Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
IFS

Mihai Dinvale: Am aroganta de a spune ca ma confund cu Teatrul Mic

Autor: Meat MIlkmiercuri, 30 ianuarie, 2013

(Autor: Ilie Stoian) L-am vazut prima oara in Oamenii cavernelor al lui Saroyan, in regia lui Dinu Cernescu; apoi, in Evul mediu intamplator al lui Romulus Guga, in regia lui Cristian Hadji-Culea si, doar un pas in timp mai incolo, in Diavolul si Bunul Dumnezeu al lui Sartre, in regia lui Silviu Purcarete. Inca de prima oara, i-am admirat si sensibilitatea, dar si maturitatea jocului, stiinta de a dramui nuantele, aplecarea spre exactitatea rostirii ca si cum, fiecare cuvant ar fi o nota din partitura musai dramuita in luminosul Sol Major. Spre finalul anilor ‘80, autorul acestui interviu avea sa lucreze, el insusi, la Teatrul Mic, institutie pe care Mihai Dinvale a slujit-o si o slujeste cu credinta si respect. Cunoscandu-l, i-am inteles mai bine dragostea pentru meseria pe care si-a ales-o. Dar aceasta pacatoasa de dragoste nu poate fi deslusita pe deplin decat vazand actorul acolo unde ii sta lui mai bine, adica, pe scena. Despre scena, teatru, dar si despre micile placeri lumesti, in randurile de mai jos, cu unul dintre foarte importantii oameni de teatru, Mihai Dinvale.

DinavaleCa pianist, nu puteam sa fiu decat singur

FDC: Domnule Mihai Dinvale, ati studiat pianul. A fost teatrul intr-atat de ofertant, incat nu ati urmat Conservatorul, optand pentru Institutul de teatru?

Mihai Dinvale: Aceasta rasturnare din viata mea a fost efectul televiziunii culturale a anilor ‘60. Atunci, adolescent fiind, cele doua emisiuni saptamanale de teatru care erau mi-au schimbat destinul. Mi-am spus ca ma pot exprima mai bine intr-o echipa. Ca pianist, nu puteam decat sa fiu singur. Dar nu regret anii de muzica, pentru ca mi-au dezvoltat nu numai sensibilitatea artistica, dar si o cultura solida, in general.
FDC: Pe cine ati avut profesori, la I.A.T.C.?
M.D.: Pe Moni Ghelerter, Zoe Anghel Stanca si Gheorghe Angheluta, cei trei corifei ai mei. Printre altele, profesoara mea, Zoe Anghel Stanca a implinit, recent, 90 de ani
FDC: Ii uram si noi, la multi ani In mod inevitabil generatiile se schimba. Va considerati printre maestrii teatrului romanesc de acum?
M.D.: ªtiu ca destinul meu a fost legat de Teatrul Mic. Dar sa afirm ca as fi unul dintre maestri, nu stiu, altii trebuie sa spuna lucrul asta. Am insa aroganta de a spune ca ma confund cu Teatrul Mic in care am jucat inca din anul doi de facultate. Am cunoscut generatii imense, de la inceputul anilor ‘70 si pana acum si, iata, am ajuns ca eu sa fiu printre cei batrani, ducand ceva din mirajul teatrului vechilor maestri, miraj sadit in mine, de ei, spre generatiile de acum.
FDC: Ce atmosfera ati gasit aici, in momentul in care ati sosit?
M.D.: Nu era cea mai extraordinara, pentru ca era o densitate de vedete care facea atmosfera insuportabila, din cauza orgoliilor. Nici Bulandra nu avea atatea vedete, cate erau aici. Era normal sa nu incapa doua sabii intr-o singura teaca, atmosfera fiind deosebit de incinsa. Dar am invatat, in preajma lor, meserie.
FDC: Bine, dar densitatea de mari vedete insemna si competitie artistica
M.D.: Da, dar din pacate, aceasta competitie nu era pusa in valoare in spectacole de mare amploare. Vedeai doar creatii individuale de mare valoare si doar ici, colo, cate un spectacol care sa iasa din tipar.
FDC: ªi mai apoi?
M.D.: Apoi, am trecut in a doua etapa, de mare efervescenta recunoscuta de toata tara, adica, perioada lui Dinu Sararu, in care s-a pus accent, in special, pe spectacolele de teatru care ieseau din tipar, in care regizorul era un om foarte important. Am avut regizori de mare valoare: Catalina Buzoianu, Silviu Purcarete, Cristian Hadji-Culea au fost doar cativa si va dati seama cu ce oameni s-a lucrat aici. In capul nostru, in varful piramidei actorilor erau intotdeauna ªtefan Iordache si Valeria Seciu, noi, din spate, incercand sa intregim trupa. Atunci, acest cuvant, trupa, aceasta notiune de trupa a teatrului era foarte la moda. Iar din trupa teatrului, un Dinu Manolache, un Dan Condurache, Rodica Negrea, Florin Calinescu, Mitica Popescu si multi altii, incercau sa ridice si ei, capul.
FDC: S-a discutat destul de mult despre perioada Dinu Sararu. Acum, dupa atata timp, am gresi daca am spune ca Dinu Sararu a fost unul dintre cei mai buni directori din teatrul romanesc?
M.D.: Da, cu siguranta a fost asa, pentru ca era unul care cunostea sistemul foarte bine, folosindu-l pentru a scoate in valoare lucruri nemaipomenite.
FDC: Dar, din punct de vedere al programului artistic, cum ati caracteriza acea perioada?
M.D.: Au fost realizate in acei ani mari spectacole, de la Shakespeare ori Caragiale si pana la autori ai momentului. Practic, in acele vremuri, Teatrul Mic era cea mai buna institutie teatrala din tara. Iar ca actori, munceam enorm, munceam ca robii, stiti bine lucrul acesta, pentru ca ati lucrat aici Noi nu notam zilele in care avem spectacol, ci ziua din luna in care eram liberi Munceam in draci

Teatrul Mic a platit cel mai mult

FDC: Ce s-a petrecut dupa 1990?
M.D.: Cred ca Teatrul Mic a platit cel mai mult din pretul tranzitiei. Pentru ca, anterior, avusesem un atat de mare succes, multi au zis: Aha, v-a venit si voua randul sa cadeti. Oricum, am traversat si noi perioada de zurbageala, in care toata lumea se intreba cum trebuie facut teatrul, dar si din punct de vedere administrativ. Am schimbat o sumedenie de directori, o parte din colectiv s-a risipit ca, uite, din vechea trupa, am ramas cam putini.
FDC: Acum sunteti director executiv. Pana la urma, puteti spune ca Teatrul Mic si-a fixat niste mecanisme dupa care sa functioneze?
M.D.: Teatrul romanesc nu si-a fixat niste principii. ªi daca privim din perspectiva manageriala, nu putem spune acest lucru, pentru ca, managerial inseamna sa fructifici anumite realizari artistice. Bine, administrativ, statul inca ne ajuta. E drept, salariile sunt de belea, viata actorilor e grea, dar existam, functionam. Dar, sunt cautari care incearca sa redefineasca si cum ar trebui sa fie conceptul de manifestare teatrala si conceptul regizoral si conceptul spectacolului. Vedeti, acum sunt la moda spectacolele facute de corifeii teatrului maghiar, care considera ca au inventat roata. Dar, nu cu rautate o spun, ei continua un lucru pe care noi l-am facut in anii ‘80, ca modalitate de expresie artistica. Unii spun ca acesta este drumul, dar nu stiu. Sunt unele lucruri care ma impresioneaza dar sunt destule pentru care eu spun: Nu e nimic nou.
FDC: Iar regizorii tineri?
M.D.: Sunt mult mai angajati in viata cotidiana pe care vor sa o scoata din strada si sa o aduca pe scena. Teatrele cauta spectacole si de acest gen.
FDC: Sa credem ca am trecut de la realismul socialist, la realismul capitalist?
M.D.: (razand) He, he, he, Nu m-as baga sa fac o anumita categorisire estetica, imi e greu sa spun. Oricum, sunt mult mai ancorati in social.
FDC: Atunci, teatrul trebuie sa urmeze drumul televiziunilor comerciale care spun: Sa dam ce vrea publicul?
M.D.: Nu, in niciun caz Programul artistic al unui teatru este, din fericire, altceva decat play-listul unei televiziuni.
FDC: In programul Teatrului Mic isi mai fac loc clasicii?
M.D.: Uite, in stagiunea asta, da Punem in scena Profesiunea doamnei Warren, de George Bernard Shaw. Ce vreti mai clasic decat atat? Shakespeare nu lipseste, prin Hamlet, Visul unei nopti de vara sau Furtuna. Apoi, sa nu uitam ca este anul Caragiale pe care noi il vom onora montand D’ale carnavalului.

Pestele trebuie sa fie, neaparat, cel mai mare

FDC: Am aflat ca sunteti un mare amator de pescuit.

M.D.: Bolnav, chiar
FDC: Iar pestele trebuie sa fie, neaparat, de 40 de metri sau poate sa fie si ceva mai mic?
M.D.: Nuuuu. Pestele trebuie sa fie cel mai mare si trebuie sa te lupti cu el pana l-ai prins Nu suport ideea sa vin acasa cu mana in buzunar. Nu fac parte din categoria ecologistilor care, dupa ce au prins un peste, trebuie sa-l puna inapoi, in balta. Nu, l-am prins, e al meu Dar am masura. Bine, si proprietarii de balti sunt destul de stricti, asa ca n-am ce face.
FDC: Va place sa si mancati pestele pe care il prindeti?
M.D.: Enorm Doar nu scot pestele din apa ca sa ma uit la el, ci pentru a-l manca, si asta, cu mare bucurie.
FDC: Aveti un fel anume de a-l gati?
M.D.: Oricum.
FDC: Il gatiti dumneavoastra?
M.D.: Impreuna cu sotia, facem cooperativa.
FDC: Pescuiti la lanseta sau la undita?
M.D.: Cel mai mult, la lanseta. Am un grup de prieteni cu care plec la pescuit, pentru ca trebuie sa comunici, e o prostie sa pleci de unul singur la pescuit. Petreci timpul altfel, in grup.
FDC: Poti face teatru la pescuit sau, mai de graba, circ?
M.D.: Poti face un teatru excelent la pescuit, poti face orice, dar, mai ales, poti vedea spectacolul naturii in direct, nu pe Animal Planet.
FDC: Poate reprezenta o sursa de inspiratie, pentru actorul Mihai Dinvale, o scena de rapacitate din natura?
M.D.: Da, da, da. Am vazut niste scene incredibile de ferocitate, pe care le poti prelua.
FDC: Ce proiecte personale aveti pentru viitor?
M.D.: Nu am de gand sa trag linie. Dar vine o vreme in care noi, cei batrani, trebuie sa ne dam usor, in spate, pentru a lasa loc si celor tineri.
FDC: Va multumim

Irina Cojar, actrita a Teatrului National Bucuresti: Port pe umeri o uriasa mostenire culturala
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 30 ianuarie 2013

In atmosfera relaxata a vilei sale de la Mogosoaia, dialogul cu Irina Cojar poarta, inevitabil, semnul marii literaturi, a marii dramaturgii romanesti. Descendenta unei familii care a marcat, in timp, cultura romaneasca, actrita Teatrului National Bucuresti ni se destainuie, facandu-ne sa intelegem ca, fie teatru, fie aliment, totul trebuie sa...

Nu citesc etichetele, prefer carțile
Autor: Meat MIlk  /   marți, 29 ianuarie 2013

Nume: Dana Calugaru Data si locul nasterii: Bucuresti Starea civila: necasatorita Profesie: actrita Mancaruri favorite: cele cu specific arabesc Ati vazut-o, poate, in Costumele sau in Made in Romania. Este unul dintre cei mai valorosi discipoli ai lui Dan Puric; cu ajutorul lui a redescoperit magia teatrului si placerea de a fi pe scena....