Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

La Köln s-a deschis primul magazin care vinde ”deșeuri alimentare”

Autor: Maria Demetriadmiercuri, 8 februarie, 2017

La Koln s-a deschis primul supermarket care comercializează exclusiv ”deşeuri alimentare”, un mic pas către o societate fără deşeuri, scrie Deutsche Welle.

 

Culmea, magazinul care se numește The Good Food (Măncare bună), primul de acest gen din Germania şi al treilea din Uniunea Europeană, s-a deschis în oraşul german Köln. Acesta comercializează produse de tot felul, de la legume la bere. Iar, fapt neobişnuit, toate aceste produse ar fi fost distruse ca ”deşeuri alimentare”.

 

Alt fapt neobişnuit este că nu există preţuri fixe în magazine. Consumatorii sunt cei care decid cât cred că valorează fiecare produs. În fiecare an, o treime din alimentele produse la nivel mondial sunt irosite. Dacă am salva numai un sfert din deşeuri am putea hrăni aproape 900 de oameni, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU.

 

În magazinul deschis de Nicole Klaski, alimente organice devin accesibile tuturor prin sistemul „plăteşte cât consideri că valorează“. Clienţii pot de asemenea achiziţiona produse non-perisabile care au trecut de data de expirare.

EDA salută intenția de simplificare a viitorului PAC
Autor: Miruna Sorescu  /   miercuri, 12 iulie 2017

The European Dairy Association ( (EDA) a salutat inițiativele care vizează simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC).   Prezent la sediul Comisiei Europene, Alexander Anton, Secretar General al EDA, a declarat: ”Consultarea publică privind simplificarea și modernizarea PAC de către Comisia UE a fost esențială pentru acest...

Greenline a pus în funcțiune o capacitate de biogaz de 8,5 MW
Autor: meatmilk  /   miercuri, 5 iulie 2017

(Comunicat) Fabrica de biogaz din Vettin, aflată în municipiul Groß Pankow, a intrat în exploatare în mod regulat în aprilie 2017. Biroul de planificare Greenline, din Flensburg, este planificatorul general al instalației folosind materiale de intrare cum ar fi: gunoiul de grajd, gunoiul solid și silozul de porumb. Uzina de biogaz de 8,5...