Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Porcul romanesc mai asteapta viza pentru Europa

Autor: Meat MIlkmarți, 29 ianuarie, 2013

Premierul demis, Emil Boc, ne dadea, la inceputul lunii noiembrie, vestea buna ca Romania va relua, incepand cu 1 ianuarie 2010, exportul de produse din carne de porc catre statele Uniunii Europene. Informatia furnizata de premier se bazeaza pe o decizie adoptata pe 4 noiembrie 2009, la Bruxelles, la reuniunea SCFCAH (Comitetul pentru Problemele Lantului Alimentar si a Sanatatii Animalelor – organism al Comisiei Europene), prin care s-a votat modificarea Deciziei 2008/855, efectul fiind introducerea intregului teritoriu al Romaniei in Partea a III-a a Anexei acestei decizii, privind prelucrarea in sistem lohn a carnii de porc (provenita din zone libere de pesta porcina clasica – PPC), incepand cu 1 ianuarie 2010.

Vestea proasta era, insa, ca “vestea buna” se refera doar la acele produse din carne de porc care folosesc ca materie prima carne de porc din import, din tari sau regiuni unde nu exista focare de pesta porcina. Pentru exportul de carne de porc si produse din carne de porc fabricate din materie prima din tara, nu exista inca precizata o data, cand acestea ar putea sa poata fi comercializate pe pietele statelor din UE, conditia fiind aceea ca in Romania, sau macar in anumite regiuni ale acesteia, sa nu mai reapara focare de pesta porcina.

In acest fel, se permite unitatilor de procesare a carnii de porc din Romania, care prelucreaza carne provenita din zonele europene oficial libere de pesta porcina clasica, sa poata livra pe piata unica europeana produse purtand marci romanesti, conditia aprobarii acestora fiind capacitatea de a demonstra trasabilitatea carnii materie prima si a productiei destinate exportului.

Chiar si asa, este aproape o certitudine ca momentul in care exporturile romanesti de produse din carne de porc ar putea sa ajunga pe pietele europene nu va fi mai repede de 1 august 2010. „In cel mai bun caz, va fi liber de la 1 august 2010”, afirma, nu cu mult timp in urma, Gheorghe Caruz, presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc. Iar oficialii ANSVSA veneau si ei sa confirme a­ceasta opinie, aratand ca Romania va putea face export cu carne de porc doar dupa ce vor fi efectuate toate controalele necesare, termenul avansat pentru finalizarea acestora fiind a doua jumatate a anului viitor: „In prima parte a anului 2010, vor avea loc mai multe inspectii comunitare in Romania, pentru a urmari in continuare evolutia pestei porcine clasice dupa oprirea vaccinarii”. In plus, pentru a exporta in UE produse in acest sistem “lohn”, producatorii va trebui sa fie autorizati de ANSVSA, iar procesul de productie sa fie organizat astfel incat carnea destinata comertului intracomunitar sa fie prelucrata separat.

Se pune, insa, intrebarea daca exportul de produse romanesti din carne de porc, fabricate din materie prima importata, este un avantaj pentru procesatorii autohtoni, in conditiile in care unii dintre acestia sunt de parere ca folosirea carnii de porc produse in Romania are ca rezultat obtinerea unor mezeluri mai gustoase si, deci, mai cautate pe piata. Or, inlocuirea carnii de porc romanesti in mezelurile produse sub marci romanesti, prin carne de porc importata, ar constitui din acest punct de vedere un deserviciu pentru produsele fabricate in Romania si ajunse pe pietele europene. Astfel, Gheorghe Caruz, presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc, declara ca: „Astfel ne obliga sa venim la ei pe piata cu carnea lor, care e mai proasta din punctul de vedere al calitatii”. Gheorghe Caruz atragea in continuare atentia si asupra faptului ca exista cercuri politice si de afaceri din UE, care au interesul blocarii produselor din Romania, care vor fi cautate datorita gustului foarte bun si pentru ca sunt „mai sanatoase“. Prin urmare, Caruz nu exclude posibilitatea ca, in 2010, sa apara relatari despre reaparitia unor focare de gripa porcina in Romania, ceea ce ar avea ca rezultat reintrodu­cerea vaccinului si, implicit, blocarea exporturilor. Presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc arata ca, in Occident, in momentul in care apar cazuri de pesta porcina, autoritatile competente manifesta o mult mai mare discretie decat oficialii ANSVSA. „La ei, cand apare pesta, tac din gura, izoleaza zona si acopera cazul. La noi, daca apare la Timisoara, ma opreste pe mine la Braila; ar trebui sa se puna interdictie la nivel de judet“.

Concomitent cu eliminarea vaccinului antipestos si cu acordarea permisiunii pentru marcile romanesti de a intra pe piata UE, o serie de stimulente oferite crescatorilor de suine vor disparea, deoarece Comisia Europeana a respins propune­rile Romaniei de a continua schemele de sprijin exis­tente in domeniul productiei de carne de porc, scheme care vor deveni astfel inoperabile incepand cu 1 ianuarie 2010. De aceea, este foarte important daca guvernul (unul in deplinatatea puterilor sale constitutionale) va gasi solutii pentru a ajuta domeniul. „Daca Guvernul va gasi solutii sa sprijine in continuare sectorul acesta (al cresterii suinelor, n.r.) prin subventii, atunci efectivele vor creste si vom reusi sa acoperim un procent mai mare din consumul intern.

Daca nu se va lua nicio masura, atunci acest sector va scadea vertiginos si va trebui sa traim mai mult din import, iar preturile, abia atunci cand nu va exista o contrapondere in tara, vor creste foarte mult. E un paradox: in toate tarile din UE pretul de productie este mai mare decat pretul de vanzare si, cu toate acestea, se face profit. De unde vine profitul acesta? Din subventii ascunse, pe care nimeni nu vrea sa le declare. Fiecare tara gaseste metode si forme de a subventiona pe ascuns, fara sa spuna, si isi pastreaza efectivele “, declara Gheor­ghe Caruz.

O solutie pe care autoritatile romane ar putea sa o aplice, ar fi acordarea de subventii in mai multe sectoare conexe, cum ar fi indeplinirea cerintelor suplimentare privind bunastarea animalelor, finantarea actiunilor fitosanitare de interes national, sustinerea investitiilor in agricultura si garantarea creditelor de investitii, actiuni permise de legislatia europeana si aplicate de altfel in toate statele Uniunii. De exemplu, subventionarea culturilor furajere este una dintre metodele utilizate in Europa de Vest.

Neadoptarea bugetului de stat compromite eradicarea PPC
Spectrul reaparitiei unor focare importante de pesta porcina, in Romania, in 2010, ar putea fi insa unul real si nu doar unul clamat de catre unele cercuri concurente europene.

O prima amenintare vine din partea virusului pestei porcine clasice, care, odata cu interzicerea folosirii vaccinului antipestos, de la 1 ianuarie 2010, ar putea sa revina in exploatatiile romanesti de crestere a porcilor.

Potrivit medicilor veterinari, Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara (ANSVSA) nu a reusit sa implementeze setul de masuri sanitare obligatorii, care sa previna reaparitia pestei porcine clasice. Astfel, pana la jumatatea lunii noiembrie 2009, nu au fost finalizate actiunile de identificare a animalelor si de control al circulatiei acestora (a transportului si comercializarii animalelor vii). Medicii veterinari spun, de asemenea, ca nu au fost implementate masurile de biosecuritate in cele circa 1,9 milioane de ferme mici familiale (gospodariile populatiei), ca nu s-au asigurat si finantat masurile de suprave­ghere virusologica in teritoriu (masuri ce ar trebui sa apara in bugetul de stat pe 2010), si ca populatia nu a fost informata despre modificarile din acest domeniu, toate aceste lipsuri fiind evidentiate si in rapoartele misiunilor de evaluare ale FVO (Food and Veterinary Office).

Ingrijorarea si preocuparea pentru acest subiect se manifesta si la nivelul Comisiei Europene, care a organizat la Bucuresti, in perioada 10-11 noiembrie, intalnirea unitatii „Task Force pentru Pesta Porcina Clasica”, din cadrul Comisiei Europene. Evenimentul a reunit experti europeni in pesta porcina clasica din Germania, Slovacia, Slovenia, Olanda, Ungaria, Bulgaria si Romania si reprezentanti ai DG – SANCO, din cadrul Comisiei Europene.

Conform comunicatului ANSVSA, obiectivul acestei intalniri a fost acela de a evalua situatia pestei porcine clasice in Romania, situatie ana­lizata prin prisma stoparii vaccinarii impotriva acestei boli in tara noastra si a strategiei care urmeaza a fi aplicata incepand cu 1 ianuarie 2010. “Pro­blematicile abordate au fost cele referitoare la situatia epidemiologica a Romaniei sub aspectul pestei porcine clasice, masurile de control care se vor aplica dupa momentul stoparii vaccinarii, depistarea timpurie a bolii, modul de prelevare a probelor, capacitatea si planurile de contingenta ale laboratoarelor, instruiri ale personalului propriu, dar si informarea cetatenilor.

Una dintre recomandarile expertilor europeni a fost aceea de a imbunatati structura sistemului de crestere a porcilor din exploatatiile non-profesio­nale. In acest sens, ANSVSA analizeaza, impreuna cu experti europeni, posibilitatea crescatorilor de porci de a-si comercializa animalele pe piata locala, cu conditia respectarii unor conditii minime de biosecuritate, dupa incetarea vaccinarii”, se arata in comunicatul remis presei de Autoritatea Sanitar- Veterinara. O alta recomandare a fost aceea ca intrunirile grupului de experti pentru pesta porcina clasica sa aiba loc mai des, inclusiv in timp de li­niste epidemiologica.

In ceea ce priveste efectivele de porci mistreti, se impune sa fie intensificata supravegherea acestora, avand in vedere ca Romania va avea acces la o baza de date europeana, unde vor fi introduse date privind supravegherea serologica si virusolo­gica a mistretilor, dar si faptul ca, in trecut, efectivele de porci mistreti au constituit unul din focarele de pesta porcina.
De asemenea, expertii europeni au propus ca ANSVSA sa organizeze grupuri de lucru, simulari pentru pesta porcina clasica unde sa fie incluse toate structurile responsabile pentru combaterea pestei porcine clasice, dar si sesiuni de instruiri cu medicii veterinari de libera practica, crescatorii de animale si vanatorii.

Vine pesta porcina africana
O alta amenintare asupra populatiei de suine din Romania vine insa din afara granitelor UE. Tot in cursul lunii noiembrie, Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) isi exprima ingrijorarea ca o epidemie cu pesta porcina africana, o boala mortala la animale, ce se raspandeste cu rapiditate in Rusia, ar putea afecta, in curand, si Romania si Bulgaria, alaturi de state precum Ucraina, Belarus si Republica Moldova, existand chiar posibilitatea sa se raspandeasca la animalele din statele UE, intreaga Rusie si China. Pesta ajunsese, in 20 octombrie, in Sankt Petersburg, trecand rapid din sudul tarii spre nord. Expertii FAO monitorizau de cativa ani o eventuala epidemie in Georgia si statele vecine, se arata intr-un comunicat al FAO. Potrivit expertilor, pericolul este ca pesta porcina – ce nu poate fi transmisa la oameni – sa se raspandeasca in UE, Europa de Est si bazinul Marii Negre. Cel mai rau caz presupune contaminarea porcilor din China si Asia.

Boala ar fi ajuns in zona caucaziana prin Portul Poti (Georgia) de la Marea Neagra, unde deseurile de la o nava au fost depuse intr-o groapa de gunoi locala, de unde se hranesc mai multi porci.

In prezent, nu exista un vaccin care sa protejeze animalele impotriva contaminarii. FAO a cerut ca laboratoarele din SUA, Europa si Federatia Rusa sa depuna eforturi pentru a scoate pe piata un vaccin eficient.

Decizii gresite ale ANSVSA
Potrivit datelor Asociatiei Romane a Carnii (ARC), pe timpul interdictiei de export ca urmare a existentei focarelor de pesta porcina, Romania a pierdut intre 400 si 600 de milioane de euro din activitatea de procesare, tara noastra devenind totodata dintr-un exportator net, pana la limita anului 1997, un importator, cu o populatie de suine redusa la o patrime fata de 1989.

Încotro se îndreaptă sectorul de carne al României?
Autor: Ilie Stoian  /   vineri, 14 septembrie 2018

Ca jurnalist, dacă vrei să scapi de problema unui titlu, începi cu ”Încotro...”. Ei, bine, de data asta, din păcate, titlul se justifică din plin, pentru că, măcar dacă ne gândim la sectorul de carne, haosul pare a fi instalat din cauza evoluției pestei porcine africane. Așadar, haideți să vedem cum stăm și, mai ales, haideți...

FAO: Mai mult lapte, comerț internațional în creștere
Autor: meatmilk  /   joi, 30 august 2018

Potrivit unui comunicat primit de redacția Meat.Milk, producția mondială de lapte în 2018 se estimează că va crește, beneficiind de randamentele așteptate mai mari și numărul de efective de lapte stabile, susținute de vremea favorabilă și marjele de producție îmbunătățite.   Acest lucru este în conformitate cu...