Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Pentru Sergiana în 2019, ”Aniversare și Încredere au fost cele mai prețioase cuvinte

Autor: meatmilkjoi, 16 ianuarie, 2020

Pentru Sergiana, 2019 s-a derulat sub semnul aniversării celor 25 de ani care s-au scurs de la lansarea pe piaţă a primele preparate din carne sub marca Sergiana Poiana Mărului.

 

Dorinţa de a împărtăşi bucuria acestei sărbători a condus la realizarea unui calendar de  evenimente şi acţiuni aniversare care au marcat întregul an, toate atingând dimensiuni fără precedent în istoria Grupului.

 

Dintre proiectele de responsabilitate socială s-au evidenţiat „ Plantează în România”, „Prânzul Altcuiva” şi „Balul Caritabil Sergiana”. În toate acestea, Asociaţia Sergiana a fost cea care a oferit cadrul de acţiune companiilor din Grup şi angajaţilor care s-au implicat ca voluntari în desfăşurareaa proiectelor.

 

Prin programul „Plantează în România!”, angajaţii Sergiana, mulţi dintre ei însoţiţi de copiii, au participat la campania de plantări de arbori coordonată de Asociaţia „Creştem România Împreună!”. Astfel, în apropierea localităţii Şercaia – centrul fermelor Sergiana – va creşteîn anii următori un pâlc nou de pădure.

 

În aprilieam lansat „Prânzul Altcuiva“, proiect în care parteneri ne-au fost clienţii restaurantelor din Sergiana Grup, iar Direcţia de Asistenţă Socială Braşov ne-a ajutat identificând potenţiali beneficiari şi distribuindprânzurile pregătite în restaurantele noastre. În etapele de debut ale proiectului, Sergiana a dublat fiecare prânz donat de clienţii din restaurante, însă implicarea acestora a depăşit aşteptările noastre.

 

Aşa a fost posibil ca pe 1 Octombrie să inaugurăm altă etapă a proiectului, cea susţinută exclusiv de oaspeţii noştri din restaurante. Astfel, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice am adăugat la cadourile oferite de DASBv şi 200 de prânzuri calde. Menţionăm încă o dată că acestea au reprezentat donaţia exclusivă a clienţilor din restaurantele Grupului Sergiana. Acum, ca şi atunci, le mulţumim pentru că au reacţionat cu atâta dărnicie.

 

În aceeaşi notă s-a derulat şi cel mai important proiect caritabil promovat de Sergiana în 2019. La Sergiana Center, de Sfântul Andrei, solidaritatea, mărinimia şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine s-au întâlnit la Balul Caritabil Sergiana. Astfel 120.000 lei s-au adunat pentru a sprijini dotarea secţiei de pediatrie a Spitalului Municipal din Făgăraş, iar la această sumă s-au adaugatşi donaţii în echipamente şi bunuri. În numele copiilor şi al medicilor din Făgăraş, ne facem datoria de onoare să le mulţumim şi pe această cale celor care au sprijinit acest demers!

 

„Ziua Porţilor Deschise” a reprezentat o altă premieră în calendarul aniversar. Anunţul prin care am lansat campania de înscrieri pentru vizita la fabrica de la Poiana Mărului a avut aproximativ  1200  de respondenţi. Doar dorinţa noastră de a programa vizita într-o zi de lucru a făcut ca numărul participanţilor să scadă până la 100. Am ţinut însă ca „Ziua Porţilor Deschise” să dea ocazia oaspeţilor noştri să-i poată urmări pe meşterii din Poiană în acţiune şi să descopere astfel procesul de fabricaţie pentru cât mai multe produse Sergiana. Împărţiţi în grupuri, vizitatorii au parcurs traseul Bunătăţurilor din Ardeal, au pus nenumărate întrebări, iar la final s-au reunit în cantina unităţii la o sesiune de degustări. Ziua a fost o experienţă interesantă şi, sperăm, plăcută pentru oaspeţi, iar pentru noi a fost un exerciţiu de organizare şi comunicare cu totul special.

 

Am spus că ne-am propus să împărtăşim bucuria Sărbătorii Sergiana cu cât mai mulţi oameni. Aşa a luat naştere campania„25 de Ani de Bunătăţuri!”, cea mai amplă campanie de vânzări promoţionale derulată vreodată de Sergiana. Desfăşurată în magazinele proprii, între 12 august şi 27decembrie, campania a condus la distribuirea a 35000 de lozuri răzuibile dotate cu 14 000 de premii instant, alte 25 de premii lunare consistente, plus Marele Premiu: un autoturism Renault Clio.

 

Tot sub semnul aniversării noastre am organizat în toamnă alte două evenimente speciale. Astfel am reuşit să batem orice record anterior şi să ne reunim mai bine de 900 dintre cei 1300 de angajaţi ai Grupului, iar apoi i-am avut ca invitaţi pe 500 dintre colaboratorii şi partenerii noştri. Au fost două ocazii deosebite pentru a spune alături de prieteni „La Mulţi Ani, Sergiana!”

 

Însă finalul anului şi debutul lui 2020 ne-au adus două cadouri nepreţuite. Pe 5 decembrie, în cadrul Galei Safety Awards 2019, Sergiana a primit încă o recunoaştere a preocupării permanente pentru calitate şi siguranţă alimentară. Marca noastră a fost premiată la categoria Best Food Safety. O lună mai târziu, revista locală de businessfwdBV ( Forward Braşov ) a dat publicităţii  topul brandurilor pe care braşovenii le consideră reprezentative pentru comunitate.

 

Acest top este realizat de publicaţia  amintită şi Agenţia BrandBerry. Conform declaraţiilor realizatorilor topului, timp de 30 de zile, 757 de persoane şi-au exprimat opţiunile nominalizând câte 3 companii locale. Majoritatea respondenţilor au arătat că au încredere în marca Sergiana şi au votat-o pe prima poziţie, brandul din Poiana Mărului acumulând peste 15000 de puncte, în timp ce urmăritorii au depăşit 9000.

 

Astfel anul aniversar s-a derulat sub semnul dorinţei de a trăi şi împărtăşi bucuria alături de alţii şi s-a încheiat sub semnul încrederii prin care comunitatea ne-a răspuns.

 

Obiective pentru 2020

 

Conform punctelor de vedere exprimate de managementul executiv al Sergiana Grup, 2020 va fi din nou un an cu obiective ambiţioase pentru mai multe dintre diviziile Grupului. În ceea ce priveşte reţeaua comercială proprie, ţinta acesteia este să atingă pragul de 60 de magazine. În acelaşi timp, departamentul HoReCa va adăuga în portofoliu încă un restaurant tradiţional. Acesta va fi amplasat în Centrul Comercial AFI Braşov.

 

Potrivit estimărilor dezvoltatorului AFI Europe, noul centru urmează să fie inaugurat în prima parte a anului. Un proiect extrem de important în economia Grupului revine sectorului zootehnic. 2020 va fi sinonim cu restructurarea acestui domeniu, astfel încât Sergiana Grup va ajunge să opereze 3 ferme suin specializate, de la centru de genetică, la complex de îngrăşare a porcilor.

 

Dincolo de aceste obiective ambiţioase, în domeniul resurselor umane, sunt vizate proiecte de dezvoltare personală a angajaţilor, mare parte dintre acestea urmând a fi derulate prin structura internă care a fost implementată prin programul Şcoala Sergiana.

 

Traseul stabilit pentru atingerea acestor ţinte are două jaloane importante. Primul, cel general, rămâne preocuparea constantă pentru calitate, în timp ce provocarea pentru fiecare membru al echipei este să conştientizeze rolul său şi să răspundă prin implicare în procesele din viaţa companiei. Însă toate acestea vor fi cu siguranţă subiecte asupra cărora Sergiana vă va informa pe parcursul anului care tocmai a început.

Doripesco a lansat „la apă” Restaurantul Corabia
Autor: meatmilk  /   joi, 19 decembrie 2019

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, a fost o zi încărcată cu emoții pentru membrii echipajului Doripesco, care au lansat „la apă” Restaurantul Corabia.   Cel mai nou restaurant Doripesco, cu o arhitectură în formă de corabie și cu o capacitate de 250 locuri, este situat pe DN13 (E60), Km. 24, în direcția Brașov -...

Creșteri spectaculoase ale profiturilor în industria de lactate
Autor: meatmilk  /   miercuri, 18 decembrie 2019

Romanii consuma lactate, iar firmele de profil castiga tot mai mult teren pe an ce trece. Potrivit risco.ro, anul 2018 a fost unul extrem de profitabil pentru producatorii de produse din lapte. Unele dintre cele mai mari firme au inregistrat cresteri spectaculoase a profiturilor. Daca in trecut consumul de lapte, branza, smantana si...