Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Precizări ANSVSA referitoare la recoltarea midiilor din Marea Neagră

Autor: meatmilkluni, 20 ianuarie, 2020

Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații cu privire la interzicerea recoltării de midii din Marea Neagră, ANSVSA face următoarele precizări:

 

Clasificarea zonelor de unde se recoltează midiile, în vederea comercializării, se face la solicitarea părţilor interesate, reprezentate de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, asociaţii de pescari, companii pescăreşti etc.

 

Prima solicitare din partea Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, a fost transmisă către ANSVSA în luna iulie 2019. Urmarea acestei solicitări, ANSVSA a întocmit un Proiect de acord de colaborare, atât cu această instituţie, cât şi cu  Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educatiei și Cercetării, acord necesar în vederea elaborării unui studiu sanitar, care stă la baza clasificării zonelor de recoltare a midiilor.

 

Demersurile întreprinse de ANSVSA către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a se pronunţa asupra acestui acord, până în prezent nu au primit un răspuns oficial.

 

Implicarea celorlalte autorităţi este esenţială, deoarece acestea au competența să  comunice zonele delimitate de unde se va realiza recoltarea moluştelor, sursele de poluare şi impactul pe care îl au sursele de poluare. În conformitate cu cerinţele legislative, recoltarea moluştelor bivalve vii este permisă doar din zone a căror situare şi limite sunt fixe, clasificate în clasele A, B, sau C, clase ce indică nivelul de contaminare fecală.

 

ANSVSA, autoritatea competentă pentru clasificarea zonelor de recoltare a moluştelor bivalve vii, după primirea tuturor datelor necesare, va proceda la clasificarea respectivelor zone. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Maredsous, brânza care merge cu berea Lager
Autor: Nora Marin  /   vineri, 7 februarie 2020

În lumea de azi, în care timpul este comprimat la maxim, iar ritmul vieții este mai alert ca într-un film sf, puține mai sunt locurile în care alimentele se produc ca în alte vremuri. Un astfel de loc este Maredsous, localitatea belgiană unde se află și abația cu același nume. Ei bine, tot acest nume aparține și unora dintre cele mai...

Top-ul vizibilității în on-line al mărcilor de carne, în luna decembrie 2019
Autor: meatmilk  /   marți, 14 ianuarie 2020

ZeList Monitor si fbMonitor, platforme de monitorizare si analiza ale companiei  TreeWorks, au dat publicitatii Top-ul vizibilitatii mărcilor de carne, in on-line, pentru luna decembrie 2019.    Top-ul acopera brandurile prezente in online in mai multe categorii, dintre care vi le prezentam pe cele mai importante. Datele...