Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

FrieslandCampina-Împreună cu fermierii, pentru un viitor cât o speranță

Autor: Ilie Stoianmiercuri, 17 octombrie, 2018

Luni, 15 octombrie 2018, la Ferma de lapte Viișoara, din comuna clujeană cu același nume, fermă aflată în proprietatea domnului Ovidiu Onișor, a avut loc lansarea programului ”FrislandCampina-Împreună, pentru o fermă mai bună”.

 

Evenimentul s-a bucurat de prezența Excelenței Sale, doamna Stella Rommer Grubacic, Ambasador al Regatului Olandei la București, a domnului Cornel Cărămizaru-Director General al FrieslandCampina România, a domnului Dorin Cojocaru-Președinte APRIL, a altor oficiali dar și a unui număr important de fermieri din Ardeal, producători de lapte.

 

În deschiderea manifestării, domnul Ovidiu Onișor, gazda evenimentului, s-a declarat mai mult decât mulțumit de semnarea parteneriatului pentru îmbunătățirea activității fermei pe care o deține (oricum, una dintre cele mai performante ferme producătoare de lapte din România!), mai ales că va putea să implementeze procese de producție a laptelui pe care le-a văzut funcționând cu brio în Olanda, acolo unde a stat cca un an de zile, pentru a afla cum sunt organizate unitățile similare de acolo.

 

Domnul Cornel Cărămizaru a făcut o scurtă prezentare a activității companiei pe care o conduce și s-a declarat încântat de demararea acestui program pe care l-a avut în obiectiv de mai bine de trei ani.

 

La rândul său, ambasadorul Olandei, doamna Grubacic, a evidențiat prezența cooperativei FrieslandCampina în România, denumind-o una dintre cele mai de succes investiții olandeze în țara noastră și s-a arătat încântată de accentul pe care programul îl va pune pe implementarea mecanismelor economiei circulare în fermele partenere care au intrat deja în program.

 

Nu mai puțin importantă a fost intervenția domnului Dorin Cojocaru, acela care a pus accentul pe necesitatea întăririi colaborării dintre fermieri și procesatori, insistând pe faptul că totul se reduce la opinia consumatorului despre un produs, la ce dorește el și la câți bani este dispus să plătească pentru un produs, bani care se întorc mai apoi, pe filieră, către comerciant, procesator și fermier. Totodată, domnul Cojocaru a evidențiat caracterul programului ”Împreună pentru o fermă mai bună”, prezentându-l ca pe un model de inițiativă privată, care se poate bucura de un mare succes, în contra-partidă cu lipsa de reacție eficientă a guvernului, față de problemele fermierilor și ale Industriei alimentare.

 

Luând cuvântul, domnul Laurențiu Gioroc, director în cadrul companiei FrieslandCampina România, a prezentat pe scurt programul inaugurat luni 15 octombrie. Domnia sa a reliefat cele trei cuvinte-concept care caracterizează programul: ”Rasă, Casă, Masă”.

 

Detaliind, domnul Gioroc a anunțat că un număr de trei fermieri olandezi, membri ai cooperativei FrieslandCampina, mai precis, Marten Dijistra, Jos Knoef și Wytze Brandsma, vor vizita cele 60 de ferme partenere din Ardeal, care s-au înscris în program, le vor evalua activitatea și vor întocmi rapoarte în care vor indica tot ce trebuie îmbunătățit.

 

Ulterior primei evaluări, vor urma încă trei: după trei luni, după șase și după încă 12, de la data demarării programului. Scopul final al programului este acela de a crește calitatea laptelui sub toți parametrii, de a egaliza producția de lapte între sezoanele reci și calde și, bineîmțeles, de a eficientiza activitatea din ferme, prin diminuarea costurilor, cu scopul de a mări profitul fermierilor parteneri.

 

Răspunzând întrebărilor redacției Meat.Milk, domnul Cornel Cărămizaru a informat pe cei prezenți că programul va avea și o componentă de îmbunătățire a tehnologiei, că vor fi îmbunătățiți parametri de sustenabilitate ai fiecărei ferme în parte și că, acest program este primul pas pentru ca, în viitor, fermierii din România să atingă performanțe similare celor din Occident.

 

Cu siguranță, programul inițiat de FrieslandCampina, va avea succes. Soliditatea cu care sunt conduse afacerile grupului și calitatea lactatelor Napolact de pe rafturile magazinelor sunt garanții în acest sens. Dar, trecând peste aceste gânduri reci, rămâne optimismul momentului, rămâne speranța că, atât FrieslandCampina, cât și fermierii din program, nu doar că vor acționa ”împreună, pentru o fermă mai bună”, ci vor argumenta prin fapte un viitor mai bun pentru ei, pentru Ardeal, pentru România.

 

INSSE: Efectivele de bovine la 1 iunie 2018 (Infografic)
Autor: meatmilk  /   joi, 27 septembrie 2018

(Comunicat) Efectivele de bovine la 1 iunie 2018, faţă de aceeaşi dată a anului 2017, au scăzut cu 0,5% pe total, iar efectivul matcă cu 0,2%.   Distribuţia efectivelor de bovine la 1 iunie 2018 pe regiuni de dezvoltare, comparativ cu 1 iunie 2017, atestă faptul că ponderea acestora a crescut în regiunile:   Centru...

INSSE: Efectivele de porcine la 1 mai 2018
Autor: meatmilk  /   vineri, 21 septembrie 2018

(Comunicat) La 1 mai 2018, faţă de aceeaşi dată a anului 2017, efectivele de porcine au scăzut cu 8,0% pe total şi cu 14,2% la efectivul matcă.   Analizând distribuţia efectivelor de porcine la 1 mai 2018 pe regiuni de dezvoltare, comparativ cu 1 mai 2017, se constată că ponderea acestora a crescut în regiunile: Nord-Vest...