Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Măsura 141 nu va beneficia de realocări de sume

Autor: Ilie Stoianluni, 24 iunie, 2013

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că măsura 141 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), privind sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, nu se va regăsi în această formulă în viitorul PNDR şi nici nu va beneficia de realocări de fonduri pe actualul program.

„Personal, cred că, dacă eram ministru atunci când s-a deschis această măsură, nu o deschideam niciodată. Nu cred că a adus sau va aduce vreun beneficiu, ci doar va întreţine o activitate mică în gospodăria familiilor. Sunt 480 milioane de euro care au mers către această măsură şi care puteau fi folosite într-o modalitate mult mai corectă, cum ar fi, de exemplu, fermele de familie”, a spus Daniel Constantin, la o întâlnire cu fermierii din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Întrebat ulterior, la conferinţa de presă, dacă măsura 141 va mai fi preluată în noul PNDR, ministrul a afirmat că nu sub forma în care a fost implementată până acum.

„Măsura 141 cu siguranţă nu se va mai găsi în forma în care este astăzi. Vor exista măsuri, cred eu, mult mai eficiente decât a fost măsura 141, în care acordăm cinci ani 1.500 de euro (pe an – n.r.) către gospodăriile ţărăneşti, în care, din punctul meu de vedere, nu facem decât să prelungim agonia. Trebuie să-i ajutăm pe acei oameni din gospodării să ajungă să fie fermă de familie. Din acest motiv, chiar în acest an, din fonduri europene, şi sper că va continua măsura şi după 2014, am acordat un sprijin important, de 50.000 de euro nerambursabili, pentru cei care vor să-şi dezvolte fermele de familie”, a explicat Daniel Constantin.

El nu vrea să aloce nici bani în plus pentru această măsură, deşi la nivelul ţării sunt depuse peste 22.000 de proiecte declarate eligibile, iar fondurile ajung pentru puţin peste 14.000.

„Către 141, cu siguranţă nu. Am spus nu din două motive: în primul rând, eu nu cred foarte tare în această măsură, nu cred că poate să aducă beneficii importante şi mai degrabă aş duce banii către fermele de familie; pe de altă parte, suntem pe ultimele luni ale perioadei 2007-2013, în care trebuie să concentrăm banii pe care îi mai avem la dispoziţie pe măsurile cu adevărat importante. Sistemul de irigaţii a beneficiat de o creştere importantă, sistemul de creare de depozite de colectare legume-fructe, fermele de producţie la fel şi iată acum fermele de familie”, a declarat Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, şi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, Maria Grapini, au participat, sâmbătă, la o masă rotundă organizată de filiala Bistriţa-Năsăud a Partidului Conservator, la care au fost invitaţi aproximativ 200 de fermieri şi întreprinzători din zonă. (AGERPRES)

Recomandările DVSSA-Sibiu pentru crescătorii de ovine
Autor: Maria Demetriad  /   joi, 15 ianuarie 2015

Activitarea de reproducţie (monta şi obţinerea de miei prin fătări în campanii organizate) reprezintă o etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor care asigură venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi creşterea efectivului, sau înlocuirea animalelor reformate sau moarte, se arată într-o...

Controlul și eliminarea IVEMP în creșterea porcilor
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 14 ianuarie 2015

Infecția cu virusul encefalomiocarditei porcului – IVEMP (Encefalomyocarditis virus – EMPV) este o boală infecțioasă virală întâlnită la porcine de toate vârstele, îndeosebi la grupele de tineret porcin, fiind evidențiată printr-o mortalitate ce variază între 10% și 100%. Produsă de un cardiovirus, boala afectează deseori...

Măsura 141 nu va beneficia de realocări de sume

Autor: luni, 24 iunie, 2013

Comisia Europeană trebuie să își dea acordul pentru noul PNDR
Autor: Meat MIlk  /   joi, 22 ianuarie 2015

Comisia Europeană trebuie să își dea acordul pentru noul PNDR. Ca urmare, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 ar putea fi demarat în luna martie 2015, doar în cazul în care, în perioada imediat următoare, Comisia Europeană va comunica acordul de principiu în baza unei adrese oficiale transmise de Ministerul...

România- locul 19 în privința prețului cărnii de tăuraș
Autor: Meat MIlk  /   luni, 19 ianuarie 2015

Conform Comisiei Europene, care citează surse Eurostat, România se clasează pe locul 19 în privința prețului cărnii de tăuraş şi de vită în carcasă. Carnea de tăuraş se vindea în medie cu 270 euro/100 kilograme iar cea de vacă la 204 euro/100 kilograme. “Preţurile s-au dus în jos şi la carne şi la lapte din cauza embargoului...

CE solicită opiniile fermierilor pentru vânzarea în comun a produselor agricole
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Comisia Europeană (CE) a demarat, în 15 ianuarie 2015, consultările pe tema proiectului privind vânzarea în comun de produse agricole, invitând părţile interesate să îşi prezinte observaţiile cu privire la noul proiect privind aplicarea normelor antitrust ale UE în sectorul agricol, informează un comunicat de presă al CE. Cele mai...