri sezoniere de pășunat. Iar, dacă, în urmă cu milenii, zona era cu totul verde și bogată, în vremea expansiunii clima era asemănătoare cu aceea de azi, doar în sud fiind posibile mici culturi de grâu, mei, ovăz, arbustul de lămâie și cel de gumă arabică. În Peninsula Arabică, din Abisinia a fost adusă cafeaua, iar vița de vie, din Siria. În oaze se mai cultivau meri, rodii, caiși, lămâi, portocali, migdali, bananieri, pepene verde și trestia de zahăr, regele oazelor fiind curmalul, cu numeroasele sale varietăți, care, alături de laptele de cămilă, constitnuia alimentația principală a arabilor evului mediu timpuriu.

Fauna era cu preponderență sălbatică, predominând panterele, leoparzii, hienele, leii (acum dispăruți), vulpile, lupii și măgarii sălbatici. Dintre animalele domestice amintim: cămila, asinul, câinele, pisica, oaia și capra. Catârul era prezent în Egipt. În deșert abundau șerpii veninoși și lăcustele, pe care beduinii le savurau prăjite și sărate.

Cel mai puternic regat al arabilor era acela al sabeilor, cu a lui puternică Regină din Saba. Dar, pe măsură ce extinderea a atins zonele menționate anterior, desigur, s-au format state cu mult mai puternice.

 

Contribuție esențială la dezvoltarea agriculturii

 

În aproape toată lumea musulmană a Evului Mediu timpuriu, cea mai mare bogăție o reprezenta pământul, marea majoritate a populației fiind reprezentată de agricultori. În țările cu suprafețe mari, economia rurală era combinată cu aceea pastorală. În tot spațiul arab dominau marile latifundii, fiind totuși posibilă și mica proprietate agrară. Terenurile erau lucrate într-o mare varietate de tehnici, ținând cont de suprafața enormă ocupată, cu diferențe culturale locale, uneori, semnificative. La lucrări erau folosite cămile, cai, bivoli, vaci și boi.

Arabii au contribuit enorm la progresul agriculturii, pomiculturii și horticulturii, fiind recunoscuți pentru priceperea lor în cultivarea zarzavaturilor. Ei au fost printre primii care au elaborat proprii Tratate de agronomie, dar au și tradus multe astfel de lucrări, adaptând tehnologiile la propriile necesități. Și tot în lumea arabă au apărut primele instituții de învățământ agricol specializat.

În mod aproape firesc, o atenție extraordinară a fost acordată lucrărilor de întreținere a terenurilor și celor de irigații, arabii fiind, după romanii din antichitate, marii maeștri ai îndiguirilor și ai construcțiilor de apeducte. Încă din secolul VIII, fiecare stat musulman avea un Departament al Irigațiilor, deservit de personal specializat. Conducătorii acestor departamente, ca Șefi de Irigații, aveau rang de Mare Ministru, răspunzând cu viața de bunul mers al lucrurilor.

Deși, în aparență, săracă, alimentația lumii arabe era extraordinar de bogată și rafinată, lucru accentuat odată cu intensificarea schimburilor comerciale cu India și China, de acolo de unde se importau mirodenii. Dealtfel, arabii au fost aceia care, până în Evul Mediu târziu, au controlat comerțul mondial cu mirodenii.

Agricultura Franței la sfârșitul secolului XIX
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 29 iunie 2018

La finalul secolului XIX, dezvoltarea economică globală a Franței se afla în spatele Angliei, se arată în lucrarea ”Agriculture and economic development in France 1870-1939”-Oxford History Institute, din care vă prezentăm câteva extrase.   De la prosperitate…   În 1870, situația agriculturii franceze părea...

Creșterea animalelor în Dacia Romană
Autor: Ilie Stoian  /   miercuri, 17 aprilie 2013

Bogatul bagaj de informații legate de istoria Daciei ne detrmină să alocăm două spații editoriale zonei geo-istorice a României actuale. Pentru prima parte, vom prezenta aspecte legate de creșterea animalelor în Dacia Romană, ghid istoric fiindu-ne, de această dată, Leila-Melinda Molnar, aceea care, sub coordonarea Prof.univ.dr.Mihai...