Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Meat & Milk 2017, la câteva zeci de ore de start

Autor: meatmilkluni, 22 mai, 2017

Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2017, cea mai mare manifestare de profil din România, dar și din Europa Centrală și de Est, își va deschide lucrările celei de-a VI-a ediții peste numai câteva zeci de ore, mai precis, în dimineața zilei de 25 mai, la ora nouă.

 

Încă de pe acum, deși înscrierile se fac și pe ultima sută de metri, putem contabiliza un record de participare, atât ca număr de companii care, sub o formă sau alta, vor fi prezente în toate secțiunile evenimentului (Ședințe generale, Workshop-uri, Movie Meat & Milk, B2B-Expo), ca număr al fermelor comerciale care și-au anunțat prezența, cât și din punct de vedere al numărului firmelor care vor fi reprezentate la eveniment prin simplă participare. În plus, agenția infoGROUP și revista Meat & Milk, în calitate de organizatori, mai pregătesc surprize de proporții care vor fi anunțate în scurt timp.

 

Iar, dacă am vorbit mai sus despre recorduri, la fel de impresionantă și numeroasă este lista oficialilor confirmați, care vor lua cuvântul și care vor dialoga direct, liber, constructiv, cu toți cei prezenți în marea sală de evenimente a Hotelului Alpin din Poiana Brașov. Iat-o:

 

Gratiela Gavrilescu-Vicepremier, Ministrul Mediului

Petre Daea-Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Viorica Dancila-Vicepresedinte al Comisiei pentru Agricultura a Parlamentului European

Maria Grapini-Comisia pentru Industrie si Protectia Consumatorului a Parlamentului European

Laurentiu Rebega-Europarlamentar

Bogdan Marcel Pandelica-Presedinte ANPC

Paul Anghel-Director General ANPC

Traian Petcu-Vicepreședinte ANSVSA

Sorin Lungu-Director al Directiei Bunuri de Larg Consum-Consiliul Concurentei

Gyerko Laszlo-Consilier, Consiliul Concurentei

Dorin Valter Enache-Director DSVSA Brasov

Dana Tanase-Director Executiv ARC

Sorin Minea-Presedinte Romalimenta

Dorin Cojocaru-Presedinte APRIL

Florin Capatana-Vicepresedinte AMRCR

Stefan Padure-Presedinte APAR

Claudiu Franc-Presedinte FCBR

Ioan Ladosi-Presedinte APCPR

 

Invitați de onoare (sub rezerva programului guvernamental):

 

Sorin Grindeanu-Prim-Ministru

Sevil Shhaideh-Vicepremier, Ministrul Dezvoltării Regionale.

 

Totodată, ne bucurăm să vă anunțăm lista la fel de impresionantă a companiilor care susțin prin parteneriate această a VI-a ediție a Conferinței Internaționale Meat & Milk:

 

PARTENER PLATINUM

Cris-Tim

 

PARTENERI GOLD

EVW Holding, Romanian Business Consult 

 

PARTENERI SILVER

Tetra Pak, Net Brinel, Auto Frigo Center

 

PARTENERI

 

Adisseo, Agricola Internațional Bacău, Agro Input Distribution, Albalact, Allflex România, Aliat Auto, Angst, Biotrend Plus, Carrefour România, Chr. Hansen, CMC Grup Brocker de Asigurare, Comagrimpex, CSB System, Debitron Termo, Della Toffola Group, FGCR-IFN, Godac Carmangerie, Holland Dairy House, Inaq Consulting, Legra Impex, Mirdatod, Oxigenic UVC Solutions, Rota Guido, Sergiana, Sudpack, Synerlink, Testo.

 

Parteneri Media:

Agro TV, Agrobusiness Transilvania

 

Ca informații de ultimă oră, să nu uităm să menționăm cina festivă din seara zilei de 25, Gala Premiilor Meat & Milk 2017, precum și programul de networking despre care se știe că este cel mai vesel, plăcut și fructuos dintre toate programele evenimentelor similare, fapt care justifică sloganul acestor momente:

Contacte și Contracte!

 

Așadar, dragi prieteni, dragi invitați, dragi oaspeți, vă așteptăm cu drag la Meat & Milk 2017.

Echipa organizatoare va fi acolo PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!

 

Detalii despre eveniment pe www.meat-milk.ro/conferință.

EVENIMENT: Vineri 19 ianuarie, pe Agro TV, va debuta emisiunea Meat.Milk.!
Autor: meatmilk  /   luni, 15 ianuarie 2018

Vineri, 19 ianuarie, de la ora 19, la postul de televiziune Agro TV va fi difuzată prima ediție a emisiunii Meat.Milk., o coproducție a agenției infoGROUP și a postului de televiziune amintit. Invitații premierei vor fi domnii Sorin Minea-Președinte Romalimenta, Dorin Cojocaru-Președinte APRIL și Florin Căpățână-Vicepreședinte...

Au început înscrierile la Conferința Internațională Meat & Milk 2018!
Autor: meatmilk  /   joi, 2 noiembrie 2017

Agenția infoGROUP, editor al revistei Meat.Milk., anunță începerea campaniei de înscriere la cea de-a VII ediție a Expo-Conferinței Meat & Milk, eveniment central al industriilor de carne și lapte ale României care se va defășura în zilele de 10-11 mai 2018 la Hotel Alpin din Poiana Brașov.   Concepută după un format...