Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Complexul de Porci Brăila SA, scos la licitație

Autor: Meat MIlkvineri, 4 iulie, 2014

Fost preşedinte al Patronatului Român al Cărnii, Gheorghe Caruz, trece prin clipe grele. El își va vedea renumita fermă de porci din județul Brăila scoasă la licitație din cauza datoriilor acumulate.

Terenurile şi clădirile Complexului de Porci Brăila SA, al cărui acţionar este cunoscutul om de afaceri Gheorghe Caruz, sunt scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar ZRP Insolvency pentru preţul de pornire de 6.071.938,20 de euro, potrivit unui anunţ al lichidatorului, citat de cotidianul Bursa. Mai exact este vorba despre un teren de 769.982 metri pătraţi şi clădirile edificate în respectivul perimetru.

Din spusele lui Gheorghe Caruz, toate necazurile financiare ale grupului au pornit de la firma Galco SA, care se ocupa cu producerea conservelor din carne şi a intrat în insolvenţă în urma unor datorii către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care s-au dovedit a fi mai mici decât susţinea APDRP iniţial. Voci din piaţă susţin, însă, că lipsa investiţiilor a dus în timp la eşecul afacerilor cu porci ale brăileanului.

Gheorghe Caruz a mai estimat că închiderea unora dintre firmele la care era acţionar a dus la pierderea a peste 500 de locuri de muncă şi peste 200 de utilaje agricole. “Cu greu ne menţinem afacerile pe linia de plutire”, a mai spus afaceristul.

Caruz a vorbit și despre motivele încetării colaborării cu mulţi parteneri de afaceri. “Din cauza publicităţii negative, în spatele căreia se află reţele de grupuri de interese, am pierdut foarte mulţi parteneri de afaceri”, a acuzat fostul preşedinte al Patronatului Român al Cărnii.(Mai multe, pe www.bursa.ro)

Carnea de porc, primul loc în Top-ul importurilor
Autor: Maria Demetriad  /   luni, 19 ianuarie 2015

Carnea de porc a ocupat primul loc în Top-ul importurilor de produse agroalimentare, în primele 10 luni ale anului 2014 Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2014 cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din...

Cris Tim va investi 5 mil. de euro în dezvoltarea producției ready-meal
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Cris Tim va investi 5 milioane de euro în dezvoltarea producției ready-meal, segment care a crescut cu 30% anul trecut, a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului. Totodată, activitatea companiei se va extinde și în zona vinificației, investind alte 2,5 milioane de euro în ”Crama Butic”. "În acest an investim aproximativ 3...