Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

Despre cum e luată la palme Industria alimentară din România

Autor: Ilie Stoianluni, 16 ianuarie, 2017

Industria alimentară a României pare luată la palme și iată de ce: Luni, ar fi trebuit să intre în vigoare Legea 150, care modifică Legea 321, cu alte cuvinte, Legea lui 51 %. Nu va fi pusă în aplicare, pentru că nu sunt Norme. Până pe 15 ianuarie, când ar fi trebuit să fie elaborate și avizate, mințile luminate cu opaițul MADR nu au fost în stare să pună ceva coerent în paginile pe care să i le înainteze noului ministru al Agriculturii.

 

Ultima zicere s-ar referi la nemulțumirile celor din retail, cu privire la ce, și cum. Dar, dacă i-am întreba pe furnizori, adică, pe procesatorii din Industria alimentară a României, vorbele ar spune invers: Hipermarket-urile au în continuare o prea mare putere.

 

De fapt, chinul vine din aceea că încă nu se poate defini, altfel decât e definit în legislația europeană, păcătosul de lanț scurt de aprovizionare. Cu alte cuvinte, deocamdată nu s-a găsit nicio cale prin care să dăm țeapă Uniunii Europene, în așa fel încât să nu fie activat mecanismul de infrigement. Și, facem pariu că, încă o dată, va fi clocit un document care, nu doar că ne va pune din nou la colțul Evropii, dar va adânci problemele dintre furnizori și retail!?

 

La asta se adaugă și ultima ispravă a fostei ministrese a mediului, Cristiana Pașca Palmer, aceea care, pe final de mandat a reconfirmat printr-un nou Ordin plata penalizărilor pentru neatingerea țintelor de reciclare. E un subiect despre care nu se prea vorbește, lumea considerând că e de importanță secundară, când, de fapt, lucrurile sunt mult mai grave decât par la prima vedere.

 

Unii ar spune că nu prea contează, pentru că suplimentarea de costuri va fi suportată de consumatori. Dar asta înseamnă că prețurile de producție și de livrare vor crește, deci, vor scădea vânzările de alimente produse în România, deci, magazinele vor importa alimente la prețuri mult mai mici, din țări care și-au reglementat de mult problema reciclării. Deci! Sic!

 

Și, de aici, ironia: Degeaba Normele Legii 150 ar fi, într-un final, perfecte, dacă taxele pe reciclare rămân uriașe, pentru că firmele românești tot în ”maroul” de acum s-ar scălda.

Și, iată cum, încă o dată se dovedește că nu suntem în stare de nimic!

(N.a.: Desigur, în opinia unora, tot străinii sunt de vină!)

Despre dublul standard și sfânta ipocrizie (II)
Autor: Ilie Stoian  /   miercuri, 26 aprilie 2017

Tema nu e nouă. A mai fost pe buzele oamenilor și acum vreo patru ani, dar atunci s-a stins repede. Acum, însă, subiectul dublului standard de calitate al alimentelor străine a revenit viguros, susținută de un sfânt și ipocrit patriotism. Ba chiar, un post TV, înființat de americanul Martin Lauder și aflat acum în proprietatea unor...

Despre ipocrizie și calitatea alimentelor din Uniunea Europeană
Autor: Ilie Stoian  /   miercuri, 29 martie 2017

Conform paginii oficiale a Uniunii Europene, la Comisia Europeană a fost depusă o Interpelare Majoră pe tema diferențelor de lacitate dintre alimentele comercializate în țările din Vest și cele din Centrul și Estul Uniunii. Interpelarea a fost depusă de un grup de euro-parlamentari din țări ale Europei Centrale și de Est. Din partea...