Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Francezii, bulgarii și ungurii au interzis OMG-urile

Autor: Meat MIlkmarți, 15 iulie, 2014

În UE s-au înregistrat numeroase tentative care aveau ca obiectiv interzicerea cultivării sau a importului unor culturi transgenice pe motive legate de siguranţă. Dovezile aduse nu erau însă în acord cu opiniile specialiştilor de la EFSA, organismul abilitat în domeniu.

Din punct de vedere legal, poţi impune astfel de interdicţii doar dacă ai probe care arată că OMG-urile în cauză reprezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu (art. 23 din directiva CE 2001/18 – clauza de salvgardare) sau dacă acestea ar putea constitui un posibil „risc serios pentru sănătatea umană, pentru sănătatea animală sau pentru mediul înconjurător” (art. 34 CE 2003/1829 – măsuri de urgenţă).

Unele dintre interdicţii au fost contestate şi s-au dovedite a fi ilegale. Printre statele membre ale UE care au apelat la clauza de salvgardare sau la măsurile de urgenţă pentru a interzice OMG-urile s-au numărat Franţa, Italia, Grecia şi Bulgaria.

„Ce au în comun aceste interdicţii este faptul că, potrivit legislaţiei europene existente, sunt discutabile din punct de vedere legal, confirmate ilegale în unele cazuri fiind împotriva legii UE, şi faptul că nu sunt susţinute din punct de vedere ştiinţific”, a explicat pentru gândul directorul EuropaBio.

„Potrivit legislaţiei existente, statele membre pot folosi clauza de salvgardare, doar dacă au dovezi care să ateste o problemă de siguranţă, bazate pe probe ştiinţifice, şi doar pe bază temporară. Nici una dintre aceste condiţii nu a fost îndeplinită”, a adăugat el.

Beat Spath susţine, totodată, că proiectul de lege agreat de miniştrii Mediului ar putea să le ofere ţărilor şi posibilitatea de a interzice OMG-urile folosindu-se de argumente fără legătură ştiinţifică. „Conform noii propuneri, statele membre ar putea să se excludă pe motive care nu sunt ştiinţifice, ci sunt legate de planificarea urbană şi naţională, utilizarea terenului, impacturi socio-economice, obiective ale politicilor agricole sau ale politicilor publice”, spune directorul celei mai mari asociaţii de biotehnologii din regiune.(Mai multe, pe www.gandul.info)

În 2015, Frigoexpres va avea o creștere de 10 %
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

În anul 2015, compania de transport Frigoexpres va avea o creștere de 10 % a afacerilor, a declarat Florian Mihuţ, Directorul General şi acţionarul majoritar al transportatorului orădean, la acest lucru urmând să contrinuie noile contracte semnate în Germania, Franţa şi Elveţia.   „Anul trecut l-am terminat cu o cifră de...

Afacerile VPK Packaging-Salonta vor trece de 23 de milioane de euro
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Afacerile VPK Packaging-Salonta vor trece de 23 de milioane de euro, în 2015. Mai precis, producătorul belgian de ambalaje din carton VPK Packaging, care deţine pe piaţa locală două fabrici la Salonta, judeţul Bihor, şi-a bugetat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 23,6 mil. euro, mai mult cu 13% faţă de anul trecut, în principal pe...