Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

Avertizare ANSVSA destinată crescătorilor de porcine din gospodării

Autor: meatmilkjoi, 10 august, 2017

(Comunicat) ANSVSA informează că esta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice, mortală pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase. Pentru a vă proteja porcii de această boală, vă recomandăm să respectaţi următoarele sfaturi:

 

1-nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;

2-creşteţi porcii doar în spaţii îngradite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;

3-nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;

4-nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

5-nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

6-nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

 

Cum arată un porc bolnav de pestă porcină africană?

 

Nu există semne clare care să indice boala, semnele pot fi atribuite şi altor boli. Dar se pot observa la porcii bolnavi semne ca:

 

  • moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt;
  • temperatură foarte ridicată (40,5 – 42◦C) şi stare febrilă;
  • roşeaţă sau învineţire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului şi pieptului;
  • lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers;
  • vomitări, diaree (uneori cu sânge) şi urdori la ochi.

 

Ce fac în cazul în care suspectez că un porc este bolnav de pestă porcină africană?

 

Anunţaţi imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate, medicul veterinar oficial sau Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul dumneavoastră.

 

Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii, ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiţi de către stat, la preţul de piaţă al animalelor.

Serviciul Comunicare ANSVSA

Tratarea problemelor respiratorii la suine
Autor: Miruna Sorescu  /   joi, 29 iunie 2017

Dintre toate bolile care afectează porcii din ferme, boala respiratorie cronică este cea mai dură, din punct de vedere economic. Aceasta este extrem de comună și este dificil de prevenit și controlat. Astfel, controlul bolilor respiratorii necesită o înțelegere a complexității și a interacțiunii asupra sănătății animalelor,...

UCPR: Presa generalistă dezinformează în privința calității producției de carne de pui din România
Autor: meatmilk  /   miercuri, 10 mai 2017

Producătorii români de carne de pasăre şi ouă contestă ştirea apărută în media „87% din puii crescuţi în România sunt plini de substanţe chimice şi hormoni”   Începând cu data de 05.05.2017, pe unele canale media (Antena 1, Antena 3, România TV) s-a difuzat următoarea ştire având ca sursă autorităţile UE...