Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

Europenii nu vor produse din carne provenită din animale clonate

Autor: Ilie Stoianmiercuri, 3 februarie, 2016

Deși lucrurile păreau a se fi liniștit, din punct de vedere al pretenției Statelor Unite de a include în noul Tratat de Liber Schimb, cu Uniunea Europeană-TTIP, liberalizarea pieței europene pentru animalele clonate destinate sacrificărilor, în vederea fabricării de alimente, lucrurile nu par deloc să stea așa. Îndrăznim să facem această afirmație pe baza faptului că, recent, Organizația Europeană a Consumatorilor-BEUC, în strânsă colaborare cu departamente ale Comisiei Europene, au efectuat un studiu de piață la nivel continental, dar și în Statele Unite, cu privire la gradul de acceptare a unor astfel de produse. Din Raportul pe care l-am primit la redacție, reiese clar că europenii nu vor să audă de așa ceva. Foarte interesante, însă, sunt diferențele diametral opuse, dintre europeni și americani, pe această temă, diferențe care, pe noi, ca europeni, ne fac să ne întrebăm cât de naivi sunt americanii, sau cât de mult le-au fost spălate mințile.

 

Europa: Nu. Statele Unite: Da

 

Cercetarea de piață s-a efectuat în 31 de state ale Europei, inclusiv în România. La realizarea lui au colaborat 40 de organizații naționale. Rezultatele sunt fără echivoc, europenii sunt cu totul reticenți la ideea de a cumpăra produse din carne provenită de la animale care au fost clonate. Iată sinteza statisticilor:

 

În Uniunea Europeană:

 

-84 % dintre consumatori sunt convinși că, prin clonare, echilibrul natural se va degrada pe termen lung.

-77 % consideră ca total inacceptabilă ideea de clonare a animalelor, indiferent de scop.

-68 % dintre europeni opinează că procedeul clonării nu este etic.

-93 % dintre consumatorii europeni NU doresc alimente fabricate din materii prime provenite de la animale clonate.

-98 % dintre europeni refuză orice idee de creștere a animalelor și orice dialog pe această temă, înainte de 2020. (Sursa: ICF-GHK Study)

 

Probleme cu etichetarea

 

FDC 33 REPERE PIATA4UE importă material seminal de la descendenți clonați, material care este folosit pentru a insemina animale din Europa, în paralel cu inseminarea cu material seminal convențional, a explicat el. ”Acest lucru ne conduce la problema etichetării și știu că nu împărtășiți opiniile noastre”, a declarat eurodeputatul Vytenis Andriukaitis, referindu-se la preocupările cu privire la faptul că legislația nu insistă asupra etichetării obligatorii a produselor alimentare de la descendenți clonați și de la urmașii lor. Acest lucru ar fi foarte complicat și costisitor, îngreunând foarte mult activitatea crescătorilor de animale, fermierilor și importatorilor, a declarat Comisia, la momentul propunerii proiectului de Directivă. Acestea fiind spuse, Comisia Europeană lucrează la un studiu pentru a evalua cât de mult ar costa si cum ar lucra un potențial sistem de etichetare a produselor obținute de la descendenții clonați, a declarat Andriukaitis, deputaților europeni. Studiul ar trebui să fie gata în luna octombrie, a adăugat el.

 

În Statele Unite:

 

-53 % dintre consumatori consumă deja în mod curent produse din carne, lactate, lapte și ouă ale căror origini sunt animale clonate!

-89 % dintre americani acceptă alimente provenite din animale clonate, condiționând aceasta prin etichetarea aferentă.

-69 % dintre consumatorii americani doresc diversificarea produselor din carne și lactate, provenite din materii prime de la animale clonate.

-Cu toate acestea, 66 % dintre americani cataloghează clonarea animalelor destinate consumului uman drept ”inconfortabilă”.

-Clonarea de tip comercial este concentrată în țări precum: Statele Unite, Canada, Argentina, și cu o pondere mai mică, în: Noua Zeelandă, Australia, Chile, China, Paraguay, Uruguay și Coreea de Sud.

-Clonarea comercială se efectuează în special pentru vitele pentru carne și cele pentru lapte.

-Clonarea comercială a porcilor se efectuează în Statele Unite, existând informații neconfirmate și despre China și Noua Zeelandă.

-Clonarea comercială a ovinelor și caprinelor se efectuează la scară mică doar în Statele Unite (Sursa: ICF-GHK Study)

 

Clonarea și trasabilitatea

 

În afară de Canada, care a denumit alimentele fabricate din materii prime provenite de la animale clonate drept ”Novel food”, NICIUN STAT nu a reglementat trasabilitatea produselor de acest tip. Prin lege, NICIUN STAT nu face distincție între clone și animale ”normale”. Raportul menționează că în Noua Zeelandă, instituțiile abilitate au fost mandatate să identifice și să înregistreze animalele clonate și operațiunile de clonare, iar în Statele Unite, Canada și Brazilia s-au consemnat doar câteva inițiative private, la nivel mic. În Uniunea Europeană se respectă legislația generală de bază. (Sursa: European Parliament/BEUC-X-2015-018)

 

Și la nivel instituțional, Europa a spus NU!

 

FDC 33 REPERE PIATA6Atât Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European, cât şi membrii Comisiei de Mediu, Sanătate şi Siguranţă Alimentară, au votat împotriva vânzării şi importului în UE de produse germinale, cum ar fi sperma provenită de la animalele clonate sau a descendenţilor acestora (GlobalMeatNews.com). Aceste noi modificări au fost supuse votului plenului Parlamentului, în sesiunea de toamnă, iar aceste interdicţii au acoperit toate speciile de animale, nu doar bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, după cum popusese iniţial Comisia, în decembrie 2014. În timp ce Comisia Europeană a prezentat o interdicţie privind clonarea animalelor de fermă, în scopuri alimentare, şi comercializarea embrionilor şi a produselor lor în piaţa UE, Comisiile Parlamentare Europene doresc ca acestea să fie interzise de la import, în UE.

 

“Noi nu ne putem spăla pe mâini şi să spunem că nu recurgem la clonarea animalelor şi apoi să le importăm”, a declarat Renate Sommer, membru de Centru-Dreapta, german, al Parlamentului European (MEP). Dar, în timp ce clonarea nu este utilizată în UE, unii dintre partenerii ei principali, cum ar fi SUA, Canada, Argentina, Brazilia şi Australia, folosesc procedura şi au avertizat UE că măsurile pe care le adoptă în privinţa clonării nu ar trebui să limiteze comerţul, prin încălcarea normelor comerciale, la nivel mondial.

 

Reamintim că, în urmă cu scurt timp, Comisia Europeană a adoptat trei proiecte de lege privind clonarea animalelor și lista de alimentele noi, care vor oferi securitate juridică în acest domeniu. Două propuneri vor interzice utilizarea tehnicilor de clonare în UE pentru animalele de fermă, dar și importurile de clone ale acestor animale. Comercializarea alimentelor provenite de la animale clonate va fi, de asemenea, interzisă. Propunerile în cauză doresc să abordeze bunăstarea animalelor și alte preocupări etice legate de utilizarea acestei tehnici. Proiectul de lege privind alimentele noi revizuiește regulamentul existent, în sensul limitării accesului acestora pe piața UE, menținând, în același timp, un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. „Inițiativele europene privind clonarea animalelor oferă un răspuns realist și viabil la preocupările legate de bunăstarea animalelor, precum și la percepția consumatorilor cu privire la produsele alimentare provenite de la animale clonate. Modificările reglementărilor privind alimentele noi vor crea un sistem mai eficient.”, a declarat Tonio Borg, comisarul UE responsabil cu sănătatea.

 

Divergențe la Bruxelles și Strasbourg

 

Anterior votului detaliat mai sus, Parlamentul European a respins vânzarea animalelor clonate, după cum s-a anunțat pe site-ul oficial al instituției. Mai precis, membrii comisiilor Parlamentului European pentru Agricultură, Mediu și Siguranța alimentelor au arătat în continuare o puternică opoziție la utilizarea clonării pentru animalele din ferme sau pentru animalele utilizate în scopuri alimentare, după cum arată o audiere publică desfășurată la Bruxelles.

 

Indicându-li-se că proiectele de propuneri ale Comisiei Europene din 2013, care au impus o interdicție pentru cinci ani în UE, cu privire la clonarea animalelor și producerea de carne și produse lactate din astfel de efective de animale, ar putea fi modificate și s-ar putea introduce condiții mai dificil de îndeplinit, unii deputați au declarat că doresc ca orice utilizare a clonării să fie respinsă sau interzisă permanent. ”Consumatorii nu doresc, agricultorii nu au nevoie de ea, iar suferința tuturor animalelor implicate este severă și extremă”, a declarat deputatul olandez de stânga din partea Verzilor, Anja Hazekamp. Ea ar dori să vadă o interdicție permanentă privind clonarea animalelor în UE, și nu doar un moratoriu temporar.

Așa cum a propus și Comisia, în decembrie 2013, cele două proiecte de directive care au fost date în scopul de a interzice clonarea de bovine, porcine, ovine, caprine și cabaline și de a suspenda orice introducere pe piață a cărnii și produselor lactate din clone de origine animală, au caracter temporar, a amintit deputaților europeni, Comisarul european pentru sănătate și siguranța alimentară, Vytenis Andriukaitis.

 

Europarlamentarul german din partea Verzilor, Martin Häusling a susținut, însă, că raportul ar fi deja gata și a sugerat că CE amână publicarea lui pentru a nu nemulțumi SUA, care permite clonarea animalelor, la acest moment, când Bruxelles-ul negociază un acord major de liber schimb cu Washington-ul. ”Dacă cineva încearcă să evite conflictele cu SUA, din cauza Parteneriatului Transatlantic  asupra Comerțului și Investițiilor (TTIP), atunci Comisia ar trebui să iasă și să spună acest lucru”, a spus europarlamentarul.

 

În același timp, cererea europeană pentru produsele de origine animală de la animalele clonate ar putea fi slabă, chiar dacă acestea ar fi fost în cele din urmă legale, a declarat la audiere Donald Broom, profesor emerit pentru bunăstarea animalelor de la Universitatea din Cambridge. Și acest lucru s-a produs în ciuda faptului că Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a concluzionat că produsele alimentare provenind de la animale clonate nu prezintă riscuri de siguranță pentru om. ”Oamenii s-ar aștepta la etichetarea acestor produse”, a adăugat Donald Broom.

 

Consecințele negative depășesc cu mult beneficiile

 

Din punct de vedere al bunăstării animalelor, consecințele negative ale clonării animalelor depășesc cu mult beneficiile, a spus profesorul deputaților europeni, menționând în acest sens suferința mamelor care transportă sarcini cu embrioni clonați și reducerea diversității genetice la animalele de fermă. Totuși, observând provocările și problemele asociate cu clonarea, Jan Venneman, director al Forumului European al Crescătorilor de Animale de  Fermă (EFFAB), a cerut Parlamentului European să lase proiectul directivelor propuse de Comisia Europeană așa cum sunt. În cazul în care importul de material seminal de la progeniturile clonate este interzis, de exemplu, ”ar rezulta o sarcină administrativă uriașă, probleme de trasabilitate și problemele comerciale cu țări precum SUA”, a avertizat el.

Cum au evolut producţia și consumul de carne în 2015?
Autor: Meat MIlk  /   marți, 2 februarie 2016

(Autor: Romulus Cristea) Deşi este încă dificil de estimat din analiza datelor statistice oficiale disponibile, reducerea de TVA aplicată principalelor produse alimentare de la 1 iunie a crescut în ansamblu, atât producţia, cât şi consumul de carne şi produse din carne. Cel puţin aşa reiese din creşterea pieţei pentru aceste produse,...

Achim Irimescu: Producătorii din România trebuie protejați în fața importurilor
Autor: Ilie Stoian  /   joi, 28 ianuarie 2016

Specialist de primă mână, în domeniul politicilor agricole din România, cu stagii consistente la nivelul Uniunii Europene, nominalizarea domnului Achim Irimescu a reprezentat una dintre surprizele plăcute, în momentul formării guvernului Cioloș. Cu toate acestea, îndrăznim să spunem că actualul ministru al Agriculturii are de dus la...