Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Fondul mutual va fi singura speranță a fermierilor

Autor: Meat MIlkvineri, 31 ianuarie, 2014

Fondul mutual, care în prezent este neoperabil, este singura speranţă pentru agricultorii ale căror culturi au fost afectae de căderile de zăpadă.

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat, ieri, că agricultorii trebuie să-şi îndrepte atenţia către alte surse din care îşi pot recupera pierderile provocate de zăpadă, deoarece statul nu poate despăgubi la nesfărşit pierderile provocate de natură.

„În 2012, am intervenit cu un ajutor de minimis, iar acum am venit cu instrumente moderne, pentru că statul nu poate să despăgubească la infinit. Este vorba de coparticipare a producătorilor agricoli la ceea ce înseamnă fondul mutual. Fiind membri ai fondului mutual, pot fi despăgubiţi an de an prin contribuţie proprie, prin fonduri europene şi contribuţia de la bugetul de stat pentru eventualele pierderi de venit cauzate de diverse calamităţi”, a explicat reprezentantul MADR, la finalul şedinţei Biroului Politic al Partidului Conservator. (Mai multe, pe www.agroazi.ro)

Recomandările DVSSA-Sibiu pentru crescătorii de ovine
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Activitarea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) reprezintă o etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului, sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte, se arată într-o...

Controlul și eliminarea IVEMP în creșterea porcilor
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 14 ianuarie 2015

Infecția cu virusul encefalomiocarditei porcului – IVEMP (Encefalomyocarditis virus – EMPV) este o boală infecțioasă virală întâlnită la porcine de toate vârstele, îndeosebi la grupele de tineret porcin, fiind evidențiată printr-o mortalitate ce variază între 10% și 100%. Produsă de un cardiovirus, boala afectează deseori...