Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close
Conferinta

Parteneriate eficiente la Meat & Milk 2013

Autor: Ilie Stoianvineri, 31 mai, 2013

Evenimentul central pentru sectoarele de carne și lapte din România, Conferința Internațională Meat & Milk – „Eficiență, Trend, Adaptabilitate – coordonate ale profitului în 2013”, se află în stadiul final de organizare. Agenția infoALIMENT și revistele Fabrica de Carne și Fabrica de Lapte au reușit și de această dată să alcătuiască un program deosebit de interesant și util, în cadrul căruia vor fi dezbătute cele mai actuale teme. În fața participanților vor fi prezenți reprezentanți de vârf ai autorităților statului, ai principalelor organizații și asociații profesionale, precum și speakeri ai unor importante companii din țară și străinătate.

Pentru ca, la finalul lucrărilor, manifestarea să se dovedească a fi cât mai utilă participanților, prin informațiile care vor fi furnizate, precum și prin soluțiile care vor fi identificate, infoALIMENT, Fabrica de Carne și Fabrica de Lapte au încheiat parteneriate cu cele mai importante instituții guvernamentale din România, dar și cu cele mai importante asociații și organizații profesionale din țară și străinătate.

Astfel, Conferința Internațională Meat & Milk beneficiază de colaborarea directă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European, ANSVSA, APIA și ANPC.

Din partea acestor instituții vor participa: Daniel Constantin-Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu și Achim Irimescu-Secretari de Stat în MADR, delegația ANSVSA, condusă de domnul Vicepreședinte-Subsecretar de Stat Vladimir Mânăstireanu, delegația ANPC, condusă de domnul Președinte Bogdan Nica și doamna Viorica Dăncilă, din partea Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European.

Procesatorii de carne vor fi reprezentați de Asociația Română a Cărnii, prin participarea domnului Președinte Ovidiu Dușleag, iar fermierii producători de carne de porc, de APCPR, prin prezența domnului Președinte Ioan Ladoși. La rândul lor, producătorii și procesatorii de carne de pasăre vor fi reprezentați de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, la lucrări fiind prezent domnul Vicepreședinte Ing. Aurel Damian, iar procesatorii de lapte, de APRIL, asociație condusă de domnul Președinte Dorin Cojocaru și care va reuni numeroase companii membre. La Meat & Milk 2013 nu vor lipsi reprezentanții de vârf ai Romalimenta, precum și a Președintelui acestei federații, domnul Sorin Minea. Până la această dată, au confirmat prezența companii și asociații profesionale din Austria, Danemarca, Olanda, Italia, Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova.

Dintre companiile care vor susține comunicări de ordin tehnic și științific amintim: Arla Foods-Danemarca, Biotrend Plus-Bulgaria, AB Energy România/Gruppo AB-Italia, GEA Tech, Friesian-Olanda, Cargill, Aaylex, INAQ Marco & Alex, etc. iar sistemul bancar va fi reprezentat de FGCR și Banca Comercială Carpatica.

Programul complet, tematica, lista participanților, formularul de înscriere și toate informațiile le puteți afla accesând www.meat-milk.ro sau telefonând la 004 021.223.25.21 sau la 0040 742 235 300, office@infogroup.ro

Meat & Milk 2015: Punem lacat, sau deschidem perspective?
Autor: Ilie Stoian  /   miercuri, 1 aprilie 2015

Pume lacat, sau deschidem perspective? Aceasta este intrebarea pe care fermierii si procesatorii din industriile de carne si lapte ale Romaniei si-o pun in aceasta perioada dificila pentru intregul mediu de afaceri. Sub semnul acesti intrebari se va desfasura ziua de 3 iunie a EXPO - Conferintei Internationale Meat & Milk, eveniment care va...

Meat & Milk 2015 va avea loc în zilele de 3-4 iunie, la Poiana Brașov
Autor: Ilie Stoian  /   vineri, 27 martie 2015

A patra editie a EXPO-Conferintei Internationale Meat & Milk se va desfasura in zilele de 3 și 4 iunie 2015 la Hotel Alpin din Poiana Brasov, sub genericul ”POLITICI DE SPRIJIN, RETEHNOLOGIZARE, PERFORMANTA - prioritati pentru iesirea din impas”.   Meat & Milk  2015 – Discutii directe, rezultate...

Parteneriate eficiente la Meat & Milk 2013

Autor: vineri, 31 mai, 2013

Meat & Milk 2017: Succes de înalt prestigiu național și internațional
Autor: meatmilk  /   marți, 30 mai 2017

În zilele de 25 și 26 mai 2017, la Hotel Alpin din Poiana Brașov, au avut loc lucrările celei de-a VI-a ediții a Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk, organizată de agenția infoGROUP Media Invest și revista Meat.Milk. Manifestarea din acest an s-a derulat sub genericul ”Viziune, Capital, Export-Elemente de eficiență...

A fost lansat Calendarul Meat & Milk 2016
Autor: Meat MIlk  /   luni, 14 decembrie 2015

În pregătirea ediției a V-a a Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk, eveniment care se va desfășura în cursul lunii iunie 2016, Agenția infoGROUP a lansat Calendarul Meat & Milk 2016.   În perioada imediat următoare, Calendarul va fi distribuit gratuit, prin inserarea lui în revistele Fabrica de Carne și...

EXPO – Conferința Meat & Milk 2015 are noi Parteneri
Autor: Maria Demetriad  /   marți, 7 aprilie 2015

EXPO - Conferința Internațională Meat & Milk, evenimentul anului pentru fermierii și procesatorii de carne și lapte din România, care se va desfășura în zilele de 3, 4 iunie la Hotel Alpin din Poiana Brașov sub titlul ”POLITICI DE SPRIJIN, RETEHNOLOGIZARE, PERFORMANȚĂ - priorități pentru ieșirea din impas”, se bucură de noi...