Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Posibilă revenire în forţă a gripei aviare

Autor: Meat MIlkvineri, 1 februarie, 2013

Lumea riscă să se confrunte cu un nou apogeu al gripei aviare ca cel din 2006, dacă supravegherea şi controlul acestei boli nu vor fi consolidate la nivel mondial, a avertizat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu sediul la Roma, transmite MEDIAFAX.

„Continuarea crizei economice internaţionale arată că există mai puţini bani disponibili pentru prevenirea gripei aviare de tip H5N1 sau a altor ameninţări de origine animală”, a declarat Juan Lubroth, veterinar-şef în cadrul FAO. „Chiar dacă toată lumea ştie că este mai bine să previi decât să vindeci, sunt preocupat deoarece guvernele, în condiţiile actuale, sunt incapabile să rămână pe poziţii”, a mai spus Lubroth.

Potrivit FAO, este necesară o vigilenţă strictă permanentă, deoarece rezervoarele mari ale virusului H5N1 sunt încă prezente în unele ţări din Asia şi Orientul Mijlociu, unde boala a devenit endemică. În absenţa unor controale adecvate, virusul ar putea să se propage uşor la nivel mondial, aşa cum s-a întâmplat în timpul apogeului din 2006. Conform unor estimări oficiale, 63 de ţări au fost afectate în acea perioadă.

Între 2003 şi 2011, boala a provocat moartea sau a determinat sacrificarea a peste 400 de milioane de păsări domestice şi a generat pierderi economice evaluate la 20 de miliarde de dolari. În acelaşi interval de timp, H5N1 a infectat peste 500 de persoane şi a provocat moartea a peste 300, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

China interzice importurile de produse avicole din SUA
Autor: Meat MIlk  /   joi, 15 ianuarie 2015

China interzice importurile de produse avicole din Statele Unite, reacționând la recentele apariții ale unor focare de gripă aviară în SUA, prin interzicerea oricăror importuri de păsări, ouă, carne de pasăre și produse de carne de pasăre din această țară, notează Global Meat.   O declarație comună a Ministerului...

Argentina și-a crescut livrările de carne în Rusia
Autor: Meat MIlk  /   miercuri, 14 ianuarie 2015

Argentina și-a mărit livrările de carne în Rusia, o piață care continuă să aibă deficite la o serie de produse. Conform estimărilor preliminare, în 2014 totalul importurilor de carne de pasăre din Argentina către Rusia s-au ridicat la 20.000 de tone (t), cu aproximativ 25% mai mult decât în ​​2013, anunță Global...