Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close

Prin noul buget, Agricultura va fi sacrificată în 2016

Autor: Maria Demetriadvineri, 20 noiembrie, 2015

Primul Ministru, Dacian Cioloș a cerut Guvernului ca, până sâmbătă, să prezinte noile coordonate ale Bugetului pe 2016. Din start, informăm că Agricultura va fi sacrificată.

 

Investiţiile publice au fost sacrificate şi în bugetul pe anul 2016 pentru ca statul să se încadreze în ţinta de 3% privind deficitul, în vreme ce Fiscul reclamă că veniturile pe care ar trebui să le colecteze au fost supraestimate.

Bugetul pe anul 2016 prevede un deficit de 2,95% din PIB, cu puţin sub limita de 3% de la care Comisia Europeană declanşează procedura de deficit excesiv, dar pentru a atinge acest procent, autorităţile au redus puternic bugetele ministerelor care realizează investiţii, precum Transporturile, Mediul sau Dezvoltarea, şi au estimat venituri mult mai mari. De asemenea, proiectul prevede amânarea unui număr de „pomeni“.

 

Autorităţile au recurs la aceste măsuri pentru a împăca atât reducerile de taxe din noul Cod Fiscal, cât şi majorările de salarii din domeniul bugetar, dar şi „pomenile“ votate în Parlament. Proiectul de buget pe 2016 prevede tăieri drastice la Transporturi, Mediu şi Comunicaţii, în vreme ce pentru Parlament, Administraţia Prezidenţială, Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE) sunt prevăzute majorări ale cheltuielilor, la fel ca în ultimii ani, potrivit Profit.ro.

 

Produsul Intern Brut (PIB) este estimat pentru anul viitor la 746,6 miliarde de lei, cu o creştere economică de 4,1% faţă de acest an. În schimb, veniturile bugetului general consolidat au fost estimate la 227,3 miliarde de lei, reprezentând 30,4% din PIB, iar cheltuielile ajung la 248,2 miliarde de lei, cu o pondere de 33,2% din PIB. Cheltuielile cu investiţiile vor fi anul viitor, conform bugetului, de 33,26 miliarde de lei, după ce, în 2015, au fost programate la 44,9 miliarde de lei. Cheltuielile de personal sunt programate la 57,6 miliarde de lei, în 2016, însemnând 7,72% din PIB, cu circa 5,5 miliarde de lei mai mari decât în acest an, potrivit sursei citate.

 

Proiectul de buget pe anul 2016 prevede reduceri masive de cheltuieli de investiţii. Astfel, tăieri drastice sunt indicate la Ministerul Mediului – buget de 625 de milioane de lei, cu 71,2% mai puţin, la Ministerul Transporturilor – 7,7 miliarde de lei, cu 41,3% mai puţin, iar la Ministerul pentru Societatea Informaţională – 135 de milioane de lei, cu 71,3% mai puţin, potrivit Profit.ro.

Justificarea fostului ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici, cel care a realizat schiţa de buget, este că Transporturile nu fac investiţii şi că au dispărut fondurile europene.   De asemenea, mai sunt propuse tăieri la Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei – care va avea 5,6 miliarde de lei, cu 22,3% mai puţin, dar şi la Ministerul Agriculturii – 20,7 miliarde de lei, cu 15,4% mai puţin, la Ministerul Fondurilor Europene – 3,1 miliarde de lei, cu 27,8% mai puţin şi la Ministerul Muncii – 33,7 miliarde de lei, cu 9,3% mai puţin.

Speaker-i de cel mai înalt prestigiu te așteaptă la Meat.Milk 2019
Autor: meatmilk  /   marți, 16 aprilie 2019

Expo-Conferința Internațională Meat Milk, care își va derula lucrările în zilele de 30 și 31 mai 2019 la Hotel Alpin din Poiana Brașov, sub titlul ”Protejarea interesului național în condițiile globalizării sectoarelor de carne și lapte”, va aduce în fața participanților speaker-i de cel mai mare prestigiu și va propune cele...

SALBAC: Când totul se armonizează într-un întreg al excelenței
Autor: Ilie Stoian  /   vineri, 12 aprilie 2019

Interviu cu Doamna Angelica Șmil-Director General SALBAC SA: Când semnatarul acestor rânduri a cunoscut-o pe doamna Angelica Șmil-Directorul General al companiei SALBAC, a căutat să stea, oarecum, în expectativă, voind să-i ”citească” felul de-a fi, fără a pune întrebările reportericești de rigoare. Desigur, știa că are în...