Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Creşterea calităţii epurării apelor uzate, folosind biopreparate

Autor: Meat MIlkmarți, 29 iulie, 2014

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a venit şi obligativitatea conştientizării importanţei protecției mediului în care trăim. Fonduri, deloc neglijabile, au fost puse la dispoziţia noilor ţări membre, pentru ca trecerea la legislația comunitară, axată pe conservare şi calitate, să se poată face mai uşor şi rapid. În acest sens, România a beneficiat de mai multe programe de finanţare, prin care s-a urmărit creşterea competitivităţii pe piaţa globală.

 

Un sector important care a necesitat să fie resuscitat a fost şi este cel al Protecţiei şi Conservării Mediului. În această direcţie, au fost efectuate investiţii importante, în perioada 2007-2013, din fonduri europene. Conform legislaţiei europene de Protecţia Mediului, fiecare instituţie de producţie a fost obligată să aibă un plan de managemant al deşeurilor şi al apelor uzate pe care le generează. S-au construit numeroase staţii de epurare care, din numeroase cauze, nu funcţionează corespunzător. Peste 90% din staţiile de epurare industriale date în folosinţă în ultimi 10 ani nu funcţionează la parametri specificaţi în oferte. În cele mai multe cazuri, valorile obţinute la analizele probelor prelevate din efluent depăşesc îngrijorător limitele admise prevăzute în lege. Această problemă este cauzată de mai mulţi factori:

 

– Subdimensionarea staţiilor de epurare;
– Folosirea echipamnetelor de calitate inferioară;
– Lipsa specialiştilor de ambele;
– Apariția oportuniștilor;
– Tentația prețului mic;

 

Toţi aceşti factori cumulaţi au avut ca rezultat un număr mare de staţii de epurare care nu întrunesc parametri impuşi de lege, iar beneficiarii nu îşi perimit o nouă investiţie în acest scop.

 

Biopreparatele Microcat, pentru îmbunătățirea calității efluentului

 

Pentru rezolvarea sau ameliorarea acestor probleme, o soluţie simplă şi benefică poate fi folosirea de preparate microbiologice. Folosind aceste culturi naturale de microorganisme, se obţine o înbunătăţire a calităţii efluentului, iar, în unele cazuri, parametri impuşi de lege (NTPA) pot fi atinşi şi menţinuţi timp îndelungat.

Biopreparatele Microcat sunt microorganisme sigure, izolate din natură, specializate pe descompunerea unor anumite substanţe şi folosite în epurarea apelor uzate. Aceste biopreparate nu sunt poluante şi sunt sigure pentru om, animal şi mediu. Caracteristicile cheie ale biopreparatelor sunt:

 

– Se adaugă direct în sistem
– Se reduc costurile de exploatare ale staţiilor de epurare;
– Consum redus de aditivi chimici
– Scăderea CCOCr şi CBO5
– Posibilitatea de preparare şi dozare automată
– Oxidarea îmbunătăţită a Amoniacului, Scăderea valorilor Azotului total
– Eliminarea eficientă a grăsimilor şi uleiurilor
– Descompunerea eficientă a hidrocarburilor
– Obţinerea unui sistem stabil
– Asistenţă tehnică permanentă

 

Cele mai utilizate Biopreparate Microcat în sistemele de epurare a apelor uzate menajere şi industriale sunt:


Microcat ® ANL
(Bioformulă pentru eliminarea mirosurilor şi biodegradarea materiei organice din apele reziduuale în condiţii anoxice);
Microcat ® DF (Antispumant natural);
Microcat ® DEN (Bioformulă denitrificatoare ce îmbunătăţeşte procesul de eliminare a Azotului din efluent);
Microcat ® DL (Biopreparat lichefiant şi dezodorizant pentru dejecţii animaliere şi nămoluri provenite din staţiile de epurare);
Microcat ® DNTRF (Biopreparat specializat pe lichefierea şi degradarea uleiurilor şi a grăsimilor cu aplicare direct în separatoarele şi puţurile de pompare);
Microcat ® HT (Biopreparat specializat în epurarea apelor uzate cu temperaturi ridicate);
Microcat ® SR (Bioformulă specializată pe reducerea cantităţii de nămol provenită din staţiile de epurare);
Microcat ® STM + (Bioformulă pentru eliminarea mirosurilor şi stimularea activităţii microbiologice din reţelele de canalizare, fose septice, staţii de pompare şi staţii de epurare);
Microcat ® SXMRF (Bioformulă specializată în eliminarea uleiurilor şi a grăsimilor din staţiile de epurare sistemele de pompare şi digestoare anaerobe);
Microcat ® UASB (Biopreparat pentru stimularea activităţii în sistemele anaerobe de tratare a apelor uzate);
Microcat ® XF (Biopreparat pentru eliminarea microorganismelor filamentoase);
Microcat ® XNL (Biopreparat specializat în oxidarea Amoniacului; Nitrificare);

Pe www.microcat.ro poţi verifica care biopreparate sunt cele mai avantajoase pentru aplicaţia ta.

Reducerea CBO5-ului în staţiile de epurare cu ajutorpul biopreparatelor Microcat.

microcat 4
microcat 3
microcat 2
microcat 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Date contact: Director Vanzari Ing. Paul-Mihai Chezan
Tel: 0740-156.525
0730-132.797

Bento Cloud Services: Mai multă disponibilitate și securitate a datelor
Autor: meatmilk  /   luni, 16 iulie 2018

(Comunicat) Bento, companie romaneasca cu peste 10 ani de experienta in livrarea de servicii de externalizare IT si servicii Cloud, ofera prin intermediul Bento Cloud Services, servicii de consultanta, implementare si migrare. Serviciile sunt livrate de pe cele mai puternice platforme cloud de pe piata,ca Microsoft Azure sau...

Software Bento Food Manufacturing, pentru optimizarea productiei alimentare
Autor: meatmilk  /   luni, 25 iunie 2018

(Comunicat) Bento, companie specializata in dezvoltare de aplicatii software la cheie a implementat in cadrul Canah, Bento Food Manufacturing.Solutia include extensii pe dispozitive mobile, astfel incat intreaga echipa de management sa abia acces in timp real la indicatori relevanti din cadrul productiei.   Bento Food Manufacturing este...