Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Cererile pentru subvenţia la motorină, până pe 10 iunie

Autor: Meat MIlkluni, 5 mai, 2014

(Agerpres) Producătorii agricoli pot depune, în perioada 5 mai 2014 – 10 iunie 2014 inclusiv, cererea de acord prealabil aferentă anului 2014, pentru acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, a anunţat, miercuri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene sau al municipiului Bucureşti, în termen de cel mult 20 de zile de la data depunerii cererii de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/ 1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Potrivit datelor APIA, ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care sunt înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (deţin ID fermier), care sunt înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole sau, după caz, sunt înscrişi în Registrul agricol cu suprafaţa spaţiilor protejate (sere şi solarii), după caz.

De asemenea, fermierii trebuie să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/ autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/ familii de albine/viermi de mătase, după caz, suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

Nu în ultimul rând, producătorii agricoli trebuie să exploateze /să deţină/ să crească animale/păsări/ familii de albine /viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat sau după caz să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc condiţiile menţionate, în funcţie de sectoarele vegetal, zootehnic şi sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea.

Cererea de acord prealabil pentru finanţare prin rambursarea diferenţei de acciză se depune la centrul judeţean APIA, sau al municipiului Bucureşti, pe raza căruia este situată exploataţia agricolă pentru care se solicită ajutorul de stat.

Potrivit APIA, cererea trebuie însoţită, după caz, de copie de pe cartea/ buletinul de identitate a reprezentantului legal /administratorului; copie de pe certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului comerţului/ certificatul de înregistrare fiscală; adeverinţă de la Registrul agricol cu suprafaţa spaţiilor protejate (sere şi/sau solarii); copia documentului care atestă înregistrarea/ autorizarea sanitară veterinară pentru porci/păsări/ familii de albine / viermi de mătase; anexele privind lista suprafeţelor şi a structurii culturilor pentru care solicită ajutorul de stat şi/ sau producţia de ciuperci estimată /efectivul mediu anual de animale /păsări/ familii de albine/ cutii viermi de mătase şi/ sau cantitatea de apă pentru irigaţii aferente anului agricol 2013 – 2014 (10 octombrie 2013 – 30 septembrie 2014).

Totodată, producătorii trebuie să facă dovada că nu figurează ca debitori la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate şi copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz.

APIA precizează că nu pot primi ajutor de stat producătorii agricoli care sunt consideraţi întreprinderi aflate în dificultate financiară, definite în sensul liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, respectiv întreprinderi ce constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare; sunt întreprinderi împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare.

Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale.

Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.

Recomandările DVSSA-Sibiu pentru crescătorii de ovine
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Activitarea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) reprezintă o etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului, sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte, se arată într-o...

Controlul și eliminarea IVEMP în creșterea porcilor
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 14 ianuarie 2015

Infecția cu virusul encefalomiocarditei porcului – IVEMP (Encefalomyocarditis virus – EMPV) este o boală infecțioasă virală întâlnită la porcine de toate vârstele, îndeosebi la grupele de tineret porcin, fiind evidențiată printr-o mortalitate ce variază între 10% și 100%. Produsă de un cardiovirus, boala afectează deseori...