Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

DN Agrar: Forță, Pricepere, Profit!

Autor: marți, 19 februarie, 2013

În clipa în care iei contact cu realitățile de la DN Agrar, din județul Alba, companie structurată pe bazele unei cooperative, nu ai cum să nu rămâi impresionat. Nivelul investițiilor, profesionalismul tuturor celor care lucrează acolo, modul în care își asigură comercializarea laptelui produs în cele două ferme de vaci, nu au cum să nu te convingă de faptul că este foarte probabil ca această firmă să devină în scurt timp lider național în producția de lapte-materie primă.

 

Pricepere occidentală, câștig comun

 

Hotărât, dinamic, jovial: aceasta este atitudinea domnului Jan de Boer, administratorul grupului de firme DN Agrar. Stând mai bine să te gândești, acest olandez sosit în România pentru a investi în sectorul producției de lapte nu are cum fi altfel. Fără aceste calități, la care se adaugă temeinica pregătire de specialitate, nu ar avea cum să conducă eficient cele 16 firme care compun grupul de societăți care, fiecare în parte, este independentă din punct de vedere juridic. Desigur, sosirea domniei sale în județul Alba a fost motivată de oportunitățile pe care le-a identificat. Iar, investițiile masive făcute până acum demonstrează încă o dată că România are nevoie de capital și, mai ales, de pricepere occidentală, inclusiv în domeniu zootehniei, pentru a putea aspira la mai bine.

DN AGRAR 8

Dintre cele 16 firme care compun DN Agrar, două sunt profilate pe zootehnie, în fapt, fiecare având în patrimoniu câte o fermă de vaci de lapte. Prima dintre acestea este DN Agrar Apold SRL care deține ferma de la Gârbova de Sebeș. Urmare a unui proiect decis în 2009, aprobat în 2010 și populat cu animale în 2011, ferma de la Gârbova a beneficiat până acum de investiții în valoare de 8 milioane de euro. În prezent, la această fermă există un efectiv de 1.600 de vaci de lapte din rasa Holstein aduse din Olanda, Germania și Danemarca, din care, 1350 sunt la muls. Media producției de lapte pe cap de vacă este de 27-29 de litri pe zi.

 

Beneficiind de o utilare de excepție, ferma de la Gârbova deține trei grajduri, cu o capacitate de 500 de capete, fiecare, al patrulea urmând a fi dat în folosință la finalul acestui an. Desigur, la Gârbova există o sală de așteptare, una de muls, o sală de depozitare a tancului de răcire, maternitate, magazii, spații de depozitare și silozuri, fiind dotată cu instalații și utilaje specifice activităților de zootehnie de ultimă generație, la standarde europene.

 

La ferma de la Gârbova de Sebeș lucrează 37 de salariați specializați anterior de companie în ferme din Germania, fie că vorbim despre cei doi medici veterinari, operatori în sala de muls sau manipulatori de furaje. Nu e de mirare că, în aceste condiții, accentul primordial este pus pe calitatea laptelui, mai ales că Șeful de fermă este un specialist olandez. Dar, mai ales, nu este de mirare că staff-ul de conducere al DN Agrar intenționează că această fermă să devină cea mai mare din țară, urmând ca până la finalul anului viitor, numai efectivul de la această fermă să ajungă la 2.500 de capete, față de cele 1600 existente în prezent și să ajungă la un număr de 100 de salariați. În baza contractului existent, principalul beneficiar al laptelui produs la Gârbova este compania Danone.

 

Premieră tehnologică la Vaidei

 

A doua investiție considerabilă a fost efectuată odată cu luna martie a anului 2011, prin achiziționarea de la Albalact a fermei din comuna Romos-Vaidei, județul Hunedoara, deținută acum de SC Lacto Agrar SRL, din cadrul grupului DN Agrar. Oglindă a fermei de la Gârbova, și la Văidei se urmărește producerea unui lapte de cea mai bună calitate, pentru aceasta, investindu-se în modernizarea instalațiilor și echipamentelor, în dezvoltarea și extinderea afacerii și, desigur, în sporirea efectivului de animale.

 

Până în prezent, valoarea investițiilor de la Văidei a atins cota de 1,5 milioane de euro, ferma fiind dotată cu echipamente moderne, la cele mai înalte standarde tehnologice. Un argument pentru această afirmație este faptul că, în data de 5 octombrie 2012, la această fermă a fost inaugurată cea mai mare instalație rotativă de muls, caruselul Swiftle DairyMaster, vârf tehnologic mondial, care primește în momentul de față cele 1.400 de vaci de lapte existente în prezent, urmând ca numrul acestora să se ridice la 2.500.

DN AGRAR VAIDEI 21

Detaliind, să spunem că instalația deține 72 de unități de muls, cu o capacitate de a mulge 350 de vaci pe oră. Construit din oțel dublu zincat la calt, cadrul caruselului asigură o foarte bună rezistență mecanică, dar și rezistență sporită la coroziune. Sistemul de contenție este paralel, animalele fiind poziționate perpendicular pe platformă, mulsul efectuându-se prin partea posterioară a animalelor, ceea ce conferă un acces facil al vitelor în sala de muls și poziționarea corectă a acestora în timpul mulsului în sine.

 

Programul de gestiune este instalat pe un calculator care, fiind conectat la sala de muls, permite gestiunea completă a tuturor parametrilor importanți (muls, furajare, selecție și reproducție, sănătate și supraveghere veterinară, medicație, etc.), asigurând un control rapid și complet al cirezii. Poarta de selecție este amplasată pe culoarul de ieșire a animalelor din sala de muls, permite sortarea automată a acestora și trimiterea lor pe 2, 3 căi diferite. Selecția se poate face prin comandă directă, inclusiv din sala de muls, sau prin selecție programata, cu ajutorul Sistemului de gestiune al cirezii.

 

Investiții pe termen lung

 

Cu siguranță, domnul Jan de Boer și asociații săi vizează afaceri la scară mare, în zootehnia românească. De aceea, investițiile de la Vaidei sunt pe termen lung, știindu-se că profitul nu poate fi obținut fără efort financiar. De aceea, caruselul Swiftlo DairyMaster, achiziționat prin intermediul SC DN Farm Concept SRL, firmă din cadrul grupului DN Agrar, a devenit o necesitate stringentă, înlocuind fostul sistem în H care, deși foarte bun, nu putea opera decât un număr mult mai mic de animale.

 

O altă direcție în care se insistă pentru obținerea unui lapte de foarte bună calitate, la un preț competitiv, este asigurarea furajelor, prin lucrarea celor 11.000 de hectare deținute de grup, suplimentele fiind achiziționate de la furnizori din România. De altfel, domnul Jan de Boer acordă o foarte mare atenție și acestui aspect: ”Vara anului 2012 ne-a creeat unele probleme pe care, însă, le-am depășit, de aceea, asigurarea unor furaje de cea mai bună calitate și la prețuri scăzute este deosebit de importantă”, ne-a declarat domnia sa.

 

Model de zootehnie modernă, performantă

 

În fapt, tot ce se întâmplă la DN Agrar reprezintă un model de  zootehnie de cea mai înaltă performanță, SC DN Farm Concept SRL, înființată în 2011, reprezentând un alt argument care justifică dorința investitorilor olandezi de a implementa în România un concept modern în privința dezvoltării rapide, viabile și durabile a unei ferme.

 

În acest sens,  până în prezent s-au încheiat parteneriate și colaborări cu firme de talie mondială, astfel încăt SC DN Farm Concept SRL poate să asigure dotarea și echiparea completă a tuturor tipurilor de ferme cu cele mai performante instalații și materiale (echipamente de muls, tancuri de răcire, echipamente de dejecție, consumabile, detergenți, etc). Demonstrația seriozității și încrederea în noua abordare ”FARM CONCEPT”, s-a concretizat prin însăși montarea celei mai mari instalații de muls rotative din România, la ferma din Vaidei.

 

În privința proiectelor de viitor, lucrurile sunt clare: DN Agrar intenționează să înființeze încă două ferme de lapte, fiecare urmând să aibă o capacitate de 1.250 de capete, firmele care le vor administra depunând, deja, Proiecte pe Măsura 121-Modernizarea exploatațiilor agricole, obținând fișa de conformitate din partea APDPR-Alba. Pentru fiecare dintre aceste două noi ferme se vor investi alte 8 milioane de euro, pentru fiecare fermă, în a doua fază a dezvoltării acestora urmând să se ajungă la efective de câte 2.500 de capete.

 

L-am întrebat pe domnul de Boer dacă intenționează ca, în viitor, fermele în care se investește masiv să devină un punct zonal pentru viitoare activități de export. Domnia sa a fost categoric: ”Nu. Investim pentru că vrem să rămânem aici, să vindem aici și să câștigăm împreună: DN Agrar și România”.

Meat.Milk 2019: În ziua de 31 mai, fii prezent la Forum Retail!
Autor: meatmilk  /   marți, 26 martie 2019

Tendințele de globalizare ale piețelor internaționale de carne și lapte se manifestă tot mai pregnant. Puși în fața acestei noi realități, fermierii, procesatorii și retail-ul din România trebuie să își adapteze afacerile. Cum vor reuși să facă acest lucru, în condițiile în care se propune o nouă paradigmă legislativă? Cum...

Când gura bate fundul oii
Autor: Ilie Stoian  /   luni, 25 martie 2019

În luna decembrie a anului trecut, autoritățile de la București anunțau cu bucurie semnarea unui acord cu Regatul Hașemit al Iordaniei, pentru exportul către acea țară a unui număr de 100.000 de ovine.   Anunțul a avut darul să ofere o perspectivă favorabilă ciobanilor români, în condițiile în care, după cum bine...