Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

PRIA Agriculture a desemnat premiantele Galei ”Woman in Agriculture”

Autor: Meat MIlkjoi, 31 martie, 2016

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a participat la conferința PRIA Agriculture, însoțită în premieră în acest an de Gala Women in Agriculture, care a avut loc la București, în 29 martie 2016, la hotelul InterContinental, sala Rondă, începând cu ora 14.30.

 

Conferința PRIA Agriculture a fost cel mai important eveniment al primăverii pentru agricultură și a reprezentat o reală platformă de dezbatere între autorități, fermieri și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

 

Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață și finanțează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniune.

 

Și în țara noastră agricultura joacă un rol extrem de important, însă există încă loc de crestere, potențialul Romaniei în sectorul agricol fiind foarte mare. În cadrul conferinței s-a vorbit despre anumite probleme cu care ne confruntăm, dar s-au aflat și soluțiile sau sugestiile pentru o creștere a esențială a agriculturii în România.

 

La conferința PRIA Agriculture lectori au fost: Achim IRIMESCU – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Andras SZAKAL – Director General, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR); Roxana VIDICAN- Decan, Facultatea de Agricultură, USAMV Cluj; Mihaela POPA- Vicepreședinte, CEC Bank; Veronica TONCEA- Director General, FGCR; Oana STOENESCU – Director Vânzări, Garanti Leasing; Cristian POPESCU – Managing Associate, Popovici Niţu&Asociaţii; Emil DUMITRU – Preşedinte, Confederația Națională ProAgro.

 

“Conferinta  PRIA Agriculture  a reprezentat  cel mai important eveniment din această primăvară  pentru  agricultură și a reunit reprezentanți ai autorităților, asociații, fermieri și companii care activează în agricultură. Anul acesta a fost însoțită de o premieră la nivel național și anume, PRIA Women in Agriculture – prima gală din țara noastră destinată femeilor care activează în agricultură”, a declarat Raluca Voivozeanu, organizatoarea PRIA Agriculture.

 

Printre temele abordate în cadrul conferinței s-au regăsit: prioritățile Guvernului  în ceea ce privește agricultura României; aplicarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC) și ale Politicii Comune de Pescuit; activitatea agențiilor AFIR și APIA;  cum se realizează creșterea

 

absorbției fondurilor europene; cadastrul național  și ce ar trebui schimbat la legea care a liberalizat piața funciară, dar și strategia privind cercetarea pe termen lung și diminuarea importului de mâncare prin creșterea producției interne. De asemenea, lectorii au venit cu propuneri despre cum putem crește potențialul agricol al României.

 

Începând cu această primavară conferința a fost însoțită de gala PRIA – Women in Agriculture, în cadrul căreia au fost recunoscute eforturile și contribuția femeilor pentru acest sector important al economiei românești.

 

Pentru că sectorul agricol este esențial și pentru că numărul femeilor care activează în agricultură este foarte mare, dar și al celor care lucrează în rândul autorităților și al domeniilor conexe, în cadrul conferinței PRIA Agriculture s-a premiat și s-a aplaudat activitatea acestora pentru sectorul agricol. S-au aflat, de asemenea, cu ce provocări se confruntă, de ce au nevoie pentru a-și crește afacerile și care sunt poveștile lor de succes.

 

În cadrul Galei PRIA Women in Agriculture premiante au fost:

 

INOVAȚIE: Ortansa STROE- Director General, AGROMEC SENDRENI;

LEADERSHIP:

Eda KIZILCELIK- Director General, AGROLAND;

Floarea Țăpurică- Director General, Iancom SRL;

LEADERSHIP ÎN ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ PENTRU SECTORUL AGRICOL:                 Simona – Allice MAN – Secretar de Stat, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

EDUCAȚIE:

Roxana VIDICAN – Decan, Facultatea de Agricultură, USAMV Cluj;

Petruța CORNEA – Decan, Facultatea de Biotehnologii, USAMV București

CERCETARE:

–    Nastasia BELC- Director General, Institutul Național de Cercetare

Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare București,

Iuliana IONEL – Secretar științific, Institutul de Economie Agrară al

Academiei Române;

IMPLICAREA ÎN COMUNITATE: Adelina POPESCU- Director Executiv, Asociația Fermierilor din România;

RADIO PENTRU AGRICULTURĂ: Vasilica GHIȚĂ ENE- realizator de emisiuni, Societatea Română de Radiodifuziune-Antena Satelor;

EXPORT: Mary-Eugenia PANĂ – Președinte Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România

CRAME: Mihaela TYREL de POIX- Președinte, Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă;

STRATEGII ÎN SCOPUL DEZVOLTĂRII FILIEREI CĂRNII DE PORC: Stanca Alexandra TUDOR-  Director Executiv, Asociația Producătorilor de carne de porc din România.

 

Conferinţele PRIA Events aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experienţă de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

 

Evenimentele PRIA Agriculture se desfășoară cu sprijinul Camerei de Comerț România – Elveția, Camerei de Comerț România – Israel, Camerei de Comerț România – Italia, Camerei de Comerț România – Olanda, Ambasadei Bulgariei în România, APPR și a Confederației Naționale ProAgro. Parteneri ai evenimentului sunt Azomureș, Popovici, Nițu, Stoica&Asociații, APIMAR, Farmtech, Garanti Leasing, CEC Bank, AgrobiotechRom, IFN SA, FRISOMAT, MONSANTO, AISR, USAMV Cluj, Facultatea de Agricultură Cluj-Napoca și Fondul Român pentru Investiții și Consultanță

 

Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Agriculture şi modalități de înscriere pentru participare puteţi găsi pe http://priaevents.ro/

 

 

Indagra 2017: Standul Eurato, unul dintre cele mai vizitate
Autor: meatmilk  /   luni, 30 octombrie 2017

Bifând 20 de ani de la prima participare la Indagra, compania harghiteană Eurato a fost și la această ediție în fericita ipostază de a avea un program foarte încărcat de întâlniri de afaceri, grație soluțiilor tehnologice din Industria frigului pe care le furnizează.   Special pentru revista Meat.Milk, domnul Bencze...

CocoRico “a gustat viitorul” la Anuga 2017
Autor: meatmilk  /   luni, 16 octombrie 2017

(Comunicat) CocoRico, brandul 100% românesc al Grupului Aaylex, a participat la târgul Anuga din Koln, cel mai mare și cel mai important eveniment mondial din domeniul industriei alimentare al anului 2017.   Târgul Anuga, desfășurat anul acesta sub genericul ”Gustă viitorul”, a găzduit 7.200 de companii din 108 de țări,...