Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Prezența firmelor românești la IFFA 2013, un succes binemeritat

Autor: Ilie Stoianvineri, 10 mai, 2013

(Corespondență de la Frankfurt de Elena Radu și Nicoleta Trifu)

În perioada 4-9 mai, la Frankfurt, a avut loc IFFA 2013, cel mai mare târg dedicat tehnologiei de procesare a cărnii. La această ediție au expus 940 de companii din 47 de țări, suprafața ocupată fiind de 100.000 de mp.

Principalele puncte tematice ale ediției din acest an au fost cele legate de sustenabilitate și clean label, ambele abordate în conferințe și simpozioane, atât de specialiști ai unor companii, cât și de oficiali ai Comisiei Europene. Organizatorii au estimat la finalul manifestării un număr de cca 600.000 de vizitatori.

P1110352În acest an, în premieră, au participat cu stand propriu și unele firme din România, din rândul acestora putând aminti Emerson Technik, Ion Moș, Marchand, Inorogul și Betania Packaging.

Alte prezențe românești au fost găzduite de standurile unor companii străine sau de către firmele-mamă ale reprezentanțelor sau filialelor din România, cum ar fi Esarom, CSB System, Supremia, Multivac, Calvtis, Weber, Ulma Packaging, DuPont, Kralex, Linde, BHJ România, Webomatic, Alinda, Profood Rom, Meat System, Pioneer, Maja, Utilia etc.

Dintre delegațiile companiilor românești aflate în vizită de afaceri putem menționa: Sergiana, Unicarm, RBC România și Soluții Tehnice în Industria Alimentară.

P1110205Redacția Fabrica de Carne a fost prezentă la cel mai mare târg de profil din lume, IFFA 2013, de către o delegație care a luat pulsul evenimentelor. Astfel, după cum am informat într-o corespondență anterioară, Emerson Technik s-a bucurat de un binemeritat succes, celulele de afumare produse în România de către această companie stârnind interesul specialiștilor europeni. Legat de participarea acestei companii, dar și a firmei Ion Moș, doamna Eugenia Cărăgui, Director General, ne-a declarat: ”Pentru noi, participarea la acest târg a reprezentat un succes deosebit. Totodată, sunt convinsă că, în acest mod, am contribuit la îmbunătățirea imaginii României”.

P1110207Domnul Nicolae Voic, Director de Vânzări la Esarom, a opinat că ”Această expoziție este cea mai bună, prin participarea cu stand, urmărind să ne menținem imaginea de Nr. 1 în domeniul produselor marinate.”

Domnul Călin Morar, de la Webomatic, a declarat, cu referire la activitatea revistei Fabrica de Carne: ”Vă felicit pentru că, alături de firmele expozante din România, reușiți să faceți cunoscut în lume sectorul românesc de carne”. La rândul său, domnul Ștefan Savu, Area Sales Manager la compania Weber, a fost de părere că ”Sectorul de carne și cel de tehnologie specifică nu merg prea bine în România, în momentul de față, iar prezența românilor aici poate determina dinamizarea afacerilor, în viitor.”

P1110390Din dialogul cu expozanții străini am reținut opinia domnului Tatu Leppanen, Director al Pesutekno, din Finlanda, acela care ne-a declarat: ”Reprezentanții companiilor românești sunt deschiși pentru viitoare colaborări, reușind să ne facem câțiva clienți din România.”, iar doamna Isabelle Ardevol, Marketing Communication Manager al companiei DuPont a spus că ”Noi, deja, suntem cunoscuți în toată lumea dar, prin intermediul acestei expoziții dorim să facem cunoscut faptul că brandul Solae a devenit un brand DuPont”.

Cu siguranță, pentru români, participarea la IFFA 2013 a reprezentat o nouă oportunitate de dezvoltare a propriilor afaceri. Pentru agenția infoALIMENT și revista Fabrica de Carne, târgul de la Frankfurt a îndeamnat, de asemenea, un succes deosebit, o serie de companii străine anunțându-și prezența la cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale Meat & Milk, care se va desfășura în zilele de 26-27 iunie la Poiana Brașov.

Carnea de porc, primul loc în Top-ul importurilor
Autor: Maria Demetriad  /   luni, 19 ianuarie 2015

Carnea de porc a ocupat primul loc în Top-ul importurilor de produse agroalimentare, în primele 10 luni ale anului 2014 Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2014 cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din...

Cris Tim va investi 5 mil. de euro în dezvoltarea producției ready-meal
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Cris Tim va investi 5 milioane de euro în dezvoltarea producției ready-meal, segment care a crescut cu 30% anul trecut, a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului. Totodată, activitatea companiei se va extinde și în zona vinificației, investind alte 2,5 milioane de euro în ”Crama Butic”. "În acest an investim aproximativ 3...