Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Balada inconstientei

Autor: Meat MIlkmiercuri, 30 ianuarie, 2013

Aderarea Romaniei la spatiul comun european a presupus numeroase schimbari de ordin legislativ, economic si social. Ca pachetul pe care ni l-am asumat a fost negociat din pozitia celui care sta in genunchi, acceptand aproape orice, si ca putinele lucruri pe care le-am modificat pe hartie au fost puse in practica, asta e altceva. Dar, in principiu, schimbarile care ne-au fost impuse in faza de preaderare au fost menite sa ofere Romaniei baza de la care sa fie in stare sa faca fata sistemului concurential din cadrul Uniunii.

Primii interesati in a-si adapta productia la normele europene au fost producatorii, in special cei din industria alimentara. Ei au fost constienti de faptul ca, daca nu si-ar fi ridicat nivelul tehnologic si calitativ al productiei, nu ar fi avut cum sa reziste pe piata. Cei care au privit cu seriozitate acest proces si care au actionat cu deplina responsabilitate au reusit sa se impuna, am spune noi, definitiv si sa isi confere soliditate propriei afaceri.

Mai mult decat atat, odata cu anul 2009, in ciuda crizei, multi dintre ei au cautat sa isi continuie programele de dezvoltare si modernizare, investind sume serioase. Aceia care au putut, au facut investitii din fonduri proprii. Multi, insa, au apelat, ca altadata, la fondurile structurale.

Ei bine, in buna traditie a romanului care se pricepe de minune sa isi faca rau, in loc sa gaseasca un sprijin in reprezentantii statului si, in special, ai celor indrituiti sa raspunda direct de platile SAPARD, o serie de firme care actioneaza in ramura de procesare a carnii s-au vazut puse in situatia de a astepta branciul care sa sa le arunce in groapa falimentului. Iar branciul era pe cale sa fie dat, nu de organismele europene, ci de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, condusa de domnul Mihai Gavril Vadan.

Astfel, in ciuda recomandarii Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF) dar si in ciuda concluziilor la care a ajuns DLAF, institutia omoloaga din Romania, recomandare care spune ca, in cazul depistarii neregulilor in accesarea si utilizarea fondurilor europene de dezvoltare sa fie executate doar sumele in cauza, domnul Mihai Gavril Vadan a incercat sa execute silit, prin ANAF, totalitatea fondurilor accesate de aproape 70 de societati din industria carnii

Evident, producatorii si procesatorii au reactionat violent. Ba chiar, fara a nega posibilitatea existentei unor nereguli, Sorin Minea, presedintele ARC, a amenintat ca asociatia il va da in judecata pe directorul APDRP daca va proceda la o astfel de manopera, solicitand autoritatilor sa actioneze potrivit recomandarilor OLAF. In fine, cum scandalul nu s-a terminat, sa vedem ce va urma.

In ceea ce ne priveste, insa, problema e alta. Cele de mai sus demonstreaza inca o data indiferenta crasa a unor functionari ai statului fata de producatori, in fond, fata de cei care duc in spate economia acestei tari. Nu numai ca nu ii sprijina (dovada si putinele fonduri europene accesate de Romania), dar le mai pun si piedici de tot felul. A ramas de pomina declaratia comisarului european pentru Agricultura, Dacian Ciolos, acela care a spus ca Romania e cunoscuta la Bruxelles ca un cal breaz, pentru modul defectuos in care actioneaza in intocmirea dosarelor si efectuarea platilor de fonduri structurale. Iar scandalul de acum nu face altceva decat sa exemplifice tarele sistemului si sa ne intareasca opinia potrivit careia, in loc sa isi faca treaba pentru care sunt platiti si sa vina in ajutorul producatorului roman, unii dintre functionarii din Ministerul Agriculturii par a canta Balada Inconstientei sufland in fluierul pagubei, nerealizand gravitatea deciziilor pe care le iau.

Semne rele anul are
Autor: Ilie Stoian  /   luni, 8 ianuarie 2018

2018 a început ca și când nu am fi intrat în zodia Capricornului, ci în cea a Căpcăunului iar, dacă nu a lui, oricum, într-o zodie nefastă. Prima veste rea, venită dinspre INSSE, e aceea că, în continuare, importăm mai multe produse agro-alimentare, decât exportăm. Nu e bine deloc și, cu toate că domnul ministru Petre Daea s-a...

Să ne vedem sănătoși, inclusiv la emisiunea Meat.Milk., și în 2018!
Autor: Ilie Stoian  /   luni, 18 decembrie 2017

Deși prin unele părți ale țării a nins, 2017 se termină într-o ceață cum nu a mai fost. Temerile pentru viitor sunt mai mari ca oricând. Lucruri ciudate se întâmplă în lume și în țară și totul parcă băltește într-o incertitudine mai mare ca pătura de nori care stă de-asupra țării.   Rememorând, 2017 a fost...