Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Germanii de la Ekosem-Agrar își consolidează poziția pe piața lactatelor din Rusia

Autor: Mircea Demeterjoi, 13 iunie, 2019

Dacă exporturile către Rusia sunt oprite, cei inventivi au găsit soluții să facă afaceri în țara lui Putin, investind direct, așa cum au făcut germanii de la Ekosem-Agrar AG, care își consolidează poziția pe piața laptelui și a lactatelor din acea țară.

 

Astfel, conform datelor preliminare, în anul 2018, Ekosem-Agrar, compania germană deținătoare a producătorului de lapte rus Ekoniva Group, a generat venituri din vânzări de aprox.  240 de milioane de euro, însemnând o creștere de aproximativ 37%, față de anul 2017.

 

Veniturile ajustate s-au îmbunătățit și ele cu aproximativ 65%, până la aproximativ 115 milioane de euro, iar profitul ajustat (EBIT), a crescut la aproximativ 70 milioane de euro, față de 44,5 milioane de euro în anul precedent, rezultând o marjă EBIT de peste 18%.

 

Numărul efectivului total de vaci de lapte a crescut cu 42% în cursul anului trecut, ajungând la peste 133.000 de animale la sfârșitul anului 2018 (2017: 93.500 de animale). Producția totală de lapte brut a grupului în anul fiscal 2018 s-a ridicat la 484.000 de tone, în creștere cu 62%, față de anul 2017. La sfârșitul anului, Grupul a controlat o suprafață agricolă de aproximativ 504.000 de hectare.

 

Stefan Dürr, CEO al Ekosem-Agrar AG, a declarat pentru Novosti: „În 2018, am stabilit cursul strategic pentru viitor. Ne continuăm strategia de integrare verticală și extindem succesiv capacitățile noastre de prelucrare a laptelui.

 

În plus, am lansat cu succes marca noastră umbrelă EkoNiva pentru produsele lactate și primim în fiecare zi o mulțime de vești pozitive, cu privire la produsele noastre de înaltă calitate. Acest lucru ne încurajează pe drumul nostru de a înființa EkoNiva, ca prim producător integrat de produse lactate de înaltă calitate, din Rusia, cu acoperire națională.

 

Ekosem-Agrar va continua să-și extindă efectivul și producția de lapte, însoțită de extinderea sistematică a procesării laptelui”.

Danone vinde angajaților 800.000 de acțiuni în valoare de 56,65 euro fiecare
Autor: Maria Demetriad  /   miercuri, 5 iunie 2019

Potrivit unui anunț al board-ului Danone, angajații din China continentală și Hong Kong, Indonezia, Mexic, Singapore, Polonia, Spania, Țările de Jos și Regatul Unit sunt eligibili pentru a putea achiziționa acțiuni ale companiei.   Astfel, începând cu data de 7 iunie 2019, angajații Danone din opt țări vor avea...

Pachetul de reformă PAC pentru perioada post 2020
Autor: meatmilk  /   miercuri, 22 mai 2019

(Comunicat) ”Noul model de performanță este elementul central al reformei PAC și cea mai inovatoare caracteristică a acesteia. Aceste schimbări de paradigmă vor permite Statelor Membre să aibă un cuvânt mai greu de spus în elaborarea politicilor lor naționale, dar vor avea și o responsabilitate mai mare.   Avansarea...