Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Asigurarea calitatăţii optime a aerului în adăposturile rumegătoarelor

Autor: Meat MIlkmarți, 10 septembrie, 2013

Proiectarea şi construcţia adăpostului sunt etape importante, îndeosebi în condiţiile variate de climă din România. În funcţie de rasă, zonă, categorie şi sistem de exploatare, rumegătoarele pot fi întreţinute în stabulaţie liberă, exclusiv în adăpost (rasele specializate) sau aproape exclusiv afară (oile din rasele rustice). Adăposturile pentru rumegătoare trebuie să fie însă uscate, ferite de curenţi şi ventilate corespunzător.

 

Bovinele de carne, prietenoase şi pretenţioase

 

Printre condiţiile de microclimat pe care trebuie să le îndeplinească adăposturile bovinelor de carne se numără şi realizarea unei umidităţi normale în interiorul acestora. Din cercetările efectuate rezultă că o taurină în greutate de 450 kg elimină în 24 de ore, prin transpiraţie, 7,56 litri de apă, la o temperatură în adăpoast de 1,5 grade şi 5,56 litri, în cazul existenţei unei temperaturi de 4,5 grade.

 

Normele tehnologice admit pentru tineretul bovin o umiditate cuprinsă între 70-75% (în adăposturi neîncălzite, de 85-90%), iar în adăposturile neîncălzite alocate bovinelor adulte procentul umidităţii aerului trebuie să fie de 75-90%. Practic, orice crescător poate constata depăşirea umidităţii din adăpost peste limitele admise, prin mirosul greu, jilav, existent în grajd şi prin aburirea intensă a geamurilor. Animalele au părul umed, iar la deschiderea uşii pe timp friguros, se remarcă ieşirea de aburi.

 

Pentru eliminarea excesului de umiditae din adăpost este necesară buna funcţionare a sistemului de aerisire. Abaterile de la limitele relative ale umidităţii, asociate cu temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, conduc la instalarea unor afecţiuni respiratorii şi cardio-vasculare, cu urmări negative asupra producţiei finale de carne. Curenţii de aer cu viteza aproximativă de 0,3 m/s, asociaţi cu o temperatură ridicată şi o umiditate scăzută, influenţează favorabil producţia. Vara, umiditatea relativă va fi crescută artificial cu ajutorul pulverizatoarelor amplasate pe plafon.

 

Bovinele au nevoie de foarte mult aer proaspăt, fără noxe. Iarna, indiferent de temperatură, acestea se simt mai bine afară, atunci când sunt crescute în stabulaţie liberă. Volumul cutiei toracice a unei vaci normale, în care pătrunde aerul inspirat (şi expirat ulterior) este unul imens. Cantitatea aurului împrospătat, într-un volum extrem de mare, reprezintă sau ar trebui să reprezinte totalul aerului inspirat.

 

Nu de puţine ori, vacile sunt asociate cu prezenţa bălegarului, iar ferma de bovine este asociată cu bălegarul, umezeala şi mirosul. Totuşi evitarea prezenţei umezelii este asociată de profesionişti cu absenţa medicului veterinar. Este de remarcat că, pe păşune, cu excepţia zilelor toride de vară, vacile evită permanent zonele umede, iar dacă într-un padoc plin de noroi şi apă există o zonă înaltă, vacile o ocupă. Totodată, bovinele sunt animale cărora nu le place ploaia, dar o acceptă.

 

Legislaţia referitoare la bunăstarea animalelor prevede o serie de condiţii minime privind supravegherea lor şi a instalaţiilor:

–         inspectarea tuturor echipamentelor mecanice sau automate, esenţiale pentru sănătatea bovinelor trebuie să se facă cel puţin o dată pe zi;

–         în cazul în care se observă defecţiuni la instalaţiile de asigurare a climatului normal în adăposturi, acestea trebuie remediate imediat. Dacă acest lucru nu este posibil, vor fi urmaţi toţi paşii necesari protejării sănătăţii şi bunăstării animalelor;

–         atunci când asigurarea sănătăţii şi bunăstării depinde de un sistem de rezervă, care poate garanta calitatea climatului din adăpost în cantităţi suficiente, se cor lua măsuri în cazul defectării, activându-se sistemul de alarmare, obligatoriu instalat;

–         circulaţia aerului, nivelul de pulberi, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi concentraţia gazelor trebuie menţinute în limite care să nu dăuneze animalelor.

 

Microclimatul din adapostul ovinelor

 

Majoritatea raselor de ovine din România fată toamna, iarna, sau primăvara devreme. Oile fătate şi mieii pot fi afectaţi de climatul instabil al adăpostului, iar pe durata fătării, alăptării mieilor, tunderii şi timp de două săptămâni după aceasta, temperatura nu trebuie să coboare sub 6-8 grade Celsius. Nevoile oilor adulte faţă de temperatură sunt considerabil mai reduse, cu condiţia ca adăpostul să fie uscat, ferit de curenţi de aer, să existe o bună furajare, iar exemplarele să nu fie tunse recent.

 

Se recomandă protejarea oilor de expunerea la soare, prin asigurarea accesului la umbrare. De asemenea este necesar ca, simultan cu temperatura şi circulaţia aerului, umiditatea aerului, concentraţia gazelor şi nivelul de praf să fie menţinute la niveluri care nu dăunează sănătăţii. Ovinele sunt extrem de sensibile la umiditatea excesivă a aerului, dar în adăposturile uscate, fără curenţi de aer, oile pot suporta destul de bine temperaturile situate sub 0 grade Celsius.

 

Pentru toate grupurile dintr-o turmă, umiditatea relativă a aerului din adăpost nu trebuie să fie mai mare de 75-80%. Proiectarea şi construcţia adăpostului sunt condiţionate de: condiţiile variate de climă din ţara noastră, iar în funcţie de rasă, zonă, categorie şi sistem de exploatare, unele dintre ovine pot fi întreţinute exclusiv afară (rasele rustice) sau exclusiv în adăpost (rasele specializate). Cele din urmă acceptă doar mediul ambiental uscat, fără curenţi de aer şi bine ventilat.

 

Un nivel ridicat al umidităţii este, de obicei, consecinţa ventilaţiei necorespunzătoare a adăpostului. De aceea, ovinele întreţinute în astfel de spaţii suferă afecţiuni ale aparatului respirator. Viteza aerului în adăpost nu trebuie să depăţească 0,3 m/s la nivelul pardoselii, cu excepţia perioadelor foarte calde, când temperatura trece de 20 de grade Celsius, iar vieza aerului poate fi sensibil mai mare. Noile sisteme de ventilaţie sunt dotate cu senzori de adaptabilitate temperatură-viteză a aerului sau sunt dotate cu sisteme de alarma, care semnalează orice defecţiune.

 

Firesc, poluarea furajelor şi a aşternutului contribuie semnificativ şi la poluarea aerului. Aerul din adăpostul pentru ovine trebuie să fie cât mai curat, cu o compoziţie similară atmosferei exterioare. O concentraţie ridicată de dioxid de carbon, amoniac şi hidrogen sulfurat este foarte dăunătoare pentru animale. Concentraţia maximă admisă pentru aceste gaze este stipulată în normele emise de ANSVSA. Poluarea aerului din adăpostul pentru ovine poate fi cauzată de factori chimici sau mecanici (praful provenit din furaje sau aşternuturi). Resturile de furaje şi aşternut (ex. adăposturile vechi, cu fânar în pod, cu deschidere în vecinătatea animalelor) pot amplifica starea de poluare a mediului ambiental.

 

Crescătorii de ovine trebuie să îşi construiască sistemele de adăpost, astfel încât să evite îmbolnăvirea animalelor, prin boli legate de asigurarea defectuasă a atmosferei interioare. Astfel de boli pot cauza moartea animalelor şi diminuarea efectivelor. De asemenea, pot duce la scăderea producţiei, la creşterea costurilor cu tratamentele şi la afectarea bunăstării animalelor.

 

Sistemele de adăposturi pentru ovine sunt practic neîncălzite, cu excepţia încălzirii spaţiilor alocate mieilor nou-născuţi. De asemenea, în camerele de serviciu este recomandat să se asigure o încălzire minimă. Spaţiile vor fi dotate cu sisteme de ventilaţie cu o capacitate suficientă pentru împrospătarea aerului.

 

Ventilaţia din sistemele de adăpost trebuie să răspundă obligatoriu următuarelor cerinţe:

–         îndepărtarea aerului poluat cu amoniac, dioxid de carbon, dioxid de sulf şi a excesului de vapori (umiditate);

–         asigurarea de aer proaspăt, în cantităţi suficiente;

–         reducerea igrasiei;

–         asigurarea necesarului de aer curat şi uscat în adăpost.

 

Ventilarea naturală se bazează, în principiu, pe doi factori: diferenţa de presiune şi viteza vântului. Diferenţa de presiune termică poate fi estimată şi depinde de diferenţa de temperatură a aerului din interiorul şi exteriorul adăpostului, ca şi de diferenţa de înălţime între orificiile de admisie şi cele de evacuare a aerului. În schimb, efectul produs de vânt este impredictibil şi variază considerabil.

 

Din presiunea termică, rezultă ventilarea naturală. Aceasta permite pătrunderea aerului exterior, prin deschiderile special amenajate. Pe lângă orificiile de intrare, pot exista şi alte deschideri care influenţează circulaţia aerului, creează curenţi de aer prin fluxuri de aer necontrolate şi reduc eficienţa ventilării. De exemplu, acestea pot fi ferestre şi uşi sparte sau neetanşe. Un flux de aer controlat şi adecvat se poate genera doar dacă construcţia este etanşă. Eficienţa ventilării naturale este direct prporţională cu înălţimea construcţiei.

 

Evacuarea aerului se produce fie prin canale de ventilare fie prin luminatoare deschise. Canalele de ventilare sunt răspândite pe scară largă, în timp ce luminatoarele sunt recomandate ca soluţie alternativă pentru construcţiile neprevăzute cu pod. Canalele de ventilare sunt instalate într-un adăpost ventilat şi conduc către coama acoperişului; sunt izolate termic, de obicei cu vată minerală sau profile din spumă poliuretanică. În interiorul unui canal există o clapetă mobilă de reglare a debitului de aer.

 

Conducta/tubul de evacuare a aerului trebuie să fie cu cel puţin 0,5 metri deasupra nivelului coamei acoperişului şi să se termine cu un element cu mic acoperiş de protecţie. Capacitatea de aspiraţie a canalului este proporţională cu diferenţa de temperatură dintre aerul interior şi aerul exterior şi cu lungimea activă.

 

Ventilaţia mecanică este utilă, în general, când temperaturile interioare şi cele exterioare sunt similare. În astfel de situaţii, ventilarea naturală nu mai funcţionează, impunându-se folosirea de ventilatoare pentru a forţa admisia de aer proaspăt şi schimbarea celui viciat. Este recomandat ca ventilatoarele să asigure schimbul de aer, dacă viteza acestuia este limitată.

 

Construcţia canalului de ventilare trebuie să faciliteze reglarea permanentă a debitului de aer, cu ajutorul clapetelor şi al registrelor de reglaj. Este preferabil ca eficienţa sistemului de ventilaţie din adăpost să poată fi reglată prin micşorarea debitului unui anumit ventilator, evitând închiderea anumitor secţiuni ale canalului de ventilare.

 

Manipularea violentă, bunăstarea și productivitatea suinelor
Autor: meatmilk  /   joi, 7 iunie 2018

Modul în care tratăm porcii în fermă poate avea consecințe importante pentru bunăstarea și productivitatea lor. Cercetările au arătat în repetate rânduri că porcii expuși la tehnici de manipulare negative, cum ar fi lovituri, palme, împingeri, strigăte și mișcări rapide pot avea rate mai scăzute de reproducere și creștere....

CE a aprobat o nouă metotă de asomare a puilor din fermele avicole
Autor: Mircea Demeter  /   joi, 31 mai 2018

Cercetarea globală care vizează îmbunătățirea bunăstării păsărilor în timpul producției din fermele avoicole a dus la o modificare a legislației Uniunii Europene.   Noul regulament, care a intrat în vigoare la 18 mai în Uniunea Europeană, permite asomarea cu presiune atmosferică scăzută (LAPS), care se dovedește a fi...