Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Aboneaza-te la newsletter
close

Prin calitate, Doly-Com a depășit criza generată de Horsegate

Autor: Ilie Stoianmiercuri, 3 aprilie, 2013

La București a avut loc conferința de presă organizată de Doly-Com, eveniment în care reprezentanții de vârf ai firmei au prezentat pe larg activitatea desfășurată de la înființare și până acum, făcând referire, desigur, și la modul în care a resimțit efectele scandalului cărnii de cal.

La eveniment au participat domnii Iulian Căzăcuț, proprietar al companiei, și Vasile Urzică, Manager pentru strategie și dezvoltare.

De altfel, domnul Urzică a fost acela care a făcut prezentarea firmei, subliniind faptul că, practic, aceasta a fost prima conferință de presă organizată vreodată de Doly-Com.

Referindu-se la activitatea în sine și la principalele etape de dezvoltare, Vasile Urzică a evidențiat capacitatea de prelucrare a abatorului din comuna Roma, județul Botoșani, cea mai mare unitate de acest gen din România, cu facilități pentru sacrificarea bovinelor și a cabalinelor, pe piața cărora, Doly-Com deține o cotă de piață de 14 %.

Cu o experiență de 16 ani pe piața cărnii, însemnând o afacere 100 % românească și numărând 300 de salariați, Doly-Com a avut în anul 2012 o cifră de afaceri de aproape 34 de milioane de euro.  Capacitatea de abatorizare a unității din Botoșani, acolo unde se află și sediul firmei, este de 20.000 de capete de bovine și cabaline pe an, existând și capacități de tranșare a acestora, dar și a porcinelor și ovinelor.

În anul 2007, Doly-Com a achiziționat o unitate de procesare lângă București, la Tunari, acolo unde se produc cârnați, mici și carne tocată. Flota auto este formată din 20 de autospeciale care respectă standardele de siguranță europene și românești.

Activitatea intensă a companiei este reflectată și prin exporturile însemnate de carne de vită și cal, pe piețe din Austria, Olanda, Italia, Suedia, Germania, Bulgaria, Franța și țări extra-comunitare, precum și pe livrarea de carne de vită, porc, oaie, produse proaspete, congelate sau procesate în rețele precum Metro, Carrefour, Lidl sau Kaufland.

La rândul său, domnul Iulian Căzăcuț, proprietarul companiei, a insistat pe calitatea producției, pe respectarea cu strictețe a legislației, cu siguranța deplină a tuturor produselor Doly-Com, toate acestea putând fi asigurate prin tehnologia de ultimă oră de care dispun ambele unități, de la Botoșani și Tunari.

Tot domnul Căzăcuț a fost acela care a declarat că, din totalul exporturilor, pierderile suferite de Doly-Com ca urmare a implicării total eronate a firmei, în Horsegate, nu au fost decât de cel mult 20 %, existând certitudinea că, în cca trei luni, acestea vor fi recuperate.

Tot Iulian Căzăcuț au fost acela care a insistat pe viabilitatea sistemului de trasabilitate implementat încă din anul 2004, compania având toate acreditările de calitate, conform legislației naționale și comunitare.

În finalul conferinței de presă, oficialii Doly-Com au anunțat noua strategie de comunicare în care se va insista pe transparență totală și pe contactul direct cu presa și cu opinia publică, în fapt, consumatori care apreciază cele două branduri, Kravys și Carpathian Beef.

Carnea de porc, primul loc în Top-ul importurilor
Autor: Maria Demetriad  /   luni, 19 ianuarie 2015

Carnea de porc a ocupat primul loc în Top-ul importurilor de produse agroalimentare, în primele 10 luni ale anului 2014 Carnea de porc a ocupat primul loc în topul importurilor de produse agroalimentare în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2014 cu o cantitate de 129.000 de tone, în creştere cu 7 procente faţă de aceeaşi perioadă din...

Cris Tim va investi 5 mil. de euro în dezvoltarea producției ready-meal
Autor: Maria Demetriad  /   vineri, 16 ianuarie 2015

Cris Tim va investi 5 milioane de euro în dezvoltarea producției ready-meal, segment care a crescut cu 30% anul trecut, a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului. Totodată, activitatea companiei se va extinde și în zona vinificației, investind alte 2,5 milioane de euro în ”Crama Butic”. "În acest an investim aproximativ 3...