Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

În S1 2018, afacerile Grupului Agricola au crescut cu 13%

Autor: meatmilkmiercuri, 25 iulie, 2018

(Comunicat) Dacă în primele 6 luni ale anului 2017, înregistra o creștere de 6% față de anul precedent, în prima jumătate a anului 2018, Grupul de firme AGRICOLA și-a dublat dinamica și înregistrează o creștere a cifrei de afaceri de 13% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 358,235 milioane lei.

 

Creșterea cifrei de afaceri a Grupului este în special rezultatul creșterilor generate de vânzările companiilor din grup care realizează și comercializează produse sub brandul AGRICOLA.
Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a Grupului AGRICOLA, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele 6 luni o cifră de afaceri de 225,986 mil. lei, în creștere cu 15,86% față de anul trecut.

 

 

„Cifra de afaceri obținută este rezultatul unei creșteri cantitative cu 3% a cărnii de pasăre față de 2017, pe de o parte, dar, în special, este rezultatul creșterii cantitative a vânzărilor AGRICOLA de produse diferentiatoare, cu valoare adaugată mare, și mă refer aici la Puiul Familist, Gama Ușor de Gătit, Puiul Fericit și Puiul Fermierului. În cazul Puiului Fericit, cu creștere lentă, rezultatele arată o creștere a volumelor vândute de 57%. Strategia noastră este de a crește vânzările de pui cu creștere lentă, în ritmul în care și piața dorește acest lucru și să inovăm în continuare”, declară Grigore Horoi, președintele AGRICOLA Bacău.

 

Cifra de afaceri a companiei SALBAC a crescut în primele 6 luni cu 9%, ajungând la 60,637 mil. lei, în condițiile în care vânzările la categoria salamuri crud-uscate realizate au înregistrat o creștere 10% în valoare, respectiv 7,39% în volum. În același timp, grupa salamurilor fiert-afumate înregistrează o creștere a volumelor de 7,78%, respectiv o creștere valorică de aproape 10%.

 

„Menținem tendinţa de creștere la grupa salamurilor crud-uscate, unde suntem lideri de piață, Salamul de Sibiu AGRICOLA fiind în continuare lider detașat în segment”, precizează Grigore Horoi.

 

Categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, a înregistrat în primele 6 luni o creştere a cifrei de afaceri de 20,58% (24,527 mil. lei). Vânzările acestor produse au înregistrat o creștere în volume de 12,88%, în special din exporturi în țările UE.

 

La ouăle proaspete, obținute la Avicola Lumina – Constanța, s-au înregistrat în primul semestru al anului o creștere de 22,7% a vânzărilor volumice (37,784 mil. ouă) și o creștere valorică de 30%.

 

„Și anul acesta performăm la capitolul recunoastere: Puiul Fericit, Salamul de Sibiu, Salamul Levant au primit câte doua stele de aur in cadrul «Superior Taste Awards», organizat de ITQI la Bruxelles, iar Salamul de Sibiu, Salamul Levant si Babicul au primit medalii de argint, Babicul de bronz, in cadrul concursului de calitate Monde Selection 2018”, precizează Grigore Horoi.

 

Despre Agricola

Agricola este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie, care în septembrie 2017 a împlinite 25 de ani de la înfiinţare.

 

Agricola deţine 18% din piaţa cărnii de pui, este lider cu 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal, iar Salamul de Sibiu Agricola este lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România cu 50% cotă de piaţă, medie, în valoare (Nielsen).

 

Agricola este caracterizată în primul rând prin diversitate şi prospeţine, fiind singurul furnizor din România care oferă pieţei interne cele mai multe categorii de produse:

 

• carne de pui refrigerată
• preparate şi specialităţi din carne fierte afumate
• salamuri crude uscate
• semipreparate şi produse tip ready meal din carne şi vegetale
• ouă şi praf de ouă

 

Unul dintre cele mai importante atribute ale brandului Agricola este acela de inovator, în special în ce priveşte noi concepte de prezentare a produselor:

 

Agricola este prima companie care a lansat în România sortimentele din carne de pui ambalate la tăviţă cu cryofilm, după care această metodă de ambalare a fost preluată şi de alţi jucatori din piaţă.

 

Agricola este şi primul brand de carne de pui care şi-a asumat un demers de responsabilitate socială, lansând în anul 2006 conceptul BIOSECURIZAT prin care a explicat oamenilor cum se aplică un plan de biosecuritate, crescând încrederea populaţiei în carnea de pui autohtonă şi sensibilizând autorităţile în scopul luării unor măsuri necesare în momente grele.

 

În anul 2007, continuând inovaţiile în domeniul produselor proaspete şi sigure, Agricola a lansat prima linie de ambalare în atmosferă controlată (sistem BDF) din  România.

 

În 2009, Agricola a lansat în premieră un produs inedit pe piaţa românească de carne de pui, Puiul familist, ce se prezintă într-o formulă inovatoare de ambalare – un astfel de produs conceput cu grijă şi din grijă faţă de consumatori şi familiile lor.

 

În aprilie 2010, Puiul Antistres, comercializat în «tăviţa minune», unică în România, în care se şi găteşte, a reprezentat soluţia Agricola pentru gospodinele cu mai puţin timp liber.

 

În iulie 2010, Agricola a lansat Puiul Fericit, crescut minim 56 de zile în ferme mici, hrănit cu cereale şi scos în aer liber, dedicat tuturor acelora care doresc să-şi amintească de gustul, culoarea şi savoarea puiului crescut la curte.

Centenarul Marii Uniri: Mesajul companiei Agricola Bacău
Autor: meatmilk  /   miercuri, 28 noiembrie 2018

„Misiunea noastră, a celor de la AGRICOLA, este ca, prin calitatea și diversitatea produselor oferite, prin ceea ce facem zi de zi, să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor consumatorilor, angajaților, acționarilor și partenerilor noștri.   Brandul Grupului AGRICOLA ”Neam de gospodari ” aduce în discuţie moştenirea...

Avicola Lumina a devenit Furnizor al Casei Regale a României
Autor: meatmilk  /   miercuri, 28 noiembrie 2018

(Comunicat) Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei, prin Alteta Sa Regală Principele Radu Duda a oferit luni, 26 noiembrie, în cadrul unei ceremonii de la Palatul Regal, atestarea oficială în calitate de Furnizor al Casei Regale a Romaniei companiei AVICOLA LUMINA, firmă a Grupului AGRICOLA, pentru Ouăle Ochioase și Ouăle...