Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

Interpol investighează fraude internaționale cu carne în Ucraina, China, Brazilia, Marea Britanie, Ungaria și Polonia

Autor: Maria Demetriadmiercuri, 19 aprilie, 2017

Interpol dorește asistență internațională în investigația privind presupusa fraudă împotriva industriei de carne de porc și de pasăre din Brazilia, cu ramificații în China, Marea Britanie, Ungaria și Polonia, admițând că sectorul internațional a fost lovit grav, prin atacuri externe, dezvăluie Global Meat News.

 

 

Ca urmare, agenția internațională de poliție a emis o atenționare ”Purple Code”, ceea ce înseamnă că tuturor celor 190 de țări membre li se cere ”să caute sau să furnizeze informații cu privire la modul de operare, obiecte, dispozitive și metode de ascundere utilizate de infractori”.

 

 

Această acțiune nu este conectată la scandalul brazilian al calității cărnii, care implică mituirea inspectorilor de carne din Brazilia. De fapt, este o acțiune pro-activă inițiată de AABP – Associação Brasileira de ProteinA Animala), care a primit informații de la Interpol-Franța în legătură cu o serie de acțiuni de fraudă privind comerțul cu carne braziliană, importuri și exporturi. Agenția a trimis informații despre 700 fraude comise în comerțul internațional cu carne de porc și pasăre, în perioada iulie 2015 și decembrie 2016.

 

O rețea criminală sofisticată

 

Ricardo Santini, vice-presedinte AABP, care reprezintă sectoarele de carne de porc și de pasăre din Brazilia, a declarat pentru GlobalMeatNews: ”Mai mult de 700 de cazuri au fost raportate la AABP. Unele se referă la etichete de produse care nu sunt fabricate în Brazilia, la clonarea de email-uri pe site-uri ale companiilor exportatoare de carne, conturi bancare false, utilizarea de SIF false (sigiliul de inspecție federal) sigilii, alte escrocherii. Dar fraudele sunt, în principal digitale, cu o mică schimbare de o literă în e-mail-urile importatorilor, de exemplu, sau inversarea mențiunii «br», în adresele electronice. Sistemul penal este destul de sofisticat. Bandele, fie ele în Brazilia sau în țările în care importurile de carne din Brazilia sunt admise, au conturi bancare false și birouri fictive”, a explicat el.

 

Rapoartele emise în noiembrie anul trecut de către Agenția de consultanță cu sediul în Ucraina,  UkrAgroConsult, au evidențiat o problemă specială, cu falși comercianți care se prezintă on-line ca exportatori calificați de carne din Brazilia, apoi ”negociază cu comercianții chinezi, încasând depozite”.

 

Astfel de probleme au declanșat avertismente în noiembrie anul trecut, din partea guvernului chinez, cu privire la riscurile de fraudă în ceea ce privește exporturile de carne din Brazilia, au declarat surse Interpol.

 

Santini a adăugat: ”Mai multe țări s-au plâns de fraude, printre care Marea Britanie, Ungaria, Polonia și SUA. Și, în timp ce importatorii suferă pierderi directe, companiile braziliene de export pierd din reputație.

Smithfield Foods se extinde masiv în Polonia
Autor: Mircea Demeter  /   miercuri, 19 aprilie 2017

Smithfield Foods a notificat Consiliul Concurenței din Polonia, UOKiK, pentru a obține permisiunea de a cumpăra firmele locale de prelucrare a cărnii Pini Polska, Hamburger Pini și Royal Chicken.   Oficialii de la Smithfield Foods subliniază că acordul propus implică achiziționarea în totalitate a acțiunilor companiilor...

Rabobank: După ieșirea UK din UE, alimentele se vor scumpi cu 8 %
Autor: Mircea Demeter  /   luni, 10 aprilie 2017

Potrivit unei analize efectuată de Rabobank și publicată la începutul acestei săptămâni de DairyReporter, controalele la frontieră care vor fi impuse în urma Hard-Brexit vor face ca prețurile produselor alimentare în UE să fie cu până la 8% mai mari, reducându-se concomitent și importul de alimente din Marea...