Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Managementul primar al puilor broiler

Autor: Meat MIlkluni, 19 mai, 2014

Autor: Ioan Șerbănescu

Puii trebuie livrați fermei cât mai repede cu putință și imediat furajați, pentru obținerea celei mai bune performanțe. Se impune, de asemenea, asigurarea tuturor factorilor corecți de mediu și furnizarea acestora conform cerințelor. În intervalul primelor zece zile de viață, microclimatul puilor se schimbă de la cel al stației de incubație la cel al halei de broiler.

Puii se vor adapta dirijat comportamentelor sănătoase de adăpare și furajare, pentru atingerea potențialului genetic de creștere. Performanța finală și cea curentă a lotului pot fi subminate prin deficiențe în microclimatul timpuriu. Pe parcursul primelor zece zile din viața sa, un pui experimentează aceste elemente ce afectează sursa și modul de primire a nutrienților. Este un alt motiv pentru care, în această perioadă, managementul devine tot mai esențial pentru performanța optimă a lotului.

Puiul primește, în ultimele faze ale incubației, toți nutrienții săi din gălbenușul oului. Odată ajuns la fermă, i se oferă un furaj starter, sub formă de brizură sitată (cernută) sau minigranule, în sistemul de furajare automat și pe hârtie așezată pe podeaua halei. Imediat ce furajul intră în gușă, gălbenușul rezidual din pui este mobilizat și furnizat puiului care este hrănit prompt după eclozare.

Gălbenușul rezidual al oului asigură un paravan protector de anticorpi și nutrienți, pentru primele trei zile. Absorbția sacului vitelin precede inițierea creșterii, minimalizând-o până ce puiul începe să consume furaj. În mod firesc, absorbția sacului vitelin rezidual este rapidă pe parcursul primelor 48 de ore, având mai puțin de un gram la vîrsta de trei zile. Lotul în care unii pui nu încep să mănânce după o zi, două sau trei zile va fi neuniform, cu o greutate semnificativ redusă la abatorizare.

După ce a găsit furaj, la nivelul podelei, în primele zile de viață, puiul trebuie să îl regăsească în sistemul automat de furajare. Apoi, trebuie să facă față unei noi schimbări: de la furaj brizurat/minigranulat la furaj granulat, în jurul vârstei de zece zile. Este important ca ambele tranziții să se facă ușor pentru pui, neafectând negativ performanța. Furajul din sistemul de furajare automat trebuie să fie ușor accesibil. Asigurarea unui furaj granulat, de bună calitate, la vârsta de zece zile, va limita impactul cu textura furajului.

Dacă întreg lotul face față acestor tranziții și niciun factor de mediu sau nutrițional nu împiedică creșterea, greutatea corporală trebuie să fie, la șapte zile, de 4,5-5 ori mai mare decât a puiului de o zi. Greutatea în viu, la șapte zile, trebuie monitorizată constant, intervenind acolo unde există disproporții.

Performanța finală a broilerului și profitabilitatea sunt dependente de atenția oferită detaliilor, pe parcursul întregului ciclu de producție. Aceasta implică un management bun al lotului sănătos, de părinți, practica atentă în stația de incubație și livrarea eficientă a piulor care sunt uniformi, de bună calitate. Calitatea poate fi influențată de fiecare etapă a procesului.

Planificarea

Dacă sunt furnizați pui de bună calitate, cu nutriție corespunzătoare și management al demarajului pe parcursul primelor șapte zile, mortalitatea trebuie să fie sub 0,7%, iar greutatea în viu țintă obținută în mod uniform. Popularea loturilor de broiler trebuie planificată pentru a asigura minimalizarea diferențelor de vârstă și/sau situația imună a loturilor de părinți. Un lot donator pentru un lot de broiler este ideal.

Vaccinarea părinților mărește protecția maternală cu anticorpi la urmași și este de succes în protecția broilerilor împotriva bolilor care compromit performanța (bursita infecțioasă, virusul anemiei puiului, reovirus, etc). Un pui de calitate trebuie să fie curat după ecloziune, să stea ferm pe picioare, să se deplaseze bine, să fie alert și activ. Trebuie să fie liber de diformități, cu sacul vitelin complet resorbit și cu ombilicul vindecat. Trebuie să se audă un piuit continuu.

Stația de incubație și sistemul de transport trebuie să se asigure că:

–         vaccinurile sunt administrate la dozajul corect tuturor puilor;

–         după ce au fost sexați și vaccinați, puii sunt ținuți într-o zonă întunecată, în care mediul este controlat corect pentru a le permite să se liniștească înaintea transportului;

–         puii sunt încărcați printr-un sas cu mediu controlat, în camioane cu aer condiționat, pentru transport spre fermele de broiler;

–         ora estimată sosirii este stabilită înainte, astfel ca puii să fie plasați corect și cât de repede posibil;

–         puii descărcați sunt furajați și au acces la apă, imediat.

Pregătirea fermei pentru următorul ciclu și plasarea puilor

Se impune ca exploatațiile individuale să aibă păsări de aceeași vârstă, folosind principiul ”totul plin, totul gol”. Programele de vaccinare și curățenie sunt mai dificile și mai puțin eficiente la exploatațiile cu mai multe vârste, fiind foarte probabil să apară probleme de sănătate, rezultatul reflectându-se într-o performanță finală suboptimă.

Halele, zonele care le mărginesc și tot echipamentul auxiliar trebuie dezinfectate înaintea sosirii materialului pentru așternut. Materialul așternutului se împrăștie uniform într-un strat de 8-10 cm. Unde temperaturile podelei sunt adecvate (28-30 grade Celsius), adâncimea așternutului poate fi redusă, când costurile de eliminare reprezintă o problemă. Așternutul neuniform poate restricționa accesul la furaj și apă, putând duce la pierderea uniformității lotului.

Puii nu își pot regla propria temperatură corporală până la împlinirea vârstei de 12-14 zile. Temperatura corporală optimă trebuie atinsă prin asigurarea temperaturii optime a mediului, iar temperatura pardoselii, la populare, este la fel de importantă ca temperatura aerului. Temperatura și umiditatea relativă trebuie stabilizate cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea puilor. Acestea trebuie monitorizate regulat pentru a asigura un mediu uniform, de-a lungul întregii zile de demaraj.

Cu cât puii rămân mai mult în cutii, cu atât crește pericolul deshidratării, putând duce la mortalitate timpurie. Puii trebuie plasați repede, cu blândețe și uniform pe hârtie, în interiorul spațiului de demaraj, furajul și apa fiind la discreție. Exemplarele valide trebuie lăsate să se așeze timp de o oră, pentru acomodarea cu noul mediu. După acest interval se efectuează un control, pentru a confirma accesul la furaj și apă pentru toți puii.

În primele șapte zile trebuie asigurate 23 ore lumină cu 30-49lucși intensitate, pentru a stimula adaptarea la noul mediu și a încuraja consumul de apă și furaj. Confirmarea adaptării la hrană și adăpare se face prin intermediul unui eșantion de păsări (30-40, din 3-4 locuri diferite), la 8 și la 24 de ore după sosirea în fermă.

În 2015, Frigoexpres va avea o creștere de 10 %
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

În anul 2015, compania de transport Frigoexpres va avea o creștere de 10 % a afacerilor, a declarat Florian Mihuţ, Directorul General şi acţionarul majoritar al transportatorului orădean, la acest lucru urmând să contrinuie noile contracte semnate în Germania, Franţa şi Elveţia.   „Anul trecut l-am terminat cu o cifră de...

Afacerile VPK Packaging-Salonta vor trece de 23 de milioane de euro
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Afacerile VPK Packaging-Salonta vor trece de 23 de milioane de euro, în 2015. Mai precis, producătorul belgian de ambalaje din carton VPK Packaging, care deţine pe piaţa locală două fabrici la Salonta, judeţul Bihor, şi-a bugetat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 23,6 mil. euro, mai mult cu 13% faţă de anul trecut, în principal pe...