Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Fonduri nerambursabile pentru micii fermieri

Autor: Meat MIlkmiercuri, 2 aprilie, 2014

Începând cu luna mai, vor putea fi depuse cereri de finanţare pentru dezvoltarea fermelor de familie, bugetul alocat prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 fi ind de circa 35 de milioane de euro.

Fermele de familie reprezintă gospodăriile care produc atât pentru autoconsum, cât şi pentru piaţă. Pentru a se încadra în categoria fermelor de familie, valoarea producţiei nu trebuie să depăşească 60.000 de euro. Cea mai mare parte a exploataţiilor agricole din România se încadrează în categoria fermelor de subzistenţă, adică a celor care produc doar pentru autoconsum, notează Evenimentul zilei.

Pentru a creşte numărul fermelor care fac şi profit de pe urma creşterii animalelor sau cultivării terenurilor, prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 vor fi sume importante puse la bătaie pentru acestea.

Prima sesiune de depunere a proiectelor în vederea accesării banilor de la Uniunea Europeană va fi deschisă în luna mai. Ministerul Agriculturii se aşteaptă ca peste 700 de ferme familiale să beneficieze de sprijin. Acestea vor putea accesa fonduri nerambursabile de maximum 50.000 de euro/proiect.(Mai multe, pe www.evz.ro)

Recomandările DVSSA-Sibiu pentru crescătorii de ovine
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Activitarea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) reprezintă o etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului, sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte, se arată într-o...

Controlul și eliminarea IVEMP în creșterea porcilor
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 14 ianuarie 2015

Infecția cu virusul encefalomiocarditei porcului – IVEMP (Encefalomyocarditis virus – EMPV) este o boală infecțioasă virală întâlnită la porcine de toate vârstele, îndeosebi la grupele de tineret porcin, fiind evidențiată printr-o mortalitate ce variază între 10% și 100%. Produsă de un cardiovirus, boala afectează deseori...