Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

LegislaȚie: Taranii pot vinde porcii in abatoare

Autor: Meat MIlkmiercuri, 30 ianuarie, 2013

(Agerpres) Taranii romani isi pot vinde porcii crescuti in gospodarii si in abatoarele autorizate sanitar veterinar, nu numai in targuri si oboare, incepand cu 1 decembrie 2012, a declarat, marti, pentru AGERPRES, presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Mihai Turcanu.

„Dupa cinci ani de asteptari, taranii romani care cresc porci in gospodariile proprii isi pot vinde animalele nu numai in targuri si oboare ci si in abatoarele autorizate sanitar veterinar. Prin aparitia Ordinului 67 din noiembrie, legiferam in primul rand circulatia porcului, printr-un dublu control, pentru a preveni aparitia anumitor boli pe teritoriul Romaniei.

Avem o verificare a porcilor in gospodariile populatiei efectuata de catre medicul concesionar de libera practica si o alta facuta de catre medicul din obor sau din abator. Practic, intr-o singura zi, porcii sunt verificati de doua ori si avem o miscare controlata”, a precizat Turcanu.
Potrivit sursei citate, din 2007, de cand a fost interzisa circulatia porcilor pe teritoriul Romaniei, numarul porcilor crescuti in gospodariile populatiei s-au redus la jumatate, iar piata neagra a continuat sa se dezvolte.

„Daca in 2007, cand a fost interzisa circulatia porcului pe teritoriul Romaniei, erau crescuti in gospodarii 4,5 milioane de porci, azi mai sunt doar 2,8 milioane. Mi s-a parut un lucru extrem de grav pentru ca populatia porcina era intr-un total regres, iar preturile pe piata erau in crestere. De aceea am considerat ca trebuie sa intervenim pentru ca riscam sa nu mai avem carne de porc pe piata sau sa fie foarte scumpa. Speram ca prin liberalizarea circulatiei porcului sa reducem piata neagra pe acest segment cu circa 90%, iar starea financiara si economica a taranilor sa se imbunatateasca”, adaugat seful ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, prin Ordinul 67 presedintelui ANSVSA din data de 16 noiembrie 2012 au fost create noi posibilitati de valorificare a productiei si de incurajare a activitatii de crestere a animalelor. Cele doua noi posibilitati se refera la comercializarea porcilor vii din gospodariile populatiei in targurile si oboarele autorizate sanitar-veterinar precum si catre abatoare autorizate sanitar veterinar.

Conform prevederilor actului normativ, miscarea porcilor vii catre abator, atunci cand trec printr-un targ de animale, se poate efectua numai daca animalele sunt insotite de certificatul de sanatate, de formularul de miscare si de documentul privind informatiile pentru lantul alimentar.

In cazul exploatatiilor din gospodariile proprii, miscarea suinelor vii catre unitatile de sacrificare trebuie insotita de certificatul de sanatate, emis de medicul veterinar de libera practica imputernicit care indruma proprietarul de animale pentru completarea documentului privind informatiile pentru lantul alimentar.

Certificatele de sanatate sunt emise de medicul veterinar de libera practica, organizat conform legii si imputernicit de catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) judeteana, pentru una sau mai multe animale ce provin din aceeasi exploatatie si alcatuiesc un singur lot, sunt imbarcate in acelasi mijloc de transport, pentru a ajunge la aceeasi destinatie finala.

In cazul miscarii animalelor din targ la abator, medicul veterinar de libera practica imputernicit, responsabil de activitatea sanitar-veterinara din targul de animale, va emite certificatul de sanatate. Porcii vor fi sacrificati in scop comercial numai in abatoare autorizate sanitar-veterinar din cadrul judetului, dar care nu sunt sa incluse in sistemul canalizat de producere a carnii de porc in Romania, destinata comertului intracomunitar. Carnea provenita de la porcii crescuti in exploatatiile nonprofesionale si cele comerciale este vanduta si procesata numai in unitati inregistrate, cu respectarea conditiilor generale de igiena si va fi comercializata exclusiv pe piata nationala.

Potrivit datelor ANSVSA, in Romania exista 145 de abatoare autorizate din care 119 sunt pentru sacrificarea porcinelor.

In exploatatiile comerciale din Romania sunt crescuti la ora actuala in jur de doua milioane de porci.

Soluții digitale pentru productivitate sporită și profit ridicat în fermă
Autor: meatmilk  /   vineri, 3 august 2018

(Comunicat) Evoluția rapidă a domeniului IT și influența existenței Internetului se fac simțite în toate domeniile, inclusiv în agricultură. Fermierii din întreaga lume adoptă cu rapiditate noile tehnologii, astfel încât să își îndeplinească menirea cât mai ușor și să producă tot mai multă hrană pentru o populație...

C.E.: Rolul cheie pe care vânătorii trebuie să îl joace în împiedicarea evoluției PPA
Autor: meatmilk  /   joi, 2 august 2018

(Comunicat) Sectorul cărnii de porc este unul dintre cele mai semnificative sectoare agricole din UE. Acesta reprezintă 8,5% din producția totală a industriei agricole din UE, cea mai mare, în comparație cu alte sectoare de carne. Carnea de porc reprezintă 50% din producția totală de carne din UE. Carnea de porc este cea mai exportată...