Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Campania „PNDR vine în satul tău” continuă

Autor: Ilie Stoianvineri, 23 august, 2013

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”.

Astfel, în perioada august – noiembrie 2013 au fost programate a se desfășura 1.850 de întâlniri, la nivel național, cu beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Informațiile oferite se vor axa pe consilierea și sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis promotorii care activează în cadrul campaniei, vor comunica beneficiarilor și publicului participant informaţii privind:

bani

respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi;
realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR;
aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli;
derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor;
posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural.

De asemenea, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesați în a-și dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene și vor putea informa publicul despre ultimele noutăți legate de finanțarea agriculturii și dezvoltării rurale în România.

Pe lângă componenta de informare, această a doua etapă a campaniei mai cuprinde și activități de analiză a capacității de comunicare publică a APDRP prin organizarea unor acțiuni de tip „Client Misterios”. Astfel, va fi stabilit nivelul de performanță al procesului informativ prin verificarea modului în care angajații Agenției se adresează beneficiarilor și răspund nevoilor de informare ale acestora.

Până în acest moment, cele 15 rulote ale caravanei informative au derulat evenimente în 1.520 localități, situate în 40 de județe ale României, fiind informate peste 71.500 de persoane.

Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU” este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum și a cererilor de finanțare.

Recomandările DVSSA-Sibiu pentru crescătorii de ovine
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Activitarea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) reprezintă o etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului, sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte, se arată într-o...

Controlul și eliminarea IVEMP în creșterea porcilor
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 14 ianuarie 2015

Infecția cu virusul encefalomiocarditei porcului – IVEMP (Encefalomyocarditis virus – EMPV) este o boală infecțioasă virală întâlnită la porcine de toate vârstele, îndeosebi la grupele de tineret porcin, fiind evidențiată printr-o mortalitate ce variază între 10% și 100%. Produsă de un cardiovirus, boala afectează deseori...

Campania „PNDR vine în satul tău” continuă

Autor: vineri, 23 august, 2013

Comisia Europeană trebuie să își dea acordul pentru noul PNDR
Autor: Meat MIlk  /   joi, 22 ianuarie 2015

Comisia Europeană trebuie să își dea acordul pentru noul PNDR. Ca urmare, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 ar putea fi demarat în luna martie 2015, doar în cazul în care, în perioada imediat următoare, Comisia Europeană va comunica acordul de principiu în baza unei adrese oficiale transmise de Ministerul...

România- locul 19 în privința prețului cărnii de tăuraș
Autor: Meat MIlk  /   luni, 19 ianuarie 2015

Conform Comisiei Europene, care citează surse Eurostat, România se clasează pe locul 19 în privința prețului cărnii de tăuraş şi de vită în carcasă. Carnea de tăuraş se vindea în medie cu 270 euro/100 kilograme iar cea de vacă la 204 euro/100 kilograme. “Preţurile s-au dus în jos şi la carne şi la lapte din cauza embargoului...

CE solicită opiniile fermierilor pentru vânzarea în comun a produselor agricole
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Comisia Europeană (CE) a demarat, în 15 ianuarie 2015, consultările pe tema proiectului privind vânzarea în comun de produse agricole, invitând părţile interesate să îşi prezinte observaţiile cu privire la noul proiect privind aplicarea normelor antitrust ale UE în sectorul agricol, informează un comunicat de presă al CE. Cele mai...