Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Ce au în comun muzica rock, Cântarea României și Legea laptelui?

Autor: Ilie Stoianvineri, 4 ianuarie, 2019

Ce se întâmplă în aceste zile cu tentativa de impunere a unei noi Legi a laptelui, definește perfect modul în care se desfășoară dialogul dintre autorități și mediul de afaceri: nimic; rien; niente; nicht; nothing; ничего, גאָרנישט!

 

Încă în vacanță fiind, tevatura asta îmi amintește de vremurile în care, pe la începuturile anilor 80, lucram ca ”personal civil” pentru Consiliul Municipal UTC-București, asta însemnând că nu eram activist, dar că aveau nevoie de mine, ca specialist în domeniul în care mă angajaseră cu aprobarea și sub semnătura lui Nicu Ceaușescu. De ce și pentru ce, asta e altă chestie pe care o pot povesti cu plăcere, pe 16 mai, la Cina festivă, după Gala premiilor de la viitoarea Conferință Internațională Meat.Milk. În fine.

 

La vremea aia, noi, ăia de la Casa de Cultură T4, cunoscută drept ”Turturele”, care, în anii ăia ajunsese centrul mișcării rock din România, aveam de organizat câte un concert, ”o acțiune”, așa cum era ea anunțată la activiștii care își aveau sediul în locul actualei Primării a Bucureștiului. Ăia care mai gândeau, nu ziceau nu, socotind că e bine să mai lase tinerii și într-ale lor, nu să-i țină doar la cules de porumb și ascultând corul Ansamblului UTC, condus de Voicu Enăchescu. În principiu, dădeau aprobarea, după ce le înaintam dosarul.

 

Însă, venea mai apoi Primul Secretar Iancu, acela care fusese înainte strungar la uzina ”23 August”. Ăla, care era mai maleabil, zicea: ”Tovarăși, da, de acord, dar pe afiș să nu scrieți cuvântul ”rock”, iar grupurile să fie numite ”formații vocal-instrumentale”. Însă, după el, venea Secretarul cu Propaganda, unul Badea, care înainte fusese șofer de camion, tot la ”23 August”. Ne aduna și ne reamintea: ”Conform ultimelor directive trasate de tovarășul Nicolae Ceaușescu…”. Drept consecință, începea să taie din participanți, din repertoriu și, musai, impunea câteva formații vocal-instrumentale ale oamenilor muncii din fabrici și uzine, bașca vreo câteva brigăzi artistice, pentru a ridica nivelul ideologic al publicului.

 

Încercând să-i aducem cu picioarele pe pământ, noi le spunem că Nicolae Ceaușescu tocmai ne trecuse cu 50 % pe auto-finanțare și că, dacă facem așa cum zic ei, ne înjură publicul (rocker-ii, adică, dintre care unii se drogau în wc-uri inhalând Decanol din bidoane, că încă nu descoperiseră ”deliciile” aurolacului), iar altădată nu or să mai vină la concerte și nu o să avem bani ca să ne luăm salariile integral. Cu alte cuvinte, încercam să le explicăm că lucrăm într-un fel de…”pui” de economie de piață, care presupune profit și că… Dar nu eram ascultați; partidul și ce zicea el erau mai importante decât realitatea, logica și alte chestii care nu se învățau la orele de Materialism dialictic. Oricum, după două-trei chestii de-astea, nici n-am mai fost chemați la discuții. Ni se transmitea decizia și, gata, în loc de concert rock, aveam de organizat una dintre acțiunile colaterale festivalului Cântarea României, de care nimeni n-avea nevoie.

 

Ca salariați, n-aveam ce face, trebuia să facem acțiunea, iar, a doua zi, Informația Bucureștiului, Scânteia tineretului, Scânteia, Tânărul leninist, Munca de partid și alte ”organe de presă”, evocau în relatări scrise din birou ”participarea tinerilor uteciști, muncitori, specialiști și intelectuali (băgați de seamă formularea, întotdeauna, primii erau trecuți muncitorii!), la vibrante momente artistice de patriotism înălțător”.

 

Așa e și cu Legea laptelui: deși, nimeni n-are nevoie de ea, trebuie dată, chiar dacă punctul de vedere exprimat de APRIL și de Romalimenta nu e avut în vedere. Ce va ieși, vom vedea. Poate că legea e bună, nu zic nu, dar cred că nu degeaba au reacționat cele două asociații profesionale, cărora li s-au alăturat, din câte știm, și FCBR și Pro Agro, într-o oarecare măsură, măcar că opiniile lor au fost exprimate în ”soto voce”.

 

Cât despre procesatorii de lapte, ei nu au statutul pe care l-am avut eu, pe vremea UTC-ului, deci nu sunt obligați să organizeze nicio acțiune tip Cântarea României, pe domeniul lapte-lactate. Dar nici nu-i poate obliga nimeni să continue să facă afaceri, aici. Și, pentru a face o ultimă paralelă cu lumea rock-ului de pe vremuri, vă reamintesc că, de bine ce era în comunism, au fugit din țară Phoenix, Sorin Tudoran, Dan Andrei Aldea, Radu Goldiș, Erland Krauser, Ovidiu Bădilă, frații Romcescu, Nuțu Olteanu, Dorel Vintilă Zaharia, Nancy Brandes, cum ar veni vorba, crema-cremelor. Așa că, dacă tot vorbim de cremă, vedeți ca, în loc de smântână, să nu rămâneți cu spălătura de pe tuci!

Când gura bate fundul oii
Autor: Ilie Stoian  /   luni, 25 martie 2019

În luna decembrie a anului trecut, autoritățile de la București anunțau cu bucurie semnarea unui acord cu Regatul Hașemit al Iordaniei, pentru exportul către acea țară a unui număr de 100.000 de ovine.   Anunțul a avut darul să ofere o perspectivă favorabilă ciobanilor români, în condițiile în care, după cum bine...

România, din nou, acuzatul de serviciu
Autor: Ilie Stoian  /   joi, 14 februarie 2019

Ne-am învățat de mult cu faptul că România este acuzatul de serviciu al străinilor. Cred că, dacă s-ar întâmpla ceva în alt sistem solar, extratereștrii ar urla ca din gură de șarpe, la Consiliul Intergalactic, că românii sunt de vină.   Așa a fost acum câțiva ani, când cu scandalul cărnii de cal. Deși alții erau...