Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Prea puține alimente românești în hypermarketuri

Autor: Meat MIlkvineri, 30 mai, 2014

(Agerpres) Ponderea produselor româneşti din magazinele mari deschise în România nu este una mulţumitoare, dar producătorii trebuie să înţeleagă că pot schimba lucrurile în bine numai prin asociere, a declarat, joi, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

‘Nu sunt mulţumit de ponderea legumelor şi fructelor româneşti din magazinele din România. De aceea, prin fondurile europene pe care le avem la dispoziţie – PNDR 2014-2020, facem tot posibilul să creştem capacitatea de producţie din România. Vom mări, cel puţin la sere, fondul de investiţii, de la un milion de euro la 3 milioane de euro pentru fiecare beneficiar ce vrea să intre într-o astfel de afacere. Pe de altă parte, mi-aş dori să văd şi micii producători în hypermarketuri, dar cu toţii trebuie să înţeleagă că pot fi şi pot ajunge acolo numai dacă sunt asociaţi. Şi nu numai să producă în comun, ci şi să comercializeze în comun. Astfel, pot accesa fonduri pentru a face depozite de colectare la nivelul mai multor comune’, a menţionat Constantin.

Oficialul a precizat, totodată, că o alocare de 635 milioane de euro stabilită pentru perioada 2014-2020 va ajuta comunităţile locale să dezvolte capacităţi de producţie prin intermediul asocierilor.

‘Avem un proiect (…) în care prin grupurile de acţiune locală care vor avea o alocare de 635 milioane de euro pentru 2014-2020, în aşa fel încât acele 7-10 comune câte sunt în arealul respectiv să poată să dezvolte în fiecare sat solarii sau capacităţi de producţie. Pentru ele să avem un depozit care să aparţină acelor familii, dar şi o fabrică de micro-procesare, astfel încât să existe valoare adăugată. Principiul de a avea integrată producţia în România vine exact pentru a găsi mai multe produse româneşti cu valoare adăugată în centrele de comercializare’, a explicat ministrul Agriculturii. Daniel Constantin a participat joi la dezbaterea ‘Focus agricol’, referitoare la securitatea alimentară a României.

Carnea de porc, primul loc în Top-ul importurilor
Autor: Maria Demetriad  /   luni, 19 ianuarie 2015

Carnea de porc a ocupat primul loc în Top-ul importurilor de produse agroalimentare, în primele 10 luni ale anului 2014 Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2014 cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din...

Cris Tim va investi 5 mil. de euro în dezvoltarea producției ready-meal
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Cris Tim va investi 5 milioane de euro în dezvoltarea producției ready-meal, segment care a crescut cu 30% anul trecut, a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului. Totodată, activitatea companiei se va extinde și în zona vinificației, investind alte 2,5 milioane de euro în ”Crama Butic”. "În acest an investim aproximativ 3...