Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Daniel Constantin, despre scandalul de la APIA

Autor: Ilie Stoianluni, 26 august, 2013

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, întrebat, vineri, la Alba Iulia, cât de mult afectează imaginea României scandalul de corupţie de la APIA, a declarat că speră „să nu aibă niciun fel de influenţe asupra Bruxelles-ului”.

Constantin a menţionat că au făcute toate informările necesare vizavi de acţiunile care au avut loc în această perioadă. „Sper să nu fie niciun fel de influenţă negativă”, a spus ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a adăugat că agenţiile de plăţi, în ansamblul lor, şi-au dovedit profesionalismul până în momentul de faţă. Potrivit ministrului, există şi excepţii „nedorite”, care trebuie sancţionate imediat cum sunt depistate.

În ceea ce îi priveşte pe cei peste 10.000 de fermieri care sunt cercetaţi deoarece au solicitat subvenţii în condiţiile în care aveau amenzi sau resturi de plată la Fisc, Daniel Constantin a susţinut că aceste situaţii s-au născut ca urmare a unor ordine de ministru date cu mult timp înainte.

Ministrul a avut vineri, la Alba Iulia, întâlniri cu fermieri şi cu directorii serviciilor deconcentrate din judeţul Alba din cadrul MADR şi a vizitat mai multe societăţi din industria alimentară.(Agerpres)

Recomandările DVSSA-Sibiu pentru crescătorii de ovine
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Activitarea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) reprezintă o etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului, sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte, se arată într-o...

Controlul și eliminarea IVEMP în creșterea porcilor
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 14 ianuarie 2015

Infecția cu virusul encefalomiocarditei porcului – IVEMP (Encefalomyocarditis virus – EMPV) este o boală infecțioasă virală întâlnită la porcine de toate vârstele, îndeosebi la grupele de tineret porcin, fiind evidențiată printr-o mortalitate ce variază între 10% și 100%. Produsă de un cardiovirus, boala afectează deseori...

Daniel Constantin, despre scandalul de la APIA

Autor: luni, 26 august, 2013

Comisia Europeană trebuie să își dea acordul pentru noul PNDR
Autor: Meat MIlk  /   joi, 22 ianuarie 2015

Comisia Europeană trebuie să își dea acordul pentru noul PNDR. Ca urmare, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 ar putea fi demarat în luna martie 2015, doar în cazul în care, în perioada imediat următoare, Comisia Europeană va comunica acordul de principiu în baza unei adrese oficiale transmise de Ministerul...

România- locul 19 în privința prețului cărnii de tăuraș
Autor: Meat MIlk  /   luni, 19 ianuarie 2015

Conform Comisiei Europene, care citează surse Eurostat, România se clasează pe locul 19 în privința prețului cărnii de tăuraş şi de vită în carcasă. Carnea de tăuraş se vindea în medie cu 270 euro/100 kilograme iar cea de vacă la 204 euro/100 kilograme. “Preţurile s-au dus în jos şi la carne şi la lapte din cauza embargoului...

CE solicită opiniile fermierilor pentru vânzarea în comun a produselor agricole
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Comisia Europeană (CE) a demarat, în 15 ianuarie 2015, consultările pe tema proiectului privind vânzarea în comun de produse agricole, invitând părţile interesate să îşi prezinte observaţiile cu privire la noul proiect privind aplicarea normelor antitrust ale UE în sectorul agricol, informează un comunicat de presă al CE. Cele mai...