Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Deloitte Consultanță: Program de formare pentru manageri în Japonia și Coreea de Sud, finanțat de UE

Autor: joi, 17 octombrie, 2013

Selecţia candidaţilor pentru ciclul din 2013 al Programului de formare a managerilor (ETP), care va debuta în luna noiembrie, a luat sfârşit. Au început însă înscrierile pentru ciclul din 2014 al acestui program de sprijin pentru întreprinderi şi de formare a managerilor.

„Potențialul de dezvoltare internațională al companiilor românești, are ocazia de a fi fructificat prin pătrunderea unor piețe poate prea puțin exploatate până în prezent de către antreprenorii autohtoni”, subliniază Ioana Vădan, Consultant în cadrul Deloitte Consultanță și coordonator al acestei etape a proiectului. „Programul de formare a managerilor sprijină companiile din România în demersurile lor de a pătrunde pe pieţele japoneză şi coreeană printr-o introducere în limba, cultura și practicile comerciale ale acestora, dar și prin sprijinul oferit în orientarea resurselor către un parcurs internațional.”

ETP oferă companiilor europene şi managerilor acestora şansa de a-şi dezvolta cunoştinţe cu privire la practicile comerciale, cultura şi limba japoneză şi coreeană şi de a se integra în acele medii profesionale care să le permită să pătrundă pe  pieţele asiatice, menţinând totodată costurile la un nivel cât mai scăzut. În acest scop, UE finanţează integral cursul de formare, oferindu-i fiecărui participant o bursă în valoare de 26.400 de euro pe an, în cazul Japoniei, şi de 24.000 de euro pe an, în cazul Coreei de Sud. Companiile implicate sunt, de asemenea, încurajate să contribuie la cheltuielile de întreţinere ale personalului care participă la curs.

„Datorită ETP, peste 1.000 de manageri şi 800 de companii europene au reuşit să se impună în Japonia şi Coreea de Sud, depăşind cu succes barierele lingvistice şi culturale”, menționează Ioana Vădan. „Un sondaj realizat în rândul participanţilor la program a arătat că peste 65% dintre aceştia au devenit manageri de top în cadrul companiilor lor. În acelaşi timp, relaţiile comerciale cu Japonia şi Coreea de Sud s-au ameliorat substanţial, cifra de afaceri a firmelor respective dublându-se după 10 ani de la finalizarea programului. Concret, ETP le oferă întreprinderilor din UE posibilitatea de a se extinde în Asia şi de a crea locuri de muncă”.

La program pot participa cetăţeni ai UE, angajaţi ai unor companii europene care doresc să înceapă sau să îşi extindă activitatea în Japonia sau Coreea de Sud. Programul cuprinde 3 etape:

  • formare iniţială de 3 săptămâni, la Londra – introducere în economia, cultura şi societatea modernă japoneză sau coreeană;
  • 30 de săptămâni de formare intensivă la Tokio sau Seul – cursuri de limbă, management şi afaceri;
  • 12 săptămâni de practică într-o companie japoneză sau coreeană.

Cursurile sunt oferite de trei universităţi recunoscute pe plan mondial:

  • Şcoala de studii orientale şi africane, Universitatea din Londra;
  • Universitatea Waseda (Tokio);
  • Universitatea Yonsei (Seul).

Managerii europeni îşi pot depune candidatura accesând site-ul http://www.euetp.eu. Data limită până la care se primesc înscrieri este 31 mai 2014. Programul de formare se va derula în perioada noiembrie 2014 – noiembrie 2015. Sunt disponibile 45 de locuri pentru ETP Japonia şi 15 pentru ETP Coreea. 

Despre Programul de formare pentru manageri (ETP):

ETP este un program de dezvoltare a întreprinderilor şi resurselor umane, finanţat de Uniunea Europeană. Acesta le permite companiilor europene şi managerilor acestora să-şi dezvolte planuri de afaceri, să se familiarizeze cu limba, cultura şi practicile comerciale ale întreprinderilor din Japonia şi Coreea de Sud, astfel încât să pătrundă cu succes pe pieţele din aceste ţări. Modul în care se fac afacerile în Japonia şi Coreea de Sud este foarte diferit de cel cu care suntem obişnuiţi în Europa. Pentru a se bucura de succes, companiile şi managerii din UE care întreţin relaţii comerciale cu aceste ţări au nevoie de competenţe şi cunoştinţe specializate. O prezenţă cât mai mare a companiilor din UE pe pieţele din Japonia şi Coreea de Sud este un imperativ-cheie pentru Comisia Europeană.

http://www.euetp.eu.

Karpaten Meat păstrează tradiția dar adaptează rețeta
Autor: meatmilk  /   joi, 13 decembrie 2018

(Comunicat) Caserolele de carne tocată pentru sarmale sunt deja în vitrină și pot fi achiziționate exclusiv de la măcelăria Meșteșugarii de Gusturi - PRELUNGIREA GHENCEA NR.262, București.   Cu ocazia sărbătorilor de iarnă care an de an continuă tradițiile culinare și aduc oameni dragi la masă, Karpaten Premium Angus,...

Smithfield Foods își dezvoltă liniile de export prin investiții masive
Autor: Mircea Demeter  /   miercuri, 12 decembrie 2018

Smithfield Foods își va dezvolta piața de export, prin investiții precum cea de la Sioux Falls-USA, care include reutilarea unei linii de bacon de mare viteză, modernizarea centrului de distribuție, precum și reconstruirea unei ferme care găzduiește mai mult de 8.000 de porci.   Această investiție și extinderile vor ajuta...

Deloitte Consultanță: Program de formare pentru manageri în Japonia și Coreea de Sud, finanțat de UE

Autor: Meat MIlkjoi, 17 octombrie, 2013

Sondă digitală de temperatură, cu abilități de detectare metalică și în X-Ray
Autor: meatmilk  /   joi, 13 decembrie 2018

(Comunicat) Compania britanică Detectamet a fost cosiderată mult timp pionieră în domeniul siguranței alimentare, iar noul lor termomentru inovator, detectabil de corpuri străine în produsele alimentare, arată că firma se află încă în prim-planul acestei industrii.   Produs din polimerul unic detectabil Detectamet,...

Eurostat: Doar 23 % dintre români cumpără de pe Net
Autor: Mircea Demeter  /   joi, 13 decembrie 2018

Noile cifre provenite de la Eurostat indică faptul că 86% dintre cumpărătorii din Marea Britanie au efectuat o achiziție online în 2017, devenind astfel țara UE cu cel mai înalt nivel de penetrare a comerțului electronic.   Suedia (84%), Germania (82%), Luxemburg (82%), Franța (76%), Finlanda (75%), sunt membrii Uniunii în...

Retailerii europeni, dezamăgiți de normele privind vânzarea de bunuri
Autor: Nora Marin  /   joi, 13 decembrie 2018

Comercianții cu amănuntul și-au exprimat dezamăgirea față de abordarea generală adoptată de Consiliu Europei cu privire la propunerea privind contractele de vânzare de bunuri și garanții pentru consumatori. În acest sens, Christian Verschueren, directorul general al EuroCommerce, a declarat:   "Consiliul Europei a ratat o...