Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Doru Stãnculescu: „Daca plecam noi, se va alege praful!”

Autor: Meat MIlkmiercuri, 30 ianuarie, 2013

Nu ºtiu de ce, dar cand am plecat spre locuinþa lui Doru Stãnculescu, pentru a-i lua interviul pe care il citiþi mai jos, tot drumul nu am avut in minte decat excepþionalul Cantec intre apele þãrii. Cu siguranþã, a fost ceva premonitoriu, pentru cã, la finalul dialogului nostru, Doru avea sã-mi dea un CD pe care era imprimatã o nouã variantã a cantecului amintit, reorchestrat de un alt excepþional muzician roman, Dan Andrei Aldea. Aºa stand lucrurile, discuþia noastrã nu avea cum sã porneascã de la altceva decat de la cuvinte mai rar folosite in ultima vreme, cu Doru Stãnculescu fiind ceva mai dificil de vorbit despre lucruri superficiale. Pentru cã, un prezident al muzicii romaneºti nu are cum sã fie superficial.

Acum totul e anglosaxon

FDC: Cantecul e intre apele þãrii. Dar muzica mai e intre apele þãrii?

Doru Stãnculescu: ªtii ce? Este doar acolo, in profunzimea þãrii. Dar pe scene, nu. ªi, crede-mã, totdeauna imi face plãcere sã mã uit la Grigore Leºe. Acolo e muzica intre apele þãrii. Altfel, cand ascult mult hulita muzicã uºoarã, aceea de pe vremuri, care nu ne lãsa pe noi sã scoatem capetele in lume, constat cã era compusã, totuºi, pe un filon, pe un melos cu totul romanesc. Acum, totul e pe un filon anglosaxon, dacã nu, pe un filon latino.

FDC: Mai bine zis, þigãnesco-latin!

D.S.: Exact. Ai zis bine, þigãnesco-latin! Aºa-zisa vedetã latino de la noi n-are nimic de-a face cu muzica latino adevãratã, e doar o gajaialã. Mai bine aº canta eu, latino, dacã imi pun mintea, nu el!

FDC: Uite de ce þi-am pus prima intrebare: Tu eºti unul dintre artiºtii romani care au reuºit sã defineascã foarte profund, prin cateva cantece, adevãratul sentiment patriotic, acel sentiment care nu e afirmat cu trompeta, ci acela care se simte ºi se trãieºte permanent, care se revendicã de la un bun-simþ nativ al romanului. Mai gãsim acest sentiment in societatea de azi?

D.S.: Eu sunt convins cã mai existã, dar nu uitandu-ne la televizor. Aºa ceva nu vom gãsi acolo. Acolo avem o þarã manelizatã.

Toate emisiunile astea de divertisment sunt de o facturã atat de ieftinã ºi totul se rezumã la sclipici ºi la anumite gãºti de aºa-ziºi prieteni (pentru cã nici nu sunt prieteni intre ei, protagoniºtii de azi muºcandu-se tot timpul, unul pe altul, de fund!). Ei, bine, aceastã gaºcã omniprezentã, aceste nume nu-mi spun ºi nu spun, nimãnui, nimic. Se fac producþii artistice care nu meritã aceastã categorisire. Acolo n-ai sã gãseºti filonul de care vorbeam.

FDC: ªi atunci?

D.S.: Mai degrabã, gãseºti un filon romanesc foarte puternic in Basarabia. Eu am vãzut caþiva cantãreþi de acolo care au acel melos romanesc, neinfestat de anglosaxonism.

FDC: Da, dar, in bunã parte, sunt infestaþi de atingerea sovieticã!

D.S.: Da, dar ºi-au pãstrat, totuºi, filonul romanesc, acela curat. Inclusiv in cuvant au un vocabular, dupã pãrerea mea, mult mai plastic ºi mai adecvat ideii de romanism, decat noi, cei de aici.

FDC: Te argumentez, spunand cã o comunitate ruptã de patria-mamã se revendicã mai degrabã de la rãdãcinile acesteia. Patria-mamã evolueazã, nu conteazã dacã spre bine, dacã spre rãu. Pe cand, minoritatea izolatã pãstreazã mai bine tradiþiile. Pentru a se apãra, minoritatea va cultiva valorile iniþiale. Poate de aceea, in Basarabia, putem gãsi mai uºor filonul romanesc de care vorbim.

D.S.: Aºa e! Uite, luna trecutã, am deschis Gala Premiilor Adrian Pãunescu, aceea care s-a þinut la Arenele Romane. Am cantat primul, aºa cum tot eu am fost primul folkist care a cantat la prima ºedinþã a Cenaclului Flacãra. Dupã ce am cantat, am plecat acasã, iar restul am vãzut pe o inregistrare tv. Pe inregistrare erau niºte oameni de litere basarabeni pe care (ºtii cã eu sunt ciufut cand ascult cate ceva, gãsesc imediat nod in papurã), i-am ascultat cu o deosebitã plãcere, cum n-am mai avut demult. Chiar atunci m-am surprins gandind cã, nu intamplãtor, Eminescu a venit din Moldova! Vezi, ii tot beºtelim pe moldovenii ãºtia, dar uitãm cã rãdãcina culturii romane vine de acolo, din Moldova.

FDC: E total greºitã judecata aprioricã, pentru cã omul e definit de faptele sale ºi de datul cultural al comunitãþii din care provine, nu de sangele sãu.

D.S.: Bineinþeles! Pãi, mama este moldoveancã. Tatãl meu este oltean. Sora mea, Mihaela Mihai, cãruia ii sunt frate numai de mamã, a avut un tatã basarabean. Eu m-am nãscut la maternitatea Colþea. Am avut o primã nevastã bãnãþeancã (pe cea mai bunã compozitoare ºi interpretã folk din Romania, Adina Dimitriu, n.r.), iar pe a doua, Valentina, o ardeleancã de la Cluj. Aºadar, am acoperit toatã zona Romaniei. Dar nu inseamnã cã pot fi judecat dupã asta, ci dupã ce am fãcut, dupã muzica mea. Totuºi, cred cã existã un dat genetic ºi cultural pentru fiecare. Cred, aºadar, in ceea ce ii priveºte pe moldoveni, cã ei sunt rãdãcina culturalã a neamului. De acolo vin Grigore Ureche, Dosoftei, Cantemir, Eminescu, Sadoveanu ºi ataþia ºi-ataþia. Acolo e sãmanþa. Restul sunt ramuri ale acestei rãdãcini care vine din Moldova.

Am avut de invãþat de la Adrian Pãunescu

FDC: Ne revendicãm de la o anumitã curãþenie sufleteascã atunci cand compunem. Iar tu ai dat o mãsurã foarte profundã ideii de a-þi iubi þara, locul ºi rostul.

D.S.: Fiindcã aºa am simþit.

FDC: Sunt insã alþii care fac altfel. Aºadar, ce determinã pe cineva sã fie trompetã, alterand muzica folk romaneascã, aºa cum s-a intamplat in anii ’80? Te intreb lucrul acesta pentru cã, din pãcate, dacã vorbeºte despre folk, publicul romanesc face referire la acea perioadã ºi mai puþin la anii ’70, cand, de fapt, atunci s-a scris pagina de valoare a acestei muzici, in Romania?

D.S.: A fost la un moment dat excesul de patriotism cultivat de Ceauºescu. Dupã pãrerea mea, el a fost un patriot autentic, numai cã lãtrãii din jurul lui au dus la paroxism sentimentul naþional, ajungandu-se la o spoialã de sentiment naþional. Eu, de exemplu, dacã ar fi dupã mine, aº reinfiinþa Cantarea Romaniei. Dar, in aceastã nouã Cantare a Romaniei, nu aº canta conducãtorii vaºnici ºi inþelepþi, ci aº incerca, aºa cum fãcea Adrian Pãunescu, sã scot valori autentice din strãfundurile etnosului romanesc. ªtii bine cã eu nu am avut mari tandreþuri cu Pãunescu. Eu l-am considerat un om de la care am avut ce sã invãþ ºi chiar am invãþat, respectandu-l pentru cã s-a luptat pentru generaþia noastrã in blugi ºi cu plete, in vremurile pe care le ºtii bine ºi tu, blugii ºi pletele ne erau tãiate pe stradã, de miliþieni. Prin forþa lui, a oficializat un alt fel de comportament al tinerilor, un comportament mai liber, mai scãpat de dogme. Chiar ºi in cazul in care a fãcut apel la poezia patrioticã, referindu-mã aici la poezia patrioticã de calitate. ªi, primul pas l-a fãcut cand a ajuns prima oarã la Ceauºescu.

FDC: Stii ceva despre aceastã intalnire a lor?

D.S.: El a ajuns la Ceauºescu avand sub braþ manuscrisul volumului Istoria unei secunde, care fusese tipãrit, dar care fusese dat la topit de cãtre ºefii cenzurii. ªi atunci, Pãunescu a cerut ºi a obþinut o audienþã la Ceauºescu. Iniþial, acesta i-a acordat cinci minute, dar a stat cu Pãunescu 50 de minute, ascultandu-l recitand tot volumul! Nu era un volum foarte gros ºi nici nu erau poezii foarte lungi. Dar erau bine scrise. Dealtfel, inainte de a-l cunoaºte, eu am ales poezia Baladã de copilãrie, pe care am compus cantecul cu acelaºi titlu, poezie care, dupã mine, este o parafrazã la Doina lui Eminescu. Aºadar, Pãunescu i-a recitat ºefului statului tot volumaºul de poezii, dupã care Ceauºescu i-a scris pe prima foaie: Poezii excepþionale ºi a semnat, N. Ceauºescu. Eu am vãzut, cu ochii mei, pentru cã Pãunescu mi-a arãtat manuscrisul. Evident, volumul a fost retipãrit imediat, apãrand pe piaþã. Ei, din asta, eu am priceput cã Nicolae Ceauºescu a fost un adevãrat patriot. Din pãcate, unii cantãreþi de muzicã popularã au inceput sã-ºi compunã cantece de folclor nou care erau o penibilitate.

FDC: Bine, dar penibilitatea asta a fost generatã ºi susþinutã de sistemul de propagandã al Partidului Comunist Roman ºi nu se poate spune cã Nicolae Ceauºescu nu a profitat din plin de lucrul ãsta. Apoi, nu numai in folcor s-a intamplat, ci ºi in muzica uºoarã, in folk, in rock, in muzica simfonicã, in artele plastice, in teatru, in toate artele.

D.S.: Exact, au fost tot felul de profitori care, in acest fel, au parvenit.

Am fost primul folkist din Romania

FDC: E drept cã Adrian Pãunescu a descoperit valori. In cazul tãu cum a fost? V-aþi gãsit unul pe altul, l-ai gãsit tu, te-a gãsit el?

D.S.: El m-a gãsit pe mine.

FDC: Dar nu eºti creaþia lui.

D.S.: Nu, in niciun caz! De fapt, uite cum a fost: La Festivalul Mamaia-1971, am cantat impreunã cu sora mea, Mihaela Mihai, Ecou de romanþã, in recitalul ei in afarã de concurs. Imediat, a apãrut un articol in Contemporanul, acolo unde Adrian Pãunescu avea o rubricã, Lumea ca lume. Articolul era intitulat Un ºlagãr. In articol, Pãunescu fãcea praf tot festivalul, lãudand un singur cantec, Ecou de romanþã, cantat de sora mea ºi compus de mine. Acesta a fost, oarecum, primul nostru contact. Apoi, in 1973, a venit la mine George Stanca, poetul care lucra la Flacãra ca secretar tehnic, spunandu-mi cã Adrian Pãunescu mã invitã sã cant la prima ºedinþã a Cenaclului. Aºa s-a fãcut cã eu ºi Sorin Minghiat am fost primii folkiºti care au cantat in Flacãra.

FDC: Da, dar ºtiu cã, puþin mai inainte, Adrian Pãunescu te mai susþinuse o datã.

D.S.: Aºa e. S-a intamplat la prima ediþie a Festivalului Primãvara baladelor, la care am concurat cam fãrã tragere de inimã.

FDC: De ce!?

D.S.: Eu avusesem, deja, apariþii televizate, am fost primul folkist din Romania care a apãrut pe micul ecran, in 1970, cu piesa Ion Craºmaru. Aveam deja un nume ºi mi se pãrea cã participarea intr-un concurs m-ar fi situat in plan secund, cu atat mai mult cu cat ºtiam cã Mircea Florian urma sã susþinã un recital in afarã de concurs, impreunã cu trupa lui, Ceata melopoicã. Dar, organizatorul festivalului, Nic Parlea, mi-a spus cã greºesc dacã gandesc aºa. I-am ascultat sfatul, am concurat ºi, intr-adevãr, nu am greºit. La discuþia pentru jurizare a fost un scandal monstru, fiind la paritate cu Marcela Saftiuc. Juriul era format, sã vezi chestie!, din Adrian Nãstase, Adrian Pãunescu, Adrian Severin, Nicu Ceauºescu ºi Aurel Gherghel, primul mare impresar din Romania. Iar la acele discuþii, Pãunescu a fost acela care a dat cu pumnul in masã, convingandu-i pe ceilalþi cã merit Marele Premiu, ºi a fãcut asta fãrã sã mã cunoascã personal.

FDC: Cine a mai concurat la acea primã ediþie?

D.S.: Pãi, au fost Valeriu Sterian, de fapt, Vali ºi Carmen, grupul lui, adicã, Pro Musica, Adina Dimitriu – viitoarea mea soþie, Dan Chebac ºi Mircea Vintilã, dar aceºtia din urmã au trecut cam neobservaþi la acea datã. Insã, la prima ºedinþã a cenaclului Flacãra nu am cantat decat eu ºi Sorin. De la a doua ºi a treia ºedinþã au apãrut ºi ceilalþi.

FDC: ªi care a fost primul repertoriu din Cenaclu?

D.S.: Ai hai ºi Baladã de copilãrie. Astea au fost primele douã cantece auzite in Cenaclu!

Pãmantul deocamndatã nu e poezie, e jurnal de actualitãþi

FDC: Doru, numele evocate de tine reprezintã rãdãcini ale folkului romanesc. ªi eu, in 1976, am mai prins ceva din atmosfera sãnãtoasã a Cenaclului de inceput. Incã era o atmosferã de lucru, de prietenie, de adevãratã efervescenþã culturalã, in fond. Ce crezi, insã, cã a dus la degradarea Cenaclului Flacãra, in anii ’80? E drept, mulþi dintre cei vechi ºi buni s-au desprins ºi ºi-au gãsit alt drum, dar ce crezi cã s-a intamplat cu aceia rãmaºi?

D.S.: Dar ºi alþii ºi-au gãsit un drum separat, dupã ce ºi-au fãcut un nume, acolo! ªi ºi-au fãcut un nume pe spinarea lui Adrian Pãunescu ºi pe versurile lui! Vrei sã-þi enumãr caþiva? Iata: Victor Socaciu, Vasile ªeicaru, ªtefan Hruºcã ºi alþii. útia au avut portofolii intregi de cantece pe textele lui Pãunescu. ªi Mircea Vintilã a fãcut, aº spune eu, compromisuri.

FDC: Dar de ce crezi cã s-a alterat calitatea muzicii din Cenaclu? Te intreb lucrul ãsta pentru cã, repet, publicul larg face referire, din neºtiinþã ºi greºind grav, doar la anii 80 ai Cenaclului? Aºadar, unde s-a greºit?

D.S.: Au fost mai multe aspecte, acolo. In primul rand, Adrian Pãunescu a inceput sã prefere, celor consacraþi, oameni noi ºi slabi, care sã facã sluj la semnul lui ºi care sã stea drepþi! Normal, aceºtia au simþit o concurenþã. Din pãcate, concurenþa asta se rezolva altfel, decat prin valoare artisticã. De fapt, aºa era ºi societatea. ªtiai sã-l pupi in fund pe ºef, ieºeai in faþã. Aºa a fost ºi in Flacãra. A mai fost incã un lucru foarte important care a dus la involuþia Cenaclului. Pãunescu a inceput sã iºi impunã propriile texte. ªtii cã se organizau selecþii de noi valori. Care venea cu un cantec pe versurile lui era primit, care canta pe versurile altcuiva nu.

FDC: Pentru cã Pãunescu dãduse ºi de gustul drepturilor de autor!

D.S.: Daaaa (zambeºte, n.r.), ºi de gustul drepturilor de autor, dar ºi de gustul narcisismului! Ii plãcea sã se audã. Eu am avut cu el o discuþie. Mi-a reproºat faptul cã eu aº fi spus cã versurile de la Pãmantul deocamdatã sunt slabe. Eu am spus insã cã Pãmantul deocamdatã nu e o poezie, ci doar un jurnal de actualitãþi, in versuri. A pufãit, a scos aburi pe nas, gat, urechi ºi ochi ºi rezultatul a fost cã, dupã cateva zile, a trebuit sã pãrãsesc Cenaclul, el gãsindu-mi nod in papurã din orice. Am fãcut lucrul ãsta cu pãrere de rãu. Ba, chiar, am tot tras de toþi aceia cu care am inceput, sã nu plece. Le spuneam lui Mircea Florian, Ancuþa Cãlugãreanu, Dan Tufaru, Mihai Stan, sã nu plece, pentru cã eram conºtient cã dacã plecãm noi, se va alege praful, venind in locul nostru oameni din liga a doua, a treia ºi a patra. ªi aºa a fost! Imi amintesc cã, prin ’84, o fãtucã, aia care canta cantecul ãla cu galbenã gutuie/ºade la fereastrã/toatã iarna noastrã, imi spunea cã ar face orice, ºi intãrea cand spunea orice, numai sã nu fie datã afarã!

Unii cred de cuviinþã cã nu mai merit sã cant

FDC: Pãi ºi Tatiana Filipoiu-Stepa mi-a spus in ‘83 cã, decat muncitoare in fabricã, mai bine in Cenaclu! In fine! Tu eºti una dintre rãdãcini. Mai putem face apel la voi, pentru a mai salva ceva?

D.S.: Sunt rãdãcinã pentru tine ºi pentru alþi caþiva care sunteþi cu adevãrat artiºti ºi care ne-aþi urmat munca! Dar pentru alþii, nu. Iatã, eu n-am avut loc in manifestarea de la Craiova, dedicatã tot lui Pãunescu, pentru cã o individã, Mãdãlina Amon (Ai auzit de ea? Cicã ar fi ºi ea o folkistã!), aflatã printre organizatori, cand a vãzut lista, a spus: Pãi, ce sã caute Doru Stãnculescu in spectacolul ãsta? Mai mult decat atat, la Folk You, am fost la prima ediþie ºi anul trecut. Anul ãsta, au crezut de cuviinþã cã nu mai merit! Au preferat sã invite tipi care au fost huiduiþi ºi in care s-a aruncat cu sticle (Puya-n.r.). Adicã, iatã ce selecþie se face!

FDC: Pãi, Doru, nonvaloarea, la fel ca prostia, e agresivã. Nu cumva nonvalorile anilor ’80 se manifestã acum ºi pe plan organizatoric? Pentru cã, dacã te uiþi la cine organizeazã spectacolele de acum, ii gãseºti in bunã mãsurã pe ºoriceii de atunci, care chiþãiau ºi ei douã, trei cantecele.

D.S.: Exact!

FDC: Panã la urmã, insã, valoarea artisticã mai poate avea un cuvant in viitor?

D.S.: Sunt un tip optimist. Cred in steaua culturii romaneºti ºi a neamului meu. E drept cã, dacã nu au reuºit alte popoare sã ne altereze, au reuºit þiganii, avand acum o bunã parte dintre romani þiganizaþi. Dar, rãman optimist. Ce probleme avem sã facem culturã?

FDC: Probleme nu avem, dar avem voinþã?

D.S.: Aia e! Dar, iþi repet, sunt optimist.

Gãtesc specialitãþi din carne de viþel

FDC: Cum spuneai, neamul nu se va pierde. Dar, ca sã nu piarã, neamul trebuie sã se ºi hrãneascã. Ce cãrnuri ii plac lui Doru Stãnculescu?

D.S.: Aaaa, in ultima vreme am fãcut o pasiune pentru carnea de vitã. Chiar ieri am gãtit o specialitate pentru familia mea. Imi plouã in gurã ºi acum! Este vorba de muºchiul de viþel in sos de piper verde. Deduci din asta cã mi-am descoperit pasiunea gãtitului. Imi place foarte mult sã gãtesc deserturi!

FDC: De unde cumperi carnea?

D.S.: Nu prea mã impac cu mezelurile, iau doar carne proaspãtã. Am vanzãtoarea mea de la care cumpãr. Am botezat-o Ingeraºul, pentru cã mereu mã intreaba: Ce carne vrea azi ingeraºul meu?

FDC: Doru, te simþi liber?

D.S.: Da.

FDC: Simþi cã trãieºti intr-o þarã bogatã?

D.S.: Da. Adicã, are potenþialul de a fi foarte bogatã.

FDC: Te simþi bogat?

D.S.: Þiriac spunea cã, pentru a fi bogat, trebuie sã fii in situaþia de a merge la restaurant ºi de a comanda fãrã sã te uiþi la preþuri. Nu prea mã uit la preþurile din lista de meniu. E drept, la restaurant merg destul de rar.

FDC: Dar, ca artist, te simþi bogat?

D.S.: Aº putea fi ºi mai bogat.

FDC: Ai conºtiinþa faptului cã eºti principalul compozitor ºi interpret de folk din Romania?

D.S.: Am sã-þi spun ceva. Imi e puþin jenã cã o fac, dar iþi spun, pentru cã am avut un martor la ce s-a intamplat acum ceva timp. Dialogand cu Dan Andrei Aldea, mi-am luat inima in dinþi ºi l-am intrebat de ce a acceptat sã lucreze cu mine, de ce imi orchestreazã muzica? Iar el mi-a rãspuns: Pentru cã eºti cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut!

Irina Cojar, actrita a Teatrului National Bucuresti: Port pe umeri o uriasa mostenire culturala
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 30 ianuarie 2013

In atmosfera relaxata a vilei sale de la Mogosoaia, dialogul cu Irina Cojar poarta, inevitabil, semnul marii literaturi, a marii dramaturgii romanesti. Descendenta unei familii care a marcat, in timp, cultura romaneasca, actrita Teatrului National Bucuresti ni se destainuie, facandu-ne sa intelegem ca, fie teatru, fie aliment, totul trebuie sa...

Nu citesc etichetele, prefer carțile
Autor: Meat MIlk  /   marți, 29 ianuarie 2013

Nume: Dana Calugaru Data si locul nasterii: Bucuresti Starea civila: necasatorita Profesie: actrita Mancaruri favorite: cele cu specific arabesc Ati vazut-o, poate, in Costumele sau in Made in Romania. Este unul dintre cei mai valorosi discipoli ai lui Dan Puric; cu ajutorul lui a redescoperit magia teatrului si placerea de a fi pe scena....