Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

La Meat.Milk 2019, două zile cu dezbateri de maxim interes

Autor: meatmilkmarți, 23 aprilie, 2019

Expo-Conferința Internațională Meat.Milk 2019, care își va desfășura lucrările în zilele de 30 și 31 mai la Hotel Alpin din Poiana Brașov sub genericul ”Protejarea interesului național în condițiile globalizării sectoarelor de carne și lapte”, are programate, pe lângă prezentările companiilor înscrise în program, din ziua de 30 mai, și în afara comunicărilor oficialităților prezente la eveniment, din ziua de 31 mai, dezbateri de cel mai mare interes, care, suntem siguri, vor încinge spiritele în mod constructiv.

 

Astfel, în după-amiaza zilei de 30 mai, de la ora 15, la finalul workshop-ului CARNE, doamnele Dana Tănase-Director Executiv ARC și Mary Pană-Președinte ACEBOP, alături de domnii Ioan Ladoși-Președinte APCPR și Sorin Minea-Președinte Romalimenta, vor analiza situația sectorului în dezbaterea cu titlul ”Cine mai crede în sectorul românesc al cărnii?”

 

În paralel, în aceeași zi și de la aceeași oră, finalul workshop-ului LAPTE îi va reuni pe domnii Dorin Cojocaru-Președinte APRIL, Claudiu Frânc-Președinte FCBR, George Grecu-Expert și Dorin Valter Enache-Director General DSVSA Brașov, în dezbaterea cu titlul ”Laptele și lactatele, între lege și tocmeala legii”.

 

Și a doua zi, cea de 31 mai, are programate dezbateri la fel de interesante. Ca urmare, după ședința generală din dimineața acelei zile și după turul oficial al standurilor, de la ora 11,45, va fi organizată sesiunea Liber la cuvânt, care, sub genericul ”Piața neagră și evaziunea”, în care domnii Marian Cîrcei-Comisar Șef și Șeful Serviciului IGPR de Combatere a Criminalității Economice, Sorin Minea-Președinte Romalimenta și Adrian Bența-Expert financiar, vor analiza situația și vor încerca să identifice diminuarea efectelor acestor adevărate plăgi nevindecate ale celor două sectoare.

 

Ulterior mesei de prânz, de la ora 13,30, a fost programat Forum Retail, moment deosebit de important în care domnii Paul Anghel-Director General ANPC, Florin Căpățână-Manager de Calitate Auchan, Radu Timiș-Președinte ARC și Ștefan Pădure-Președinte APAR, împreună cu un reprezntant al Consiliului Concurenței al cărui nume ne va fi comunicat în perioada următoare, vor pune în dezbatere relația dintre furnizori și marile lanțuri de magazine, precum și relația retail-ului românesc cu autoritățile statului.

 

Ultimul moment al conferinței va reprezenta și surpriza celei de-a opta ediții Meat.Milk, prin prezența la eveniment al domnului Axel Bigot-Chair of European Dairy Association-Task Force, care, împreună cu doamna Gabriela Maria Zoană-Vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European și domnul Achim Irimescu-Ministru Plenipotențiar al României pe lângă Uniunea Europeană, vor contura perspectivele sectorului în dezbaterea cu titul ”EDA, România, și viitorul sectorului european al laptelui”. Dezbaterea va începe la ora 14,30.

 

Toate aceste informații de mai sus, sunt foarte puternice argumente pentru a afirma, cu deplină încredere, că cea de-a VIII-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk va fi un succes deplin, dar și pentru a adresa tuturor celor care activează în cele două industrii, fie că sunt fermieri sau procesatori, precum și în domeniile adiacente, îndemnul de a nu lipsi de la evenimet.

 

Tocmai de aceea, și ținând cont de programul deosebit de bogat și de dens al zilei de 31 mai, recomandăm participanților să contacteze de urgență serviciul de marketing Meat.Milk, respectiv, pe colegii noștri care țin legătura cu fiecare companie sau fermier în parte, pentru a-și rezerva cazarea la Hotel Alpin și pentru seara și noaptea de 31 mai/1 iunie. Detalii și informații la 021.223.25.21, office@infogroup.ro și http://www.meat-milk.ro/conferinta/ 

 

ACEBOP: Nu transportați animalele vii decât în condiții optime!
Autor: meatmilk  /   vineri, 12 iulie 2019

Ca urmare a scrisorii pe care, Comisarul European Vytenis Andriukaitis, membru al Comisiei Europene, a adresat-o ministrului agriculturii din România, Petre Daea, în care i-a solicitat stoparea exportului a 70.000 de ovine către Orientul Mijlociu, din cauza condițiilor improprii de transport, ACEBOP și-a transmis opinia oficială față de...

European Dairy Association salută acordul UE-Mercosur
Autor: Nora Marin  /   miercuri, 10 iulie 2019

Asociația europeană pentru produse lactate-EDA a declarat că salută acordul comercial global încheiat între UE și Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay).   După două decenii, Mercosur și Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind mediul comercial care acoperă mai mult de 780 de milioane de...