Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Întâlniri de lucru la Berlin, cu ocazia târgului ”Săptămâna Verde”

Autor: meatmilkmiercuri, 22 ianuarie, 2020

Delegația oficială a României condusă de ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale Adrian OROS a avut o serie de întâlniri de lucru în prima zi a Târgului internațional pentru alimentație, agricultură și grădinărit Săptămâna Verde 2020, organizat la Berlin în perioada 17 – 26 ianuarie 2020.

 

În prima parte a zilei, ministrul Adrian Oros, alături de secretarul de stat Aurel Simion și împreună cu E.S. Emil HUREZEANU, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Federală Germană, au primit vizita delegației SUA, condusă de Excelența Sa, domnul Kip Tom, ambasador la Roma pentru ONU.

 

 

În cadrul discuției, reprezentantul SUA a transmis aprecierile pentru buna colaborare dintre SUA și România, în mod special pe domeniul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), coordonat de MADR. Cu această ocazie, Ministrul Adrian OROS a lansat secretarului de stat pentru agricultură din SUA invitația de a vizita ofical România. Reprezentanții SUA au dat asigurări că vor face toate demersurile pentru materializarea acestei vizite.

În continuare, Ministrul Agriculturii, Adrian OROS, alături de secretarul de stat, Aurel Simion și de Dr. Robert Viorel CHIOVEANU, președinte – secretar de stat al ANSVSA, s-au întâlnit cu delegația Republicii Moldova condusă de Ion PERJU, ministrul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului. Discuțiile au fost axate pe subiectul pestei porcine africane, ambele state punându-se de acord să facă prevenție comună privind pesta porcină africană. În acest sens, s-a discutat despre circulația animalelor, despre programul de rabie și despre focarele din Republica Moldova.

Tot în prima zi a Târgului internațional pentru alimentație, agricultură și grădinărit Săptămâna Verde 2020, organizat la Berlin, delegația oficială a României condusă de ministrul Adrian OROS a primit delegația oficială a Republicii Kazakhstan condusă de Aidarbek SAPAROV, prim vice-ministru al Ministerului Agriculturii din Kazakhstan.

În cadrul întălnirii, s-a pus accentul pe continuarea colaborării, pe baza memorandumului dintre cele două ministere. SAPAROV a transmis aprecierile pentru relațiile dintre cele două state și a lansat ministrului Adrian OROS invitația pentru o vizită oficială la Astana, împreună cu investitori români și cu rectori ai universităților cu profil agricol din România, în scopul continuării discuțiilor pe baza memorandumului de colaborare.

De asemenea, s-au purtat discuții privind agrearea unor certificate pentru exportul produselor lactate, a celor din pește și a celor apicole. Discuțiile au fost susținute de Dr. Robert Viorel CHIOVEANU, președinte secretar de stat al ANSVSA. Un alt subiect important a fost încheierea unui acord bilateral între universitățile cu profil agricol din cele două țări.

Ministrul agriculturii, Adrian OROS a avut întrevederi și cu ministrul Bekir Pakdemirli, omologul său din Turcia, precum și cu Anatoli KHATSKO, ministrul agriculturii și alimentației din Republica Belarus, cu care a discutat despre intensificarea relațiilor de colaborare și despre necesitatea stabilirii unor vizite oficiale pentru a identifica modalitățile concrete de consolidare a relațiilor comerciale. De asemenea, cu ocazia participării la deschiderea standului Republicii Lituania, ministrul Adrian OROS a avut o întrevedere și cu Andrius PALIONIS, ministrul agriculturii din Lituania.

Întâlnirea ministrului Agriculturii cu Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei
Autor: meatmilk  /   vineri, 24 ianuarie 2020

Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, l-a primit luni, 20 ianuarie 2020, la sediul instituției pe E.S. Sufyan Qudah, Ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei în România.   În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la schimburile comerciale cu produse agroalimentare dintre...

ANPC a organizat o întâlnire cu asociațiile de consumatori
Autor: meatmilk  /   joi, 23 ianuarie 2020

ANPC a organizat recent o întâlnire cu asociațiile și organizațiile de consumatori din România. Scopul întâlnirii a fost unul consultativ și a avut ca rezultat final desemnarea reprezentanților asociațiilor de consumatori în Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor, organizat la nivel național.   La...