Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Eveniment: eurotier hanovra, germania 13-16 noiembrie 2012

Autor: Meat MIlkmiercuri, 30 ianuarie, 2013

Evenimentul–lider mondial pentru profesionistii din zootehnie Idei inovatoare – utilaje si echipamente premiate- un nou record de firme expozante pe o suprafata expozitionala crescuta – participare internationala sporita – inovatii si tendinte in zootehnie – prezentari de animale de rasa – amplu program de manifestari conexe.

EuroTier 2012 – Evenimentul-lider mondial pentru profesionistii din zootehnie, care va avea loc intre 13-16 Noiembrie la Complexul Expozitional din Hanovra, Germania, atrage ca un magnet producatori din industria zootehnica din Germania si intreaga lume.

Inregistrand in prezent 2.336 de expozanti si 39 de firme reprezentate din 51 de tari, incluzand toti liderii de piata, DLG – in calitate de organizator, a anuntat un nou record de participare la EuroTier 2012.
Numarul expozantilor este cu aproape un sfert mai mare decat recordul raportat la editia precedenta, acum doi ani. Sase noi hale ale complexului expozitional sunt destinate acestui eveniment, expozitia crescand si ajungand astfel sa ocupe un total de 16 hale expozitionale si o suprafata extinsa, de peste 24 de hectare.
Dupa cum arata cifrele, EuroTier isi consolideaza pozitia de expozitie-lider mondial pentru profesionistii din zootehnie.

Participare internationala remarcabila
EuroTier 2012 este mai international ca niciodata.
La cresterea semnificativa a numarului de expozanti, cu 40% fata de editia din anul 2010, contribuie in principal expozantii internationali.
Aproape jumatate dintre expozanti provin din alte tari decat Germania.
Cele mai mari contingente dintre cele care insumeaza 1.137 de companii straine vin din Olanda (193), Franta (139), China (97), Italia (90), Danemarca (85), Spania (68), Marea Britanie (64), Belgia (58) si Austria (57).

Este de remarcat faptul ca numarul participantilor din aproape fiecare tara inregistreaza o crestere notabila. Lumea zootehniei isi da intalnire la Hanovra, unde firmele expozante folosesc platforma EuroTier cu precadere pentru dezvoltarea de noi piete.

Trei motive esentiale pentru numarul record de expozanti
Previziunile optimiste pe termen lung privind sectorul agro-zootehnic, facute pe fondul unei cereri mondiale tot mai mari pentru mancare, in special pentru carne, cat si interesul pentru biomasa provenita din agricultura au condus la numarul impresionant de standuri rezervate la Eurotier 2012.

La EuroTier se prezinta inovatii si se lanseaza trenduri in zootehnie. Acesta este un alt factor important ce contribuie in mod constant la cresterea numarului de expozanti. Din ce in ce mai multi producatori si furnizori de utilaje si echipamente destinate cresterii animalelor considera EuroTier ca fiind locul ideal in care isi pot face cunoscute inovatiile si cele mai avansate tehnologii. Cele peste 300 de inovatii depuse anul acesta spre evaluare (un alt record notabil la EuroTier 2012) certifica
mult ravnitele premii acordate de catre o comisie impartiala, formata din experti internationali. Capitalul de imagine adus firmelor medaliate este enorm.

Structura expozitiei are, de asemenea, un rol insemnat in atragerea firmelor participante.
La standuri, dar si in cadrul unor evenimente speciale dedicate, organizatii internationale de fermieri impreuna cu specialisti in domeniu si cei mai importanti producatori de utilaje, echipamente si inputuri pentru zootehnie vor prezenta inovatii si tendinte in genetica bovina (TopTierTreff), tehnologii moderne si solutii viabile pentru productia durabila de suine (Forum special), ovine, pentru cresterea pasarilor (World Poultry Show) si acvacultura (Fish in focus).
Galeria nutreturilor (Feed Gallery) va aduce in atentie cele mai noi evolutii in domeniu: materii prime folosite in sistemele moderne de hranire a animalelor la ferme – calitati si particularitati ale acestora.
Anul acesta, pentru prima oara, la Centrul de Informare privind Bunastarea Animalelor, vor avea loc zilnic discutii pe teme de actualitate in zootehnie. Expozantii vor prezenta solutii pentru sisteme de adaposturi si grajduri de animale adecvate viitorului.

Se asteapta un numar record de vizitatori
La EuroTier 2012 se asteapta un numar de vizitatori mai mare decat in 2010, atat din Germania, dar si din toate celelalte tari europene. Pentru vizitarea expozitiei s-au primit mult mai multe solicitari in avans decat la editia precedenta, cu precadere din tarile Orientului Mijlociu si China. Vor sosi la Hanovra si numerosi specialisti din tarile Europei Centrale si de Est, in special din Polonia, Rusia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Ucraina si statele baltice. DLG asteapta peste 160.000 de vizitatori la EuroTier 2012.

Pentru piata de profil, acest concept expozitional este unic in lume.
Informatii detaliate despre EuroTier 2012 (inclusiv in limba romana) gasiti la www.eurotier.com.

Impreuna cu EuroTier este organizata si expozitia internationala in domeniul energiei regenerabile – BioEnergy Decentral (www.bioenergy-decentral.com).
BioEnergy Decentral reuneste: producatori de energii regenerabile; producatori, utilizatori si operatori de sisteme descentralizate de alimentare cu energie; furnizori de servicii pentru toate segmentele productei si distributiei de energie.
Temele principale cuprind: Biogaz din dejectii, Utilizarea caldurii la instalatiile de biogaz si Productia de energie raportata la necesitati.

DLG InterMarketing SRL pune la dispozitia vizitatorilor din Romania bilete gratuite de acces la EuroTier 2012. Firmele interesate / crescatorii de animale si specialistii in zootehnie pot solicita
Formularul de Comanda in baza caruia, ulterior, vor primi codurile electronice pentru emiterea biletelor de intrare gratuite. Formularul de Comanda trebuie completat si returnat pana la data de
10 Octombrie 2012. La cerere, DLG InterMarketing poate prezenta si o oferta completa de calatorie.
Persoana de contact: Ana-Maria Bumbu, tel. 021-317.12.25, 0724 786 511,
email: ambumbu@dlg-intermarketing.ro

Evoluția PPA în UE a fost analizată la Bruxelles
Autor: meatmilk  /   vineri, 13 iulie 2018

(Comunicat) Președintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, a participat în perioada 10 – 11 iulie, la grupul de lucru al șefilor serviciilor veterinare din Uniunea Europeană, care s-a desfășurat la Bruxelles.   O temă importantă pe agenda întâlnirii a fost cea a evoluției Pestei Porcine Africane (PPA) pe continentul european....

INSSE: Laptele colectat și producția de lactate în luna mai 2018 (Raport extins)
Autor: meatmilk  /   vineri, 13 iulie 2018

(Comunicat) În luna mai 2018, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 18,3% faţă de luna aprilie 2018 și cu 7,5% faţă de luna mai 2017.   Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de...